Căderea Constantinopolului

Căderea Constantinopolului

Cucerirea Constantinopolului este un eveniment istoric, ce delimitează foarte bine sfâşitul unui imperiu şi apogeul altuia. Cele două imperii sunt cel bizantin, care tocmai era într-o continuă scădere, şi cel otoman, care, profitând de aceasta, a reuşit să-şi întindă puterea şi mai mult. Acest subiect a fost o sursă foarte bogată de informaţii, deoarece au fost martori care au participat la conflict, cum ar fi Georgios Sphrantzes, Macarie Mellisenos, iar alţii, chiar dacă nu au fost prezenţi, ei au trăit în acea perioadă, iar evenimentele erau vii în memoriile lor.

De izbânda turcilor din 1453, a scris şi Steven Runciman, într-o lucrare intitulată chiar Căderea Constantinoolului 1453. În prezenta lucrare voi încerca să prezint pe scurt acest eveniment, precum şi poziţia statelor europene, printre care şi cel papal, în faţa primejdiei otomane şi ajutorul oferit de ele în apărarea capitalei ortodoxe.

Căderea Constantinopolului aparţine, ca fapt şi perioadă istorică, de două mari personalităţi din două mari imperii ale secolului al XV-lea. Aceste figuri impunătoare, în urma cărora s-au scris pagini întregi de istorie sunt împăratul Constantin al XII-lea Porfirogenetul şi sultanul Mahomed al II-lea, căruia în urma cucerii din 1453 i-a rămas renumele de cuceritorul Constantinopolului.

Constantin a ajuns împărat al Bizanţului, după moartea lui Ioan al VIII-lea Paleologul, în urma dorinţei mamei sale Elena, el fiind cel mai mare dintre fiii ei, rămaşi în viaţă. Astfel la 6 ianuarie 1449 a fost încoronat în catedrala din Mistra de către mitropolitul locului . Aceasta a fost prima încoronare de după o mie de ani care nu s-a oficiat în Constantinopol.

Noul împărat a ajuns în capitala Bizanţului pe 12 martie, pentru ca după câteva zile să-şi înscăuneze fraţii Dimitrie şi Toma, ca despoţi în Moreea. Avea aproape 45 de ani , fiind un om integru, înalt de statură şi cu tenul închis al familiei sale. Sosirea lui la Constantinopol a fost întâmpinată cu o sinceră bucurie. El este ultimul împărat bizantin care ia parte şi la cucerirea capitalei bizantine de către turci, murind în dimineaţa zilei de 29 mai 1453.

La conducerea Imperiului Otoman a venit la 18 februarie 1451, sultanul Mehmed al II-lea, care numai la 19 ani ocupă tronul definitiv. Pentru a nu mai avea pretendenţi la scaun, sultanul îşi ucide propriul frate, Ahmed, care era încă în leagăn . La aflarea înscăunării noului sultan, au sosit la Adrianopol multe solii care îl felicitau pe noul pedişah. Printre aceştia se numărau şi trimişii împăratului Constantin al XII-lea Paleologul, precum şi trimisul regelui Ungariei, Iancu de Hunedoara.

Sultanul a dus cu toate statele o politică de pace, dar mai ales cu Ungaria, Ţara Românească, Mitilene, Veneţia ş.a. Cu toate acestea, el îşi începe expediţiile militare, odată cu cea contra lui Ibrahim bey Karaman, care-i atacase hotarele şi cu care, după ce-l învinge, încheie o pace. Cu timpul sultanul devine din ce în ce mai dornic de noi cuceriri, dar mai ales el şi-a îndreptat privirea spre imperiul pitic grecesc .

La 11 mai 330 a avut loc inaugurarea oficială a fostei colonii greceşti Byzantion ca noua capitală a Imperiului Roman, sub numele de Constantinopol. Oraşul avea unul dintre cele mai frumoase porturi din lume: Cornul de Aur . Macarie Melissenos, în Cronica sa, afirmă intenţia sultanului Meemet, care mărturisise că: „Dacă voi birui Constantinopolea, voi săvârşi o fapta mai presus de toţi cei dinaintea mea, deoarece aceia au înterprins dese încercări contra cestui oraş şi n-au izbutit nimic” .

Cucerirea Constantinopolului nu reprezenta o necesitate strategică, deoarece împăraţii bizantini erau deja vasali otomani din timpul lui Ioan V Paleologul. Acesta, în urma eşuării tentativei de a obţine ajutor occidental împotriva expansiunii otomane, precum şi determinat de înfrângerea coaliţiei ortodoxe sârbeşti la Cirmen, de către turci, este nevoit să intre în relaţii de vasalitate faţă de sultanul Murad I(1372) .

Din cele relatate mai sus, se înţelege faptul că dorinţa cuceririi Constantinopolului îi aparţinea întru totul lui Mahomed al II-lea, care încearcă să profite şi de faptul că Bizanţul