Bătălia Angliei

BATALIA ANGLIEI

Dupa infrangerea Frantei, Hitler era convins ca Anglia, care ramasese singura in raz-boi, va cadea la intelegere cu Germania. La 19 iunie 1940, el a tinut un discurs in care propunea sa se incheie pacea. Propuneri similare au fost facute guvemului englez si pe cale diplomatica prin Suedia,S.U.A. si Vatican.

Hitler cerea sa se recunoasca hegemonia Germaniei in Europa continentala si reim-partirea coloniilor. Cu toate ca situatia Angliei era exceptional de grea, la 22 iunie 1940 noul guvern englez de sub conducerea lui W. Churchill, care preluase conducerea la 10 mai, a respins propunerile Germaniei.

Anglia dispunea doar de aproximativ 500 de tunuri si 200 de tancuri.Armamentul a-merican, cumparat pe baza legii ,,Cash and cary" (plateste si ia) din noiembrie 1939, fusese depozitat inca de la sfarsitul primului razboi mondial si abia incepea sa soseasca. Anglia dispunea de cateva brigazi bine instruite si se faceau eforturi deosebite pentru a reincadra in unitati constituite militarii evacuati din Franta si a pregati ,,Home Guard",

formatii teritoriale destinate apararii locale. In privinta trupelor terestre, superioritatea germanilor era zdrobitoare, dar in aprecierea situatiei militare trebuie sa avem in vedere faptul ca Anglia era o insula si ca dispunea de o suprematie categorica pe mare. Nici in privinta aviatiei lucrurile nu stateau prea rau pentru englezi. Daca numarul total al avi-oanelor de lupta germane era mult mai mare decit al celor engleze, numarul celor de va-natoare, care aveau sa joace rolul hotarator in aparare, era sensibil egal. Trebuie sa adau-gam ca noile avioane de vinatoare ,,Spitfire" erau calitativ superioare „Messerschmitt''-urilor germane. Apoi pilotii englezi, bine antrenati, care isi aparau cu ardoare patria

amenintata, vor aduce un aport substantial la obtinerea victoriei.

Rezistenta Angliei era strans legata de stapanirea marilor, deoarece 2/3 din materiile prime necesare alimentarii armatei, populatiei si industriei de razboi erau aduse pe mare din exterior. Pentru Churchill a fost o preocupare constanta de a anihila pericolele care

ar fi amenintat suprematia navala engleza. Dupa capitularea Frantei, premierul englez se temea ca nu cumva puternica flota franceza, care asculta de guvernul de la Vichy, sa ca-da in mana germanilor. Ca urmare, la 1 iulie guvernul britanic a propus ca flota franceza sa se alature celei engleze, urmand ca in caz de refuz sa fie anihilata. Peste doua zile na-vele franceze din porturile britanice au fost dezarmate cu forta. Grosul flotei franceze era impartit in doua escadre : una principala, cu navele la ancora, in baza de la Mers-el-Kebir, iar alta in baza navala engleza de la Alexandria. In ziua de 3 iulie, amiralul Sommerwill, comandantul escadrei engleze de la Gibraltar, a dat un ultimatum amiralu-lui francez Gensoul, cerindu-i sa duca navele in porturi engleze, unde sa fie neutralizate. La ordinul guvernului Petain, amiralul francez a respins ultimatumul. Englezii au deschis

focul si au scufundat cea mai mare parte din navele de razboi franceze.Singur cuirasatul ,,Strasbourg" a reusit sa se salveze. Din rindurile marinarilor francezi, 1 300 au fost omo-riti. Amiralul Godfroy a cazut la infelegere cu amiralul englez Cunningham si escadra franceza de la Alexandria a fost anihilata fara varsare de singe. Evenimentele de la 3 iulie

1940 au inrautatit relatiile dintre Londra si Vichy, dar in acelasi timp au aratat ca englezii sunt hotarati sa continue razboiul pana la capat. In situatia grea in care se afla Anglia,

mobilizarea Commonwealth-ului era de cea mai mare importanta. Churchill a facut efor-turi deosebite pentru aceasta, si asocierea dominioanelor si a unor colonii la lupta impo-triva agresorilor fascisti a fost unul dintre factorii care au atarnat greu in balanta victoriei.

Inainte de razboi, metropola asigura apararea dominioanelor si, ca urmare, acestea nu aveau nici armate, nici industrii de razboi proprii. Totul trebuia luat de la inceput. Cana-

da, care a declarat razboi Germaniei la cateva zile dupa Anglia, a obtinut cantitati insem-nate de armament din S.U.A., dar ea nu dispunea decat de 4 500 de soldati, care, potrivit legilor tarii, nu puteau fi folosite in afara teritoriului national. Cu toate ca unii locuitori, mai ales de origine franceza, faceau oarecare opozitie participarii la razboi, parlamentul

a votat legea serviciului militar obligatoriu si in iunie 1941 au fost chemati sub arme toti tinerii intre 21 si 24 de ani. In afara de unitati luptatoare, Canada a pus la dispozitia An-gliei flota ei de comert (300 000 de tone), iar teritoriul sau a servit pentru antrenarea pilo-

tilor Imperiului britanic. Inca de la inceputul anului 1940 s-au construit aici santiere na-vale si uzine de avioane.

Atat Australia, cat si Noua Zeelanda erau lipsite la randul lor de forte armate si de fa-brici de armament, dar si aici s-au luat masurile necesare. S-a introdus serviciul militar obligatoriu, astfel ca spre sfarsitui anului 1940 patru divizii australiene si una neozeelan-deza au putut fi aduse in Egipt, participand la luptele din nordul Africii.

In India, liderii Partidului Congresului si cei ai Ligii musulmane conditionau partici-parea la razboiul antihitlerist de promisiunea guvernului britanic ca va acorda tarii auto-nomia. Churchill, unul dintre cei mai fanatici sustinatori ai colonialismului, a declarat ca ,,el nu va fi groparul Imperiului britanic" si a refuzat cererile acestora. El a arestat si a in-temnitat pe liderii nationalisti. S-a creat astfel un climat care a accentuat contradictiile dintre metropola si colonie, dintre exploatatorii coloniali si masele exploatate ale Indiei. Ca urmare, Churchill a reusit sa formeze numai 8 divizii din aceasta tara, a doua de pe glob ca numar de locuitori.

Aportul cel mai mare al dominioanelor si coloniilor a constat in cantitatile imense de materii prime puse la dispozitia metropolei pentru alimentarea armatei, a populatiei bri-tanice, a industriei in general si a celei de razboi in special.

Guvernul britanic a folosit si a pus in valoare si posibilitatile oferite de unele tari care fusesera cotropite de hitleristi, dar ale caror guverne refuzasera sa accepte capitularea si se refugiasera la Londra. Astfel, la dispozitia britanicilor erau flotele comerciale ale Nor-vegiei si Olandei, teritoriul Indoneziei si al Congoului belgian cu enormele lor resurse.

In perioada cind se profila clar infrangerea Frantei, generalul de Gaulle, subsecretar

de stat in guvernul Reynaud, a plecat in Anglia, de unde la 18 iunie, cand inca nu se sem-nase armistitiul, s-a adresat compatriotilor sai, cerandu-le sa nu depuna armele si sa con-tinue razboiul in coloniile franceze.