Sanctuarele de la Parța

Sanctuarele de la Parța sunt încadrate în enelotic, etapă superioară a neoliticului, și sunt niște construcții cu rol de cult De-a lungul istoriei găsim mai multe dovezi ale importanței acestor construcții: rolul sacru al pietrei (betil) la vechii evrei, sanctuarul de la Delphi cu piatra pe care era așezat scaunul lui Apollo(omphalos-centrul lumii), simbolul pietrei sfinte de la Mecca la arabi În general, aceste zone de cult se găsesc în mijlocul așezărilor, fiind înconjurate și de lucrări de îngrădire, sanctuarul jucând astfel rol și de axis mundi.

În România, aceste construcții sunt atestate după momentul influențelor de tip vincian, ca o urmare a elementelor culturale venite din Anatolia Cel mai probabil, aceste elemente au pătruns pe teritoriul țării noastre, venind de la sud de Dunăre, inițial prin Oltenia De cele mai multe ori, în mijlocul sanctuarului se găsea o piatră, un copac sau un stâlp (cu rol totemic), aceste locuri nefiind ridicate la întămplare, ci doar în anumite zone considerate sacre, care, de obicei, dobândeau acest caracter după o lungă tradiție.

Am ales această temă pentru că sunt interesat de istoria religiilor și a cultelor religioase și am considerat că va fi potrivită pentru mine. Am rămas plăcut surprins, dupa citirea bibliografiei, de multitudinea de date care se știu despre cultele oamenilor din acea perioadă. În fapt, ne sunt prezentate mai multe idei ale credințelor din neolitic, în special despre „Mama Universală”, principiul masculin(reprezentat în general de taur), dar și despre influența pe care o aveau astrele în conturarea acestor sanctuare.

În prima etapă a așezării de la Parța(7a) spațiul din centru era gol, cel mai probabil având rolul de țarc pentru vite, cu timpul crescând în importanță. Astfel, în acest loc încep să se desfășoare ceremonii cu caracter sacru, fiind și un loc de adunare al comunității

Din punct de vedere planimetric, sanctuarul se află exact în mijlocul ariei așezării ce se întindea pe 250 de metri de-a lungul Timișului, mai exact la metrul 124. Deși sanctuarul cunoaște două faze, se păstrează același rol și rămâne în același loc. Zona centrală devine sacră treptat, construcția fiind special adaptată acestui scop

Sanctuarul este descoperit la sfârșitul anilor 70, la circa 15 kilometri vest de orașul Timișoara,pe râul Timiș, unde vor avea loc mai multe campanii de săpături. Prima din această serie are loc în 1978, pe un spațiu de 10x10 metri cu un caroiaj de 2x2 metri(crescând de la sud la nord și de la est la vest). După 0,85 metri este descoperită o groapă în caroul 10 și resturi de chirpici în carourile 6-7. După primele 10 carouri săpăturile sunt oprite(la 1,25 metri) pentru că jos apar complexe masive

În 1979 săpăturile se reiau, descoperindu-se complexe cu chirpici în carourile 20-25 și resturile unei locuințe de chirpici, la 0,70 metri, într-un nivel Tiszapolgar. Este descoperită și o masă-altar care, din păcate, fusese distrusă la lucrările de îndiguire ale Timișului din 1903 sau 1951 Anul următor avea să fie unul mai sărac în descoperiri, datorită creșterii bruște a apelor Timișului. La o adâncime de 0,80 metri este descoperită o colibă simplă din chirpici, tot de nivel Tiszapolgar și o platformă(P3) patrulateră de 6x8 metri.

În 1981 este descoperită baza unei statui duble la adâncimea de 1,45 metri, iar în anul următor este semnalat un număr mare de așezări preistorice în zonă(Starcevo-Criș, Vinca A, Tiszapolgar, bronz mijlociu, Baden-Coțofeni), daco-romane, prefeudale, feudal timpurii, dar și un cimitir medieval

După această serie de săpături arheologice, s-a descoperit faptul că au existat două sanctuare, în exact același loc, dar cu dimensiuni puțin diferite. Astfel, Sanctuarul 1 era format dintr-o construcție dreptunghiulară ,cu axa lungă pe direcția est-vest și dimensiunile de 12,6x7 metri, și sprijinită pe niște stâlpi mari, înfipți în pământ până la 1,30 metri(laturile scurte numărau 4-5 stâlpi, cele lungi 7-8 cu tot cu stâlpii din colțuri, iar în centru 6 stâlpi, la 3,8 metri de peretele de est și 3,2 față de cel de vest). La aproximativ 6,6 metri de peretele de est, lipită de peretele de nord s-a găsit o casetă lungă de 3 metri și lată de 1,5-1,6 metri cu o deschizătură spre sud. În această casetă se afla un suport oval de lut(50x60 centimetri) pe care stătea, cel mai probabil, un idol bust.

În Sanctuarul 1 sunt prezente trei altare(A, B și C). Altarul A conținea o vatră pentru ars ofrande(3) și soclul(4) pe care stătea idolul bust. În altarul B s-au găsit mai multe straturi de lipitură, dar și așchii tăioase(1) pentru jertfele de sânge(cel mai probabil pentru jertfirea animalelor mici). Altarul C conținea o casetă și o vatră unde erau arse păioase, iar resturile erau aruncate într-o groapă(6) în care s-au găsit și fragmente de ceramică din pastă fină, neagră, ce făceau parte dintr-un ritual.

Intrarea în sanctuar se făcea, cel mai probabil, dinspre răsărit, dar în cazul acesta groapa pentru ars cereale trebuia să nu fi existat, fiind construită mai târziu odată cu practicarea deschiderii spre sud, și să funcționeze doar altarele A și C.