Cauze și consecințe ale primului război mondial

Primul Razboi Mondial cunoscut si ca Marele Razboi sau Razboiul Natiunilor a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. În 28 iulie 1914 Austria a atacat Serbia (în 23 iulie 1914 primise ultimatum de la Austria), în 3 august 1914 Germania a invadat Belgia. În 6 martie 1917 Statele Unite ale Americii intră în război. În 11 noiembrie 1918, ora 11 dimineaţa, războiul a luat sfârşit. Denumirea Primul Război Mondial nu a fost folosită decât după 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, până atunci fiind cunoscut ca Marele război sau Războiul mondial. Combatanţii războiului au fost Antanta şi Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un număr atât de mare de militari şi nu a implicat atâtea părţi pe câmpul de luptă. În final, acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai târziu, însă, cel de-al Doilea Război Mondial va face şi mai multe victime.

În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei şi moştenitorul tronului Austro-Ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student sârb bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susţinuţi de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naţionalişti pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei. Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care exista deja în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand au fost instigate de minoritatea sârbă. Deşi acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial, cauzele reale trebuie căutate în deceniile premergătoare, în reţeaua complexă de alianţe şi contrabalansuri care s-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma înfrângerii Franţei şi a formării statului german sub conducerea lui Otto von Bismarck, în 1871. Cauzele Primului Război Mondial constituie o problemă complicată din cauza multitudinii factorilor implicaţi, între care: naţionalismul, disputele anterioare nerezolvate, sistemul de alianţe, guvernarea fragmentară, întârzieri şi neînţelegeri în comunicaţia diplomatică, cursa înarmărilor, etc.

Versiunea oficială a fost o ipoteză bazată pe ideea că războiul a început când Austro-Ungaria a invadat Serbia, susţinută de Germania care a invadat Belgia şi Luxemburg fără provocare. În această viziune, ipoteza este că responsabilitatea pentru război s-a creat prin agresiunea Germaniei şi a Austro-Ungariei, în timp ce Rusia, Franţa şi Marea Britanie au ripostat legitim acestei agresiuni. Faptul că nici o forţă politică importantă nu s-a opus războiului a însemnat că cei care nu erau de acord cu el nu aveau destulă putere pentru a organiza o opoziţie viabilă, cu toate că pe durata războiului au existat proteste minore.

Liderii civili ai puterilor europene se aflau în mijlocul mai multor valuri de fervoare naţionalistă, care a crescut, treptat, în Europa, pe parcursul deceniilor anterioare. Această evoluţie a redus opţiunile viabile ale politicienilor în iulie 1914. Eforturile diplomatice intense, menite să medieze conflictul austro-sârb, deveniseră irelevante, deoarece acţiunile agresive din partea Germaniei şi a Rusiei nu făceau altceva decât să sporească, treptat, gravitatea conflictului.Capacitatea redusă a mijloacelor de comunicare folosite în 1914 a contribuit la agravarea conflictului: toate naţiunile utilizau încă telegraful şi ambasadorii lor ca principală metodă de comunicare, cauzând astfel întârzieri de ore sau chiar de zile întregi.

Entuziasmul aparent pentru război captează imaginaţia multor naţiuni. Motivaţi de propagandă şi de fervoarea naţionalistă, mulţi tineri se înrolează repede în forţele militare, căutând aventura. Nimeni nu este pregătit pentru adevărul de pe front. În imaginaţia colectivă a vremii, războiul avea să fie un conflict de scurtă durată, cu puţine bătălii crâncene şi cu victorii zdrobitoare, ce vor "pedepsi duşmanul arogant". Armatele se văd mărşăluind victorioase în capitalele inamice, iar soldaţii se visează primiţi cu bucurie la întoarcere, de către mândrii cetăţeni ai patriilor lor. Plecaţi pe front în august, soldaţii au credinţa că războiul se va termina înainte de Crăciunul aceluiaşi an. Pe plan economic, bursele internaţionale intră într-o stare de criză, în iulie şi august, reflectând îngrijorarea legată de consecinţele economice ale războiului.

Progresele în tehnologia militară au înclinat balanţa pe câmpul de luptă în favoarea apărării, cauzând un număr enorm de pagube, deoarece tacticile contemporane deveniseră arhaice în noile circumstanţe. Evenimentele anului 1917 au fost decisive pentru hotărârea soartei războiului, cu toate că efectele lor nu au fost simţite pe deplin decât în 1918. Blocada maritimă a Germaniei organizată de forţele Antantei a început să aibă un efect puternic asupra moralului şi productivităţii germane. Ca rezultat, în februarie 1917, liderii militari germani au reuşit să-l convingă pe Cancelarul Theobald von Bethmann-Hollweg să declare războiul submarin total, cu scopul de stopa alimentarea forţelor britanice. Submarinele germane au reuşit să scufunde 500.000 de tone pe lună, din februarie până în iulie. Totuşi, după iulie, noul sistem britanic de convoaie s-a dovedit extrem de eficient în a neutraliza pericolul prezentat de submarine. Marea Britanie nu mai era în pericol de înfometare. Victoria germană decisivă în Bătălia de la Caporetto a determinat Antanta să decidă la reuniunea de la Versailles, 1 decembrie 1917, formarea unui Consiliu Suprem Aliat pentru a coordona planurile şi acţiunile comune. Anterior, armatele Franţei şi ale Imperiului Britanic operau sub conduceri diferite. Din cauza politicii tradiţionale americane de izolare, mulţi americani considerau că SUA nu trebuie să se implice în Primul Război Mondial, care era considerat un război european.

Înainte de intrarea lor oficială în război, Statele Unite au reuşit să dezvolte o producţie militară suficientă şi completă şi, totodată, au acordat Antantei împrumuturi substanţiale. Primii soldaţi americani au sosit în Europa, în 1917, însă contingente majore nu au sosit până în vara anului 1918. Germania conta pe faptul că ofensiva submarină va încetini flota americană şi transferul soldaţilor, sperând că va reuşi să câştige războiul înainte ca forţele americane să ajungă pe front.