Conflictele Golfului

Referat
9/10 (2 voturi)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 3993
Mărime: 548.75KB (arhivat)
Publicat de: Valeriu Florea
Puncte necesare: 7
Academia de Studi Economice Facultatea de Comerţ

Cuprins

  1. 1. Introducere
  2. 2. Origini
  3. 3. Diplomatia dinaintea razboiului
  4. 4. Crearea unei coaliţii
  5. 5. Motive şi campanii de intervenţie
  6. 6. Campania aeriana
  7. 7. Campania la sol
  8. 8. Sfarsitul ostilitatilor
  9. 9. Repercursiunile razboiului din Golf

Extras din referat

1. Introducere

Petrolul domina geopolitica de peste 60 de ani, indiferent de ceea ce se dorea a fi prezentat drept evidenta. Criza petroliera din anii '70 ai secolului trecut n-a facut altceva decat sa sublinieze acest adevar care, incet – incet devine truism. Tot ceea ce se întâmpla în zona Golfului de peste trei decenii constituie secvente strans legate intre ele, mai mult decat pare la prima vedere, a unor elaborari post criza petroliera amintita.

Un bun exemplu este cazul Rusiei care dupa 1990 ,a incercat sa controleze petrolul si gazul prin instaurare de monopol asupra magistralelor de conducte. Republicile sud-asiatice ale fostei URSS (Turkmenistan, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan si Kirghizstan) au realizat un complot monopolist, ce pregateste Rusia si au inceput sa se consulte cu companiile Occidentale. Guvernul SUA subordonat lui Standard Oil planuieste acum sa loveasca tot mai tare de-a lungul paralelei 40, dinspre Balcani catre aceste republici sud-asiatice care au apartinut fostei URSS. Deja armata SUA a creat o baza de operatiuni permanenta in Uzbekistan. Asa-zisa strategie antiterorista este deci conceputa in mod clar pentru a intari simultan controlul asupra petrolului din Orientul Mijlociu si asupra celui din Asia de Sud, totul pe baza unei actiuni intense de neutralizare si marginalizare a fostei URSS. In cadrul acestei strategii, Afganistanul se dovedeste a fi un stat situat exact acolo unde regii petrolului au nevoie ca el sa fie.

Intr-o lume in care petrolul asigura 40% din energia lumii si peste 90% din combustibilul mijloacelor de transport, geopolitica nu poate ignora premisa ca economiile industrializate pot oricand intra in „foame de energie”, ceea ce ar declansa competitii cu un ridicat potential conflictual pentru rezervele existente. Companiile petroliere avanseaza previziuni ingrijoratoare. Pentru fiecare 10 barili vanduti, prospectorii lor identifica doar 4 in loc. De aceea, multe firme considera ca singura cale de a opri aceasta tendinta este reintoarcerea în Orientul Mijlociu de unde, unele au fost indepartate in timpul nationalizarilor din anii '60-'70: „Sa revenim în Orientul Apropiat, ori sa ne pregatim pentru necazuri”.

In aceste conditii, geopolitica petrolului domina preocuparile guvernelor lumii si se manifesta intr-o multitudine de forme, incepand de la cooperare multilaterala , investitii in domeniu, asistenta tehnica , licitatii, ajutoare economice si financiare, privatizari, conditii preferentiale etc., pana la forme care amintesc mai curand de geostrategie, fiind dominate de componenta militara, amenintari si demonstratii de forta, prezenta militara si chiar violenta armata.

Multe razboaie „de neinteles“ sunt, in realitate, razboaie pentru aurul negru. Multinationalele petroliere ale SUA si guvernul american inteleg sa controleze toate rutele ce permit exportul unor enorme cantitati de petrol si gaze din Asia centrala. Hartile geografice din volumul mentionat indica zonele care au nesansa de a se afla pe traseele catre vest: Cecenia, Georgia, Kurdistan, dar si Iugoslavia si Macedonia. Cate ingerinte, atatea razboaie. Hartile arata si amenintarile care planeaza asupra rutei estice (spre China si Japonia). În 1990, în contextul destul de tulbure al Orientului Mijlociu, a izbucnit un conflict care a condus foarte repede la dublarea preţului petrolului. Menţinerea unei stări de tensiune în zonă, chiar şi după intervenţia armată a SUA, ridică numeroase întrebări care conduc la concluzia că toate aceste evenimente au fost dorite şi regizate atent din umbră. Conflictul despre care vorbeam este cel care a opus Irakul lumii întregi şi care a început prin invazia Kuweitului.

Preview document

Conflictele Golfului - Pagina 1
Conflictele Golfului - Pagina 2
Conflictele Golfului - Pagina 3
Conflictele Golfului - Pagina 4
Conflictele Golfului - Pagina 5
Conflictele Golfului - Pagina 6
Conflictele Golfului - Pagina 7
Conflictele Golfului - Pagina 8
Conflictele Golfului - Pagina 9
Conflictele Golfului - Pagina 10
Conflictele Golfului - Pagina 11
Conflictele Golfului - Pagina 12
Conflictele Golfului - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Conflictele Golfului.doc

Alții au mai descărcat și

Dinastia Tudorilor

In secolul XVI un rege sarac ar fi însemnat un rege slab, un rege fara putere asupra parlamentului si nobilimii. Henric al -VII-lea este primul...

Despre Democrațiile Particulare

Are o însemnatate simbolica faptul ca Journal of Democracy – forul numarul unu al teoriei tranzitiei democratice – publica în primul sau numar pe...

Caracterizare generală a epocii elenistice

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica...

Te-ar putea interesa și

Aplicații ale teoriei jocurilor în negocierea internațională

INTRODUCERE Alegerea acestei teme a fost în primul rând motivată de ceea ce se întâmplă în jurul nostru la nivel internaţional. Secolul al XX-lea...

Geopolitica petrolului

Introducere Componenta ideologica a bipolaritatii,cu toata infrastructura sa ,inclusive cea militara a dominat confruntarea in perioda razboiului...

Geopolitica petrolului

INTRODUCERE Suveran între combustibili, materie primă râvnită şi răsfăţată pentru sectoare de vârf ale industriei moderne, omniprezent în viaţa de...

Patologiile comunicării în organizația militară

INTRODUCERE Studiul comunicării în cadrul organizaţiilor a apărut din necesitatea normală de a obţine performanţă. A comunica poate însemna a...

Imaginea Războiului din Irak în Opinia Publică din România

INTRODUCERE Războiul a fost - şi va rămâne probabil – unul din fenomenele sociale cele mai complexe. În pofida adevărului atestat în atâtea...

Rolul Uniunii Africane în Rezolvarea unor Conflicte Regionale

I. Consideratii privind dimensiunea conflictelor si prezentarea generala I.1. Definirea conflictului. Unul dintre conceptele identitare ale...

Evoluția Hărții Politice

I. Harta Politică Harta politică este o reprezentare cartografică a statelor la un moment dat. Această Hartă politică a lumii,dincolo de a fi o...

Petrolul în Orientul Mijlociu

Introducere Energia este o necesitate vitală pentru societatea contemporană. Creşterea economică şi progresul general al oricărei naţiuni şi al...

Ai nevoie de altceva?