Celții

izvoarele antice se poate trage concluzia ca in sec. VI si V î.e.n., celtii se aflau în Europa Centrala si ca deplasarile lor în diferite directii începusera.Documentarea arheologica vine sa întareasca acea conceptie, potrivit careia desavârsirea etnogenezei celtilor ti cristalizarea, în sec. V î. e. N. A unei civilizatii proprii, s.a petrecut în Europa occidentala, mai precis in Franta de rasarit, în regiunea Ronului mijlociu, în provincia campagne si în Germania de sud-vest.De aici s-au raspândit în diferite etape si în alte directii. Legaturile cu centrele mestesugaresti si comerciale greco-etrusce de la sud de Alpi au fost însa mai vechi decât sec. V î.e.n. si ele au contribuit la dezvoltarea unei arte superioare, asa numita arta princiara destinata aristrocratiei si vîrfurilor sociale si a unei civilizatii caracteristice, cunoscuta sub numele de Latene, dupa asezarea întarita de pe râul Neuchâtel, în Elvetia.

Aspectul, armele si avântul razboinic al celtilor au impresionat profund pe scriitorii antici. Vergiliu ne spune ca aveau plete aurii, haine cu fir de aur si mantale vargate, în jurul gâtului, alb ca laptele, atârnau colane de aur, în mana fiecaruia straluceau doua lancii alpine, iar trupul lor era aparat de scuturi lungi. Aspectul martial al celtilor înspaimânta pe romani, asa cum reiese din povestirea istoricului grec Polybios despre batalia de la Telamon, unde celtii au fost înfranti: ’’Pe romani îi încuraja faptul ca prinsesera la mijloc pe dusmani si îi tineau închisi de toate partile; dar ordinea de bataie si zgomotul armatei celtilor îi înspaimântau...Era înspaimântatoare priveistea si iuresul oamenilor goi asezati înainte, barbati în floarea vârstei, care se distingeau prin vigoarea si înfatisarea trupului lor. Toti cei care formau primele rânduri erau împodobiti cu coliere si cu bratari de aur. Privindu-i, romanii erau pe de o parte înspaimântati, pe de alta parte însa, mânati de speranta prazii, erau îndemnati si mai mult la lupta’’.

Potrivit unei traditii, razboinicii unor triburi celtice mergeau la lupta fara vesminte, dar încarcati de podoabe scumpe.Scrierile antice îi înfatiseaza pe celti ca iubitori ai culorilor stralucitoare, ai podoabelor si a unui fast ostentativ. In mormintele unor razboinici au fost descoperite coliere, agrafe, margele, cingatori, bratari si alte podoabe, în afara însa, lucru curios, de arma de lupta caracteristica celtilor – redutabila spada de fier cu doua taisuri.Autorii antici scot în evidenta nu numai vitejia lor dar si caracterul lor impulsiv, gata oricând de cearta, dispretul lor fata de orice fel de viata organizata.Ei au fost considerati ’’copiii teribili ai antichitatii’’, pe care grecii i-au comparat cu titanii fulgerati de Zeus.

In ciuda dezvoltarii continui, a schimbarii locatiei geografice si a contactului permanent cu alte popoare, cultura celtica a ramas una cu transmitere predominant orala. Abia dupa venirea crestinismului si patrunderea acestuia în lumea si religia celtica au fost înregistrate într-un numar mai mare documente scrise si ilustrate, deoarece calugarii si misionarii crestini erau oameni învatati care cunosteau scrisul si erau adeptii transmiterii traditiilor pe cale scrisa..Traditiile pagane vechi de secole au fost inevitabil reinterpretate, preluate si adaptate de catre calugarii din bisericile crestine.Povestirile vechi celtice au fost astfel modificate pentru a se potrivi cu perspectiva crestina. Au fost introduse elemente noi, iar multe din legendele pagâne au devenit fabule cu caracter moralizator, din care trebuia sa reiasa beneficiile unei vieti virtuoase, dupa cum prevedea noua credinta.Acele spirite care au fost venerate ca zeitati de catre celti au fost transformate în demoni în context crestin, demoni care erau într-un final înfrânti de cei credinciosi.Povestiri care înfatisau primii Sfinti erau prezentate la fel de spectaculos ca acelea care-i înfatisau pe eroii din vremuri apuse – într-adevar, multi dintre eroii d