Biblioteca din Alexandria

Istoria scrisului şi a cărţii în Antichitate conduce în mod nemijlocit spre conceptul de bibliotecă, desemnând în principiu instituţia care le-a tezaurizat spre a face posibilă promovarea şi circulaţia valorilor culturii umane. Cuvântul „bibliotecă” provine din grecescul „biblios” care înseamnă carte şi „theke” care semnifică dulap de cărţi. Astăzi, sensul folosit este de clădirea în care se depozitează cărţi şi publicaţii, încăperea în care se păstreză cărţiile, mobilă cu rafturi consacrată păstrării cărţilor. De la acest termen s-a constituit familia de cuvinte pentru a se exprima şi alte sensuri derivate ca „bibliolatrie”, referindu-se la adoraţia faţă de cărţi, „biblioclept”, definind hoţii de cărţi, „bibliofobie”, adică teama de cărţi pe care le urăşti, „bibliografia”, atât de binecunoscuta enumerare de scrieri, „bibliomaţia”, adică divinaţie prin deschiderea la întâmplare a cărţii şi „bibliopegul”, fiind legătorul de cărţi. Apare definiţia bibliotecii ca instituţie, conform căreia biblioteca este o colecţie organizată de cărți, documente grafice şi audio-vizuale cât şi serviciile prin care poate să se pună la dispoziţie aceste materiale în scopul satisfacerii nevoilor de cercetare şi de informare a consumatorilor. Paul Otlet spunea că bibliotecile sunt „depozite şi instrumente”, iar pentru Umberto Ecco, biblioteca ocupă locul esenţial în dezlegarea misterului pentru că acei călugări existenţi în cartea sa considerau că biblioteca era în acelaşi timp un Rai, un Ierusalim ceresc şi o lume subpământeană la marginea dintre pământul cunoscut şi infern, de unde şi concluzia „nu mă miram că taina nelegiuirilor se învârtea în jurul bibliotecilor”

În primele civilizaţii, bibliotecile ca instituţii de cultură cu funcţionalităţi multiple privind colectarea, adăpostirea, tezauriuzarea culturii umane, au fost o sursă importantă în sprijinul cunoaşterii. În Egipt, scrisul era privilegiul preoţilor şi al scribilor, pe când în Mesopotamia el era la îndemâna multora, motiv pentru care aici vor fi organizate şi cele dintâi biblioteci în cetăţile Assur, Nipur, Uruk, Ninive. Dintre aceste instituţii străvechi, biblioteca întemeiată de Sargon al II-lea a fost celebră datorită zestrei de cultură păstrată, pe care mesopotamii au transmis-o umanităţii. Scribii, răspunzând ordinului dat de stăpânii lor, au tradus şi transcris în asiriană toate cărţile mesopotamiene pe care le-au descoperit, astfel fiind salvată o mare parte din literatura babiloniană, literatură care constă în opere beletristice, texte religioase, liste cronologice, acestea purtând câte o inscripţie, un „ex libris” ce atestă că aceste cărţi aparţineau regelui asirian Assurbanipal (669-627 î.Hr). Guvernatorul şi războinicul Assurbanipal va deveni şi întemeietorul unei biblioteci la Ninive, bibliotecă care conform lui H. Curtius Wright a devenit o adevărată „Bibliotecă a Congresului” pentru acea parte a lumii, fiind însumate toate cunoştinţele care întruchipau civilizaţia asiriană, cu care culmina întreaga evoluţie a culturii în Mesopotamia. Datorită puterii sale de focalizare, această bibliotecă a nutrit întreaga evoluţie a culturii din zonă, a găzduit literaturile Sumerului şi pe cele ale vechiului Babylon. Dintre bibliotecile mesopotamiene, cea din Ninive este singura care a avut şansa de a dăinui, cărţile ei constând în 20.000 de tăbliţe din lut păstrate până astăzi la British Museum din Londra, din timpul domniei lui Nabucodonosor (sec. VII-VI î.Hr).

Şcolile epocii erau preocupate să reprezinte lingvistica, teologia, magia, astronomia şi matematicile, templele colectau şi adăposteau vaste biblioteci şi arhive. În tablele sumeriene s-au păstrat mituri despre originea lumii, despre paradis, potop, proverbe, aforisme, poeme epice şi fabule. O asemenea tabletă din 2.000 î. Hr conține un adevărat catalog literar, citând 62 de titluri importante. Sumerienii au meritul de a fi fost adevăraţii pioneri ai tradiţiei culturale constituite în zonă, ei inventând o formă a scrisului, ce le-a asigurat prestigiul de inovatori în acel timp. Pe tăbliţele din timpul domniei lui Nabucodonosor se relatează şi despre distrugerea regatului iudeu, devenind astfel puterea de radiere documentară a instituţiei care a fost încă în Antichitate biblioteca. Fără aceste fundamente culturale nu ar fi fost create mai apoi strălucitoarele opere ale helenismului şi ale civilizaţiei alexandrine, urmate de perioada greco-romană, care avea să lase o tradiţie fecundă Antichităţii târzii şi Evului Mediu cu cei 1.000 de ani ai săi.