Țările Române în Epoca Fanariotă

Tarile Române în epoca fanariota

Epoca domniilor fanariote reprezinta o perioada controversata în istoria româneasca, fiind considerata la o prima vedere un regres în evolutia societatii românesti, data fiind subordonarea mai accentuata a Tarilor Române fata de Poarta otomana însotita de stirbirea grava a autonomiei de care acestea se bucurasera pâna atunci. La o analiza mai atenta însa, în sirul domnitorilor impusi de Poarta se pot distinge si figuri remarcabile care dincolo de interesul propriu au încercat sa determine o evolutie în domeniul juridic-fiscal-social-cultural în acord cu conceptia iluminsta din Europa acelei vremi. Punctele de vedere diferite au determinat aparitia unei istoriografii vaste pe aceasta tema.

Prin introducerea regimului fanariot în Principatele Române, Moldova si Tara Româneasca, Poarta otomana a urmarit consolidarea controlului ei asupra acestora în conditiile în care în Transilvania se instaurase (din 1699, pacea de la Karlowitz) stapânirea habsburgica iar în Europa de sud-est îsi facuse aparitia, ca factor de putere, Rusia. Aceste evenimente au dus la decaderea pronuntata a puterii otomane, respectiv la schimbarea raportului de forte pe plan international. Un rol important în instaurarea domniilor fanariote l-a avut si criza regimului boieresc intern care s-a manifestat si prin stabilirea unor aliante cu Rusia si Austria, principalele inamice ale Imperiului Otoman.

“Fanariotismul ale carui radacini au aparut înca din secolele XVI-XVII reprezinta un fenomen extrem de controversat în istoriografia româna veche si noua. Cei mai multi istorici au pinegrit fanariotismul, insistând asupra laturilor sale negative, altii din Scoala lui Iorga mai ales, au cautat oarecum sa-l reabiliteze.” Unii dintre domnitorii investiti de sultan dupa 1711/1716 în Modova si Tara Româneasca au fost, într-adevar, preocupati numai de câstiguri materiale imediate; alaturi de ei întâlnim însa si domnitori care au încercat sa cârmuiasca cu întelepciune întelegând ca, de fapt, buna stare a tarii nu poate fi decât si în folosul cârmuitorului. Fiind influentati de ideile epocii luminilor si de modelele europene ale despotilor luminati ei au încercat sa introduca si în principate reforme sociale si administrative moderne care sa întareasca puterea centrala, sa ordoneze administratia, sa sporeasca autoritatea domnului asupra unei boierimi pamântene cam turbulente.

Tarile Române s-au integrat reformismului european în concordanta cu specificul lor. Regimul fanariot înfatiseaza efectele absolutismului luminat care a initiat un proces de renovare si rationalizare a institutiilor statului. Iluminismul este o miscare cultural europeana din secolul al XVIII-lea. Termenul trimite la “lumina” ratiunii prin care se propunea sa fie combatute “tenebrele” ignorantei si superstitiei. Considerând rânduielile feudale ca fiind irationale, iluminismul a militat pentru înlocuirea feudalismului cu o rânduire rationala. În lupta lor împotriva obscurantismului clerical iluministii au adus o contributie de seama la dezvoltarea stiintei si la raspândirea culturii în mase. Ei au opus privilegiilor feudale teza egalitatii oamenilor prin nastere.

“Secolul al XVIII-lea în Tara Româneasca si Moldova, în prelungirea umanismului românesc si preiluminismului, dezvolta în institutiile de cultura o viata intelectuala laica propulsata de reformismul fanariot. Secolul luminilor în tarile române a deschis o noua epoca sub raport politic care evidentiaza în cadrul chestiunii orientale o problema românesca, iar cultural – o integrare în sistemul de vase comunicante al culturii europene. Secolul luminilor este si unul al afirmarii constiintei nationale la nivel elitar vehiculata treptat de cultura iluminista în societate.”

“Formula fanariota este de fapt un compromis între statutul de autonomie al Principatelor Române si cel al administratiei directe. Instituirea pasalâcului la nord de Dunare nu mai era posibila în secolul al XVIII-lea, întrucât, nici Viena, nici Petresburg-ul nu ar fi tolerat-o iar impunerea ei ar fi dezlantuit reactia violenta a elitei politice a societatii moldo-muntene.”