Voievodatul Transilvaniei

Regionimul Transilvania, derivat din latina medievala de cancelarie, este un cuvânt compus din termenii "trans" (peste, dincolo) si "silva" (padure), care, în traducere, ar fi echivalentul expresiei românesti "dincolo de padure". Termenul maghiar erdQ este echivalentul cuvântului românesc "padure" (fino-ungar: ered = izvorî). În secolul 12, în maghiara veche Ardealul era numit ErdQ-elve = ErdQ-elQ = Erdély = începutul padurii sau înainte de padure. De exemplu Muntenia în maghiara e "Havas-elve" (Havasalföld). (se poate spune ca ungurii si romanii priveau din directii diferite). Regionimul german Siebenbürgen, echivalentul german al celui românesc "Transilvania", respectiv maghiar "Erdély", este un cuvânt compus din cuvintele "sieben" (sapte) si "Burg" (cetate) si semnifica în limba româna "sapte cetati", (Kronstadt, Schäßburg, Mediasch, Hermannstadt, Mühlbach, Bistritz si Klausenburg).

Controversata este semnificatia si originea termenului românesc Ardeal, atestat documentar în forma "tara Ardil" în limba ebraica („Eret Ardil”, „ÐèÓÙÜ”), pe la 960 si "Ardeliu" în anul 1432. Unii cercetatori considera forma "Ardeal" o derivare din limba maghiara, transformare produsa si în cazurile Erdöd>Ardud etc. Anumiti cercetatori, însa, au adus în discutie diversi termeni de origine indoeuropeana, derivati din radacina "er(a)dh", din care ar proveni, printre altele, si celticul "Arduenna" (padure). În sprijinul acestei ipoteze ar pleda prezenta radicalului "ard" (cu sensul de "înaltime") si în toponomastica europeana (Arda, Ardal, Ardistan, Ardiche, Ardennes, Ardilla, etc.), deci ar însemna "loc înalt si paduros". S-a luat, de asemenea, în considerare faptul ca ungurii - ca trib care traise în stepa - nu aveau în vocabular cuvântul "padure", trebuind sa-l împrumute de undeva. Totodata s-a constatat si fenomenul lingvistic potrivit caruia, pentru cuvintele românesti preluate de maghiari, "ea" se transforma în "é", iar "a" initial tinde sa fie transcris "e", potrivit sistemului fonetic maghiar. Una peste alta, nici un lingvist - fie el maghiar sau român - nu a reusit sa explice în totalitate cuvântul "Erdély" decât prin "Erdö" - "padure", "ely" - "peste, dincolo", "Tara de peste padure", etimoanele nefiind atestate însa altundeva în limba maghiara. A se observa faptul ca, de exemplu, românescul "barbier" a dat în maghiara "borbely", acest cuvânt neînsemnând nicicum "dincolo de barba"! Alti cercetatori deriva Ardealul Tdin sanscrita: "HAR-DEAL" (în ebraica, HAR = Munte), Gradina Domnului, ceea ce se suprapune peste o veche traditie româneasca, si anume aceea ca Ardealul este Gradina Maicii Domnului.

Geografia

Transilvania este din punct de vedere geografic un platou înalt, separat în sud de Tara Româneasca de catre Carpatii Meridionali si în est de Moldova de catre Carpatii Orientali. Zona vestica a Transilvaniei (Crisana) are granita cu Ungaria. La nord, se învecineaza cu Ucraina (regiunile Transcarpatia si Ivano-Frankovsk). Platoul cu înaltimi între 305 si 488 de metri este irigat de râurile Mures, Somes, afluenti ai Tisei, si de râul Olt afluent al Dunarii. Cel mai mare oras din regiune este Cluj-Napoca (capitala sa istorica, alternativ cu Sibiul) urmat de Brasov ca populatie (vezi sectiunea separata din acest articol pentru populatii si o lista mai completa).

Voievodatul Transilvaniei

Ocuparea Transilvaniei a fost initiata spre mijlocul secolului X de doua triburi maghiare conduse de Gyula si Kende, care au avansat dinspre vest pe vaile râurilor Mures si Somes. Procesul ocuparii integrale a Transilvaniei a fost finalizat abia în ultima treime a secolului al XII-lea, în perioada guvernarii regelui Béla al III-lea al Ungariei (1172-1196), prin atingerea zonei centrale a Carpatilor Meridionali. Cu toate acestea, mai ales în "tarile" românilor, autoritatea regalitatii maghiare a început sa fie resimtita abia dupa secolul XIV. Cucerirea s-a consumat in trei sau patru etape principale, prin avansarea treptata, dinspre vestul spre sud-estul Transilvaniei, a fortificatiilor de granita. Aceste întarituri, "indagines", "gyepü" sau "presaka", erau zone împadurite lasate în paragina, prevazute cu locuri supravegheate de trecere, denumite "porta", "clusa" sau "kapu", fiind aparate de grupuri militare, amintite în izvoarele scrise timpurii maghiare sub numele "speculatores", "sagitarius" sau "örök". Teritoriul din fata acestor sisteme fortificate a fost denumit, în mod corespunzator, "terra ultrasilva".

În cel mai timpuriu document scris maghiar cu referire la Transilvania, un act de danie al regelui Géza I al Ungariei (1074-1077), emis în anul 1075 în beneficiul manastirii Sf. Benedict, teritoriul de referinta apare sub numele de" Terra ultra silvam" ("tara de dincolo de padure"). În actul de danie din anul 1138 emis în beneficiul manastirii Dumis, regele Béla al II-lea al Ungariei (1131-1141), denumeste teritoriul în cauza "in ultrasivanis partibus".

În paralel cu ocuparea s-a desfasurat, între secolele XI-XIII, si un amplu proces de colonizare a Transilvaniei. Greutatile cuceririi au fost nenumarate, în principal datorita împotrivirii românilor autohtoni si a lipsei oamenilor necesari administratiei si armatei, astfel încât regii maghiari s-au vazut nevoiti sa colonizeze aici popoare europene precum sasii, secuii sau Cavalerii teutoni. Astfel, alaturi de unguri un rol important în ocuparea Transilvaniei l-au jucat secuii si, începând cu mijlocul secolului al XII-lea, în perioada guvernarii regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), diverse populatii - germani, valoni si francezi- provenite din teritoriile aflate la stânga Rinului de Mijloc, din Imperiul German, cunoscute ulterior sub numele generic de sasi.

Concomitent cu aceste procese, regii maghiari au procedat la organizarea unor structuri proprii, laice si ecleziastice, pe teritoriul Transilvaniei. În anul 1111 apare evocat primul demnitar laic, acel "Mercurius princeps Ultrasilvanus" cât si primul episcop catolic al Transilvaniei, "Simion Ultrasivanus", cu resedinta în cetatea de la Balgrad (Bellegrad), azi Alba Iulia, evocat într-un document din anul 1111, emis de regele Coloman (1095-1116). Organizarea teritorial-administrativa si ecleziastica a Transilvaniei debuteaza probabil în secolul al XI-lea, în teritoriile deja anexate statului maghiar situate în vestul provinciei. Din prima treime a secolului al XI-lea dateaza prima biserica catolica din Alba Iulia, cel mai vechi monument sacral maghiar din Transilvania. Cele mai timpurii atestari documentare ale primelor comitate maghiare din Transilvania si anume cele cu sediul în cetatile regale Alba, Turda, Cluj si Dabâca dateaza însa abia din secolul al XII-lea. Spre mijocul secolului al XII-lea, teritoriul Transilvaniei era reorganizat sub forma unui voievodat, probabil renuntându-se la principat sub presiunea traditiei românesti, fiind compus din mai multe comitate regale. În anul 1174 este evocat nominal primul voievod al Transilvaniei, "Leustachius Voyvoda", probabil identic cu Leustachius, comite de Dabâca (Dobâca), atestat în anul 1164.