Viața lui Constantin cel Mare după Eusebiu de Cezareea

Viaţa lui Constantin cel Mare după Eusebiu de Cezareea

Introducere:

În urma studiului istoriei bisericeşti precum şi a spiritului critic istoric, s-a formulat ideea că scriitorul Eusebiu de Cezareea a adus o contribuţie substanţială la dezvoltarea genului istoric. Pe lângă faptul că prezintă anumite evenimente din trecutul omenirii şi a legăturii acesteia cu Dumnezeu, el aduce ca noutate şi relatarea unor evenimente la care a luat parte. El dezvoltă astfel o istorie a contemporanităţii. Pentru a ne face însă mai clari şi pentru a înţelege în profunzime stilul scrierii sale, este necesar să relatăm câteva elemente din viaţa sa.

Acest mare scriitor şi istoric bisericesc s-a născut în jurul anului 265, în Cezareea Palestinei, sau într-o altă localitate din Ţara Sfântă, într-o familie a cărei origine a rămas un mister. „Faptul că se numeşte <<al lui Pamfil>>, arată mai degrabă mediul creştin (şi localitatea) în care şi-a desăvârşit educaţia sub îndrumarea vestitului învăţat,” şi nicidecum localitatea în care s-a născut. Eusebiu a avut o legătură strânsă, de prietenie cu Pamfil, iar acest lucru este demonstrat prin faptul că îl ajută pe acesta din urmă să cerceteze şi să îmbogăţească vestita bibliotecă a lui Origen. Acelaşi Eusebiu e „alături de Pamfil şi pe perioada întemniţării lor. Aici cei doi prieteni au lucrat împreună Apologia lui Origen, pe care Eusebiu a isprăvit-o după moartea lui Pamfil.” Aceşti doi apărători ai personei lui Origen, aveau să mărturisească despre acesta din urmă că: „ţinea predici aproape în fiecare zi, iar tahigrafii le înregistrau ca să le transmită posterităţii învăţătura lor (a predicilor susţinute de el).”

După evadarea sa din închisoare, fapt ce rămâne tainic, Eusebiu s-a refugiat în Tyr „unde a asistat la martirizarea a mai multor creştini aruncaţi la fiare şi apoi aruncaţi în mare, după care a trecut în Tebaida Egiptului.” La anul 313 Eusebiu este hirotonit „întru prezbiter” de la episcopul Agapie. După 323 când Constantin a ajuns la cârma imperiului „Eusebiu a început să joace un rol important. El câştigă admiraţia şi favoarea împăratului. Acesta îi acordă o deosebită încredere, ceea ce îi dădu lui Eusebiu şi mai mari posibilităţi de a se cultiva.”

Un fapt semnificativ din tipul păstoririi sale ca episcop, este problema ariană în care el adoptă o atitudine flotantă. Acest fapt îi va atrage în istorie şi numirea de „om cu două feluri de grai.” În esenţă, el favoriza concepţia ariană. Atunci când Arie îşi făcuse, în vremea aceea cunoscută, la Alexandria, învăţătura sa eretică despre Fiul lui Dumnezeu şi a fost excomunicat pentru aceasta, de sinodul epis¬copilor prezidat de Alexandru al Alexandriei; atunci el s-a adresat lui Eusebiu cerîndu-i sprijinul. Cu ajutorul lui Eusebiu, al altor episcopi orientali şi al lui Eusebiu de Nicomidia s-a organizat în Bythinia un sinod, care, fără să aprecieze profunzimea şi gravitatea problemei, a găsit nevinovat pe Arie şi i-a cerut lui Alexandru să-l reintegreze. La refuzul episcopului de Alexandria, Eusebiu a organizat, cu sprijinul unor episcopi din Palestina, un sinod la Cezareea în anul 324, unde s-a hotărît ca Arie să-şi reia funcţiile sale, dar să se supună episcopului său. Atitudinea pro-ariană a lui Eusebiu s-a manifestat şi la sinodul din Antiohia, convo¬cat la 20 decembrie 324 sau la începutul anului 325 cu scopul de a alege un nou episcop în locul celui decedat. Refuzînd să recunoască Expunerea de credinţă ortodoxă, adoptată acolo, Eusebiu a fost excomunicat. Acest lucru nu a durat mult timp căci la un alt sinod el a fost obligat să semneze mărturisirea de credinţă ortodoxă, şi astfel a fost ridicat în drepturi. Nu la puţin timp după moartea lui Constantin, Eusebiu a adormit în Domnul (pe la anul 339 sau 340).

Ceea ce l-a remarcat pe Eusebiu a fost, desigur, capacitatea lui de cercetător istoric. Pe bună dreptate el a fost denumit şi „părinte al istoriei ecleziastice.” Lucrarea de faţă îşi propune să aducă în relief anumite aspecte sau fapte istorice legate de viaţa şi activitatea lui Constantin cel Mare prezentate de Eusebiu în monumentala sa lucrare „Viaţa lui Constantin cel Mare.”