Extras din referat

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica cuprinsa intre domiile lui Alexandru cel Mare (mijlocul secolului al IV-lea i.e.n.) si Augustus (inceputul secolului I e.n.). Aceasta perioada a secolelor III-I i.e.n. incepe sa fie vazuta ca o treapta de dezvoltare in lumea greaca.

Perioda elenistica este marcata de venirea pe tron a lui Alexandru Macedon, in 336 i. Hr. Educat in spirit clasic, de catre maestrul sau, Aristotel, Alexandru Macedon va deveni simbolul unei noi ere: elenismul.

Elenismul se traduce prin crearea sau dezvoltarea de centre urbane organizate dupa modelul grec. Fara indoiala, viata politica ramane activa, chiar si pe plan extern: au loc, in epoca elenistica, razboaie intre cetati, aliante, tratate etc. Regatul elenistic ramane inca o suprastructura al carei angrenaj are tendinta de a se reduce la minimum si de a se sprijini, cat mai mult posibil pe institutiile deja existente in cetati. Cetatea nu mai este decat mica patrie; ea nu mai reprezinta categoria fundamentala, norma suprema a gandirii si a culturii.

Mai mult ca oricand, omul grec se concepe pe sine ca centru si ,,masura a tuturor lucrurilor". Pentru omul elenistic existenta umana nu are alt scop decat sa atinga forma cea mai bogata si mai desavarsita a personalitatii.

Toate aceste aspecte duc la crearea de individualitati puternice, dar slabesc unitatea comunitatii.

Accentul pus pe cultura era puternic; se considera ca prin cultura se ajunge la nemurire. Viata culturala aparea ca un reflex pe acest pamant, un preludiu al vietii fericite a sufletelor favorizate de eternitate.

Totusi, datorita disparitiei orasului–stat, incepand cu secolul al III-lea i. Hr., Grecia se resimte. Scolile nu mai sunt subventionate de stat, iar aristocratia nu-si mai permite sa asigure fonduri pentru intretinerea lor. Cele cateva fundatii care apar nu sunt nici ele suficiente pentru a mentine sistemul educational la standardele impuse de perioada clasica.

In fapt, intreg mediul privat este in deriva.

Din aceleasi ratiuni economice, incetul cu incetul, educatia tinerilor greci tinde sa se rezume la invatamantul elementar. Se invatau in ordine literele, cuvintele, recitarea, socotitul, insa intr-un mod sumar, lapidar. Se foloseau tablite si fasii de papirus si mai tarziu Codex-ul (mai multe caiete legate, confectionate din papirus).

Academia lui Platon si LiceuI lui Aristotel au continuat sa existe, desi ele se mentineau mai mult datorita renumelui intemeietorilor lor, precum si pentru ca aceste scoli dispuneau de o baza materiala: localuri, biblioteci si fonduri.

Activau insa in orase maestri numerosi si mai bine cotati care atrageau un numar mai mare de tineri studiosi. Primul dintre aceste centre este Atena, care va ramane pana la sfarsitul Antichitatii un focar activ al intelectualitatii; chiar si cand va ajunge sa-si piarda cu totul independenta si importanta politica, ea nu va fi niciodata un oras de provincie ca celelalte, ci va ramane glorioasa Atena, mama artelor, a stiintelor si a literelor. Astfel, Atena continua sa fie considerata centrul cugetarii filozofice; chiar in perioada romana, orice filozof considera ca o datorie sa viziteze Atena si sa-i asculte pe inteleptii atenieni. Alaturi de ea, Alexandria completa tabloul centrelor interesate mereu de cultura. Traditiile epocii clasice au continuat si in perioada elenistica, dar nu cu aceeasi intensitate.