Charles de Gaulle

Sondajele de opinie din Franţa arată că preşedintele Charles de Gaulle este considerat, de departe, cel mai important francez al secolului XX şi cel mai important francez din istorie, după Napoleon. A fost soldat, lider pe timp de război şi reprezentantul Franţei Libere în cel de-al doilea război mondial (1939-1945). În 1945 a contribuit la răsturnarea guvernului fascist francez de la Vichy şi a readus ţării respectul de sine. El a creat cea de-a Cincea Republică, iar mai târziu, pierzând sprijinul naţiunii, a demisionat.

I. BIOGRAFIE

1.1. Origini familiale

Charles André Joseph Marie de Gaulle s-a născut în oraşul Lille, în nordul Franţei, la 22 noiembrie 1890, într-o familie destul de înstărită (tatăl său era profesor de literatură şi istorie).

Tatăl lui de Gaulle, Henry, provine de la o lungă linie aristocrată din Normandia şi Bourgogne, pe când mama lui, Jeanne Maillot, dintr-o generaţie de antreprenori industriali destul de bogaţi din regiunea Flamand unde se găseşte oraşul Lille. Familia de Gaulle aparţinea nobilimii militare franceze, fapt ce nu a fost confirmat în Registrul familiilor nobile din Franţa. Din partea familiei mamei, Charles are strămoşi irlandezi (McCartan, Iacobini, care se ascundeau în Franţa după Renumita Revoluţie), scoţieni (Fleming) şi germani (Kolb, din Moşia Baden). Unul din strămoşii veritabili a lui Charles de Gaulle era probabil Richard de Gaulle, cavaler a regelui Philippe Auguste care i-a acordat o feudă la Elbeuf en-Bray , în Normandia 1210. Mai găsim o urmă a familiei de Gaulle în 1420, şi anume Jehan de Gaulle care după dezastrul din Azincourt, a opus rezistenţă timp de 2 ani englezilor la Vire, în Vestul Normandiei, înainte de a se exila în Bourgogne. În sfîrşit familia s-a instalat la Paris spre mijlocul secolului al XVIII-lea. Străbunul generalului de Gaulle a fost procuror la Administraţia Regiunii Pariziene. Familia de Gaulle s-a găsit la Paris timp de un secol şi jumătate pînă ce în 1890 s-a născut Generalul Charles de Gaulle.

În tinereţe, Charles s-a arătat preocupat de istorie şi şi-a creat o viziune mistică asupra Franţei. Încă din copilărie, el se vedea conducător al acestei ţări. Când un elev de la şcoala militară i-a spus "Am sentimentul cuidat că ţi s-ar fi hărăzit un destin mare", de Gaulle i-a răspuns, "Da, şi eu simt acelaşi lucru."

După şcoala militară, în 1912, de Gaulle s-a alăturat unui regiment de infanterie şi aici l-a cunoscut pe cel ce se credea, de asemenea, salvatorul unei Franţe tulburate. Colonelul din primul său regiment era Philippe Pétain, devenit ulterior mareşal şi conducător al Franţei de la Vichy. În primul război mondial (1914-1918), de Gaulle a fost rănit şi capturat la Douaumont, în bătălia de la Verdun, din martie 1916. În timpul prizonieratului, de Gaulle a început să scrie cărţi despre strategia şi tacticile de război.

După întoarcerea sa în Franţa, de Gaulle a predat istoria militară, s-a alăturat unui regiment din Renania ocupată de francezi şi mai târziu a efectuat serviciul militar în Liban.

1.2. Educaţie şi cultură

Născut la Lille în 1890 într-o familie catolică pariziană, Charles de Gaulle era fiul lui Henry, profesor de istorie şi literatură franceză, şi al Jeannei Maillot. Charles avea 3 fraţi dintre care doi vor fi activişti de rezistenţă antigermană şi o soră pe care mai tîrziu Charles o va antrena în Mişcarea de Rezistenţă Antigermană. Xavier de Gaulle (1887-1955) fratele mai mare, era prizonier al Primului Război Mondial, Marie-Agnes de Gaulle (1889-1982), singura soră a lui Charles, Jacques de Gaulle (1893-1946) a rămas psihic bolnav în 1926 în urma unei encefalite şi Pierre de Gaulle (1897-1959) a fost om politic şi administrator a diferitor organizaţii de diferit ordin. Charles de Gaulle face o parte din studiile sale primare la şcoala comunităţii creştine Thomas-d’Aquin (astăzi Liceul Saint-Thomas) din Paris, apoi la Colegiul privat catolic Stanislas din Paris.

A fost educat la Academia Militară Saint-Cyr şi apoi şi-a început cariera militară. Rănit de două ori în Primul Război Mondial, a fost, în cele din urmă, capturat de forţele germane şi ţinut prizonier de război în ciuda eforturilor sale de a evada (a încercat de cinci ori să evadeze).

La sfârşitul războiului era colonel, dar imediat după aceea a fost promovat la rangul de general de brigadă (la numai 49 de ani era cel mai tânăr general din armata franceză). De Gaulle s-a opus cu tărie capitulării Franţei în iunie 1940 (după numai două săptămâni de luptă) şi a lansat ,,Apelul de pe 18 iunie” de la Londra: ,,Franţa a pierdut o bătălie, dar nu a pierdut războiul”. Apelul său a avut adepţi în unele teritorii franceze de peste mări şi a creat mişcarea Franţa Liberă, care a oferit o alternativă Republicii Colaboraţioniste de la Vichy conduse de mareşalul Pétain. După război a fost ales să conducă guvernul iterimar care a organizat alegerile şi a lansat un plan de modernizare şi industrializare a economiei franceze. S-a retras în 1964, frustrat de dominaţia legislativului. S-a reîntors la putere în 1958, într-o atmosferă de criză.