China și Japonia între tradiție și modernism (secolele XVII-XIX)

Lumea asiatica in secolul XIX-lea a fost nevoita sa se deschida influentelor europene, reactionand diferit in fata unui Occident cuceritor, novator si purtator de progres. Cazurile Chinei si Japoniei au fost tipice pentru maniera in care s-a manifestat actiunea modernizatoare europeana.

“ China,centrul lumii”

Pe parcursul secolelor XVII-XIX, China se prezinta ca un teritoriu al diversitatii, in pofida aparentului sau monolitism politic si cultural. Din punct de vedere etnolingvistic, predomina populatia chineza vorbitoare a dialectelor han dar existau si numeroase minoritati cum ar fi musulmanii chinezi, uigurii de origine turca, tibetanii, mongolii si manciurienii. Pe tot parcursul epocii moderne, zona meridionala a Chinei va ramane regiunea cea mai dizvoltata a imperiului, zona culturii intensive a orezului care hraneste China, dar si a marilor centre comerciale si mestesugaresti, a porturilor si a uriaselor concentrari de populatie urbana.

Sfirfitul dinastiei Ming

Intre anii 1368-1644, Imperiul Chinez a fost condus de dinastia autohtona Ming. Pe plan extern, China a facut mari eforturi in vederea apararii frontierelor nordice, expuse in fata atacurilor popoarelor stepei, de origine mongola sau tungusa. In acest scop imparatii Ming consolideaza Marele Zid Chinezesc si stabilesc capitala la Beijing, de unde puteau fi coordonata mai usor campaniile purtate impotriva triburilor din stepa. In sud, China isi extinde dominatia pina in Vietnam si se afirma ca o mare putere maritima si comerciala. Peplan intern suveranii din dinastia Ming, au condus intr-o maniera absolutista, mentinand sistemul politic traditional al Chinei.In pofida acestei stabilitati politico-administrative, in secolul al XVI-lea la sfirsitul epocii Ming, au loc importante transformari pe plan economic si social. Urbanizarea, cresterea productiei mestesugaresti si comerciale anuntau inceputul unei veritabile “Renasteri“ chineze. Acest progres economic s-a lovit de rigiditatea sistemului politico–social traditional al Chinei. La inceputul secolului al XVII-lea, aceasta criza de dezvoltare a provocat si o criza politica profunda, soldata in cele din urma,cu rasturnarea dinastiei Ming.

Dinastia Qing

Profitinad de anarhia interna si de rascoalele care framantau China in ultimii ani ai dinastiei Ming, manciurienii reusesc sa ocupe Beijingul, in anul 1644. Comducatorul lor se proclama imparat, intimeind o noua dinastie, numita Qing, care va guverna China pina in anul 1912. In primii ani ai guvernarii sale, dinastia se consacra sforturilor de pacificare a imperiului.

Pe plan intern, aristocratia manciuriana s-a integrat in societatea locala, acceptind sa colaboreze cu elitele administrative chineze. Au reusit sa-si atraga sprijinul clasei instruite a mandarinilor si au perpetuat, aproape neschimbat ,sistemul social si politic al Chinei traditionale. Dinastia manciuriana a fost acceptata de societatea chineza.China cunoaste acum o epoca de prosperitate economica, cresterea populatiei, de dezvoltare a activitatilor mestesugaresti si comercilale. Agricultura isi imbunatateste in mod sensibil randamentul, iar manufacturile de portelan, lacuri,hirtie, tesaturi de bumbac si matase fac din China un mare exportator mondial de produse de lux.

Pe plan extern Imperiul chinez devine cel mai intins si cel mai bogat stat din lume. In cei 100 de ani scursi de la instaurarea dinastiei Qing si pina la mijlocul secolului al XVII-lea, suprafata imperiului se dubleaza, ajungind la peste 13 milioane de km patrati.Principalele directii de expansiune sunt nordul, nord-vestul si vestul.

Expansiunea Chinei manciuriene in nord s-a desfasurat concomitent cu opera de cucerire a Siberiei, interprinsa de Rusia in secolul al XVII-lea. Cele doua puteri asiatice intra in conflict mai ales in zona fluviului Amur , la varsarea acestuia in Oceanul Pacific. In anul 1689, China si Rusia au semnat tratatul de la Nercinska, prein care frontiera dintre cele doua state era stabilizata in linii mari, pentru aproape doua secole. Imperiul Chinez, devine o mare putere Asiei de sud-est.

Relatiile Chinei cu statele din exterior

La fel ca in timpul dinastiei Ming, China sec. XVII-XVIII se afirma pe plan maritim si comercial, cultivand, relatii intense cu toti vecinii sai, inclusiv cu navigatorii europeni. Schimburile cu Europa se derulau mai ales prin Canton, marele port chinezesc in care corabiile europene erau autorizate sa faca negot. O mare parte a argintului spaniol provenit din America de Sud ajunge in China, fiind schimbat la Manila, cu portelanurile, ceaiurile si matasurile exportate de chinezi. In acest timp sunt introduse in China si plante americane, cartoful, arahidele sau porumbul, care revolutioneaza agricultura si alimentatia chineza.