Conferința de la Bretton Woods - o nouă ordine monetară

I. CONFERINTA DE LA BRETTON WOODS – O NOUA ORDINE MONETARA INTERNATIONALA

1. Premisele Conferintei de la Bretton Woods

In anii ’30 tarile se aflau sub presiunea cotei aurului care fusese reintrodusa dupa primul razboi mondial, cu rate de schimb considerate nerealiste. In acest timp, lira sterlina a fost reevaluata, iar cand aceasta a renuntat la cotatia in aur, in 1931, mai multe tari s-au intrecut in graba lor de a devaloriza, dand nastere devalorizarilor competitive. In aceasta perioada, unele state au adoptat masuri de natura a-si proteja industriile nationale. Toate aceste actiuni nu au avut ca efect decat prabusirea comertului, in perioada 1929-1932, valoarea comertului scazand cu peste 60%. S-au facut mai multe incercari de restaurare a ordinii prin organizarea mai multor conferinte monetare internationale, dar toate au fost sortite esecului, din cauza opiniilor discordante si lipsei de cooperare ajungandu-se din punct de vedere politic la izolationism.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, in anii ’40, John Maynard Keynes, de la Trezoreria Marii Britanii si Harry Dexter White, de la Trezoreria Statelor Unite ale Americii au conceput aproape simultan planuri pentru instaurarea unui sistem monetar nou, menit a stabiliza ratele de schimb si a propulsa comertul liber. S-a facut simtita nevoia unei institutii internationale permanente care sa coordoneze acest nou sistem, sa acorde asistenta financiara tarilor cu probleme in ceea ce priveste balantele de plati in ideea ca prin acest ajutor financiar tarile respective isi pun ordine in afaceri si isi echilibreaza balantele de plati.

Cei doi ganditori, Keynes si White, au avut pareri diferite asupra modului de acordare a asistentei financiare. Keynes vedea institutia internationala ca pe o banca mondiala centrala cu o larga autonomie, care sa isi creeze masa monetara prin propria autoritate, putand astfel acorda suport financiar tarilor cu probleme. White vedea ca sursa a asistentei financiare contributia tarilor membre conferind astfel institutiei un puternic caracter de cooperare si posibilitatea unui control mai sever asupra politicii tarilor care beneficiau de credite.

Finalizarea acestor doua teorii este reprezentata de Fondul Monetar International (FMI-IMF), care imbina cele doua opinii prin aceea ca masa monetara este creata dupa metoda lui Keynes, dar prin sistemul de cooperare intre tarile membre promovat de White.

Negocierile finale au avut loc in iulie 1944, intr-o localitate a statului New Hampshire, Bretton Woods, localitate care a dat numele sau Fondului Monetar International si Bancii Mondiale – institutiile Bretton Woods. La aceste negocieri au luat parte 45 de tari, inclusiv fosta Uniune Sovietica.

Ambele institutii care au luat fiinta in urma Conferintei de la Bretton Woods erau la fel de Britanice in formare, cat erau de Americane, desi mai mult prevalau ideile americane in respectivul acord. Totusi, a fost propunerea marii Britanii de a se constitui o a treia institutie, pe langa FMI si BIRD, si anume OMC (International Trade Organization), care sa promoveze comertul liber si multilateral, sa inabuse discriminarea si sa reduca barierele fiscale de orice fel. Aceasta propunere isi avea bazele in Acordul de Ajutor Reciproc (Mutual Aid Agreement), semnat in februarie 1942, dupa introducerea programului Lend-Lease.

2. Obiectivele Conferintei

Obiectivul principal a fost sa modernizeze institutiile care urmau sa supravegheze trecerea de la o economie de razboi la o economie pe timp de pace. Crearea acestor institutii a fost o sarcina dificila. Delegatia SUA s-a confruntat cu reactii izolationiste din partea Congresului American. In Marea Britanie, multi s-au temut ca sistemul propus va pune in pericol legaturile Marii Britanii cu Commonwealth. Atat Statele Unite, cat si Marea Britanie s-au concentrat asupra crearii unui sitem monetar acceptabil in planul politicilor lor interne. Dezbaterile s-au axat aproape in exclusivitate pe probleme vitale ale unui asemenea sistem - de exemplu, reguli legate de o moneda internationala, drepturi de tragere, o perioada de tranzitie in care restrictiile sa poata fi mentinute in ceea ce priveste tranzactiile in conturile curente si conducerea FMI.

Tratamentul superficial al dezvoltarii si al statelor in curs de dezvoltare nu s-a datorat pasivitatii participantilor din statele respective, un mare numar fiind prezente la Conferinta. Delegatia indiana, de exemplu a dus o campanie pentru a include mai multe referinte cu privire la statele in curs de dezvoltare in acordul FMI. Eforturile Indiei au sfarsit printr-o incercare esuata de a adauga la acord o fraza care i-ar fi cerut FMI-ului „sa ajute la utilizarea completa a resurselor tarilor subdezvoltate din punct de vedere economic”. Compromisul facut Indiei a limitat dezvoltarea la un scop indirect, facand-o o consecinta a scopului direct al FMI de a „facilita expansiunea si cresterea echilibrata a comertului international”.

Delegatia mexicana a intampinat aceleasi probleme cand au solicitat creatorilor acordului sa ia in considerare dezvoltarea, dar si reconstructia. Mexicul a propus un amendament la articolul III, sectiunea I, care i-ar fi cerut Bancii „nu numai sa acorde aceeasi atentie proiectelor pentru dezvoltare si proiectelor pentru reconstructie”, dar de asemenea „sa isi puna la dispozitie resursele si facilitatile pentru oricare din cele doua tipuri de proiecte”. Varianta finala a prevazut o varianta usor schimbata, cerandu-i Bancii „sa acorde aceeasi atentie proiectelor pentru dezvoltare, cat si proiectelor pentru reconstructie”.

Brazilia a incercat de asemenea sa accentueze preocuparile tarilor in dezvoltare la Conferinta. Din cauza ca preturile fluctuante creasera haos in balanta de plati a statelor in curs de dezvoltare, delegatia Braziliei s-a aratat in favoarea unei „conferinte care sa promoveze stabilitatea preturilor la materiile prime si la produsele agricole si care sa formuleze recomandari in vederea atingerii unei cresteri echilibrate a comertului international”. Desi adoptata, rezolutia Braziliei a ocupat un loc secundar in raport cu celelalte probleme identificate.