România sub regimul comunist - Dennis Deletant

Cartea “România sub regimul comunist”, scrisă de Dennis Delatant a fost tradusă în română de către Delia Răzdolescu și publicată în anul 1997 prin editura Fundația Academică Civică.

Cartea este structurată în trei capitole: Dominația sovietică și dictatura comunistă(1947-1955), Încercările de autonomie(1956-1970) și Neostalinism și teroare profilactică(1970-1989). De asemenea, cartea nu începe ex-abrupto,ci din potrivă, autorul încearcă să contextualizeze evoluția evenimentelor de după anul 1947 prin intermediul Introducerii. Introducere care nu încearcă să expună motivația autorului în legatura cu tema aleasă ci mai de graba expune evolutia Partidului Comunist Roman din perioada interbelică și până la preluarea puterii.

Introducere

1. Anii de început ai Partidului Comunist Român

Partidul Comunist, până la sfârșitu celui de-al Doilea Rîzboi Mondial s-a aflat în afara vieții politice romanești, mai ales din cauză că mișcarea politică nu era un de amploare, având maxim 1000 de membrii. Acești nu au avut sprijinul populației din cauza liniilor politice ale Cominternului, aceea de retrocedare a Basarbiei Uniunii Sovietice, dar și cea de autodeterminare a minorităților din România.

Partidul a fost considerat străin, fapt ce a determinat Guvernul României ca în 11 aprilie 1924 sî-l interzică, această interdicție dura douăzeci de ani fapt ce a dus la o decădere a partidului și doar cei credincioși au reușit să ducă o activitate secretă, activitate care putea oricând descoperită și sancționată.

Principalul partid de stânga, Partidul Social Democrat, s-a fragmentat in timpul Primului Război Mondial în minimaliști si maximaliști, iar din 1919 are loc o nouă fragmentare cu apariția facțiunii centraliștilor.

Odata cu crearea Cominternului, facțiunea maximalistă pleda pentru o afiliele cu Cominternul, iar cei minimaliști au propus crearea unui program social-democrat. În urma vizitei de la Moscova a reprezentanților Partidului Social Democrat hotăraște supunerea deciziei de afiliere la Comintern votului, vot căștigat de maximaliști, iar minimaliștii decid să paraseasca partidul. Consiliu general hotărăște convocarea unui congresal partidului, congres încheiat cu arestări. La al doilea congres se hotîrăște conducatorul de partid, Gheorghe Cristescu și titulatura partidului: Partidul Comunis din România, secție a Internaționalei Comuniste. În perioada următoare numarul membrilor a început să scadă de la 2000 de membrii in 1922 la 1661 în 1925, iar în 1927 ramânând doar 300 de membrii, abia din anii ’30 sa crească. Această scădere se datora și faptului ca partidul se afla în ilegalitate da si polziția partidului cu privire la Basarabia.

2. Partidul Comunist din România (1930-1944)

În peroada de criză economica, Prtidul Comunist a organizat o serie de greve , unul dintere acești conducători de greve fiind Gheorghe Gheorghiu-Dej, condamna în 1933 la doisprezece ani de muncă silnică, neputând să se inplce în activitățile partidului precum a făcut Ana Pauker lucrând pentru Comintern în a revitaliza activitatea ilegaistă, atât din România cât și din Germania, Franța si Cehoslovacia. În cele din uramă a fost și ea arestată la 10 ani de detenție.

În urma pierderilor teritoriale din 1940 ale României, numărul membrilor a scăzut de la 4210 la 1000, iar dorința lui Dimitrov ca PCR sa reziste l-a făcut să-i convoace pe Ștefan Foriș și pe Teohari Georgescu care trec ilegal granița în Basarabia, recent ocupată. Foriș este numit secretar general, Georgescu succesor al acestuia. Foriș a fost îndepărtat in aprilie 1944 și la ordinile lui Dej omorât. Prin această înlăturare brutală a lui Foriș, evenimentele următoare în lupta pentru putere în partid se prezumă.