Conflictul din Irak

Conflictul din Irak

Viaţa internaţională a intrat în acest început de secol şi mileniu într-o perioadă extrem de complexă şi contradictorie datorită evenimentelor şi schimbărilor de pe scena internaţională, mai ales din ultimul deceniu. Astfel, mari schimbări pe plan internaţional au avut loc, mai ales după evenimentele din 11 septembrie 2001, care au atras atenţia statelor în privinţa securităţii de pe plan naţional, în primul rând, iar apoi asupra celei internaţionale.

Astăzi, puterea actorilor internaţionali, nu se mai exprimă, în mod tradiţional, doar din persepectiva dimensiunii militare, ci şi din alte dimensiuni, cele mai importante, pe lângă această dimensiune militară, se numără dimensiunea economică şi dimensiunea tehnico – informaţională. Interdependenţa dintre actorii mici şi mari îi va determina pe aceştia să elaboreze soluţii optime în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea în întreaga lume.

În cadrul ultimul deceniu al secolului trecut s-au putut urmării nişte schimbări importante pe plan internaţional în legătură cu evoluţia şi dezvoltarea Europei în comparaţie cu Statele Unite. Aşadar a avut loc crearea unei superputeri europene, reprezentată de Uniunea Europeană, însă în ceea ce priveşte dotarea militară, această nouă superputere este încă în inferioritate din punctul de vedere al dotării cu material militar faţă de Statele Unite ale Americii. Ceea ce a dovedit această inferioritate a noii superputeri a avut loc în cadrul conflictului balcanic de la începutul deceniului. Totodată acest eveniment a dezvăluit incapacitatea militară şi dezorganizarea politică a Europei, dovedindu-i necesitatea unei strânse colaborări cu Statele Unite.

În ceea ce priveşte domeniul securităţii şi al apărării, comparativ cu statele europene, Statele Unite sunt foarte interesate de evoluţia tehnologiilor militare, dorind să deţină o forţă armată cât mai bine dotată, fiind astfel dispuse să investească cât mai mult în această privinţă. Capacitatea militară a Statelor Unite ale Americii le oferă posibilitatea de a desfăşura acţiuni militare şi la distanţe mari de continent, pe când capacitatea militară a noii superputeri nu poate decât să menţină trupe sau să desfăşoare activităţi doar pe continent, la distanţe cât mai mici.

Orientul Mijlociu a reprezentat dintotdeauna un caz special pentru Statele Unite ale Americii, atât pe plan politic, cât şi pe plan economic. Astfel, printre primele acţiuni de mare anvergură, întreprinse de Statele Unite în ceea ce privesc divergenţele cu statul Irak, au avut loc încă din 1990, când a avut loc invazia irakiană în Kuweit, ceea ce a reprezentat pentru Statele Unite o surpriză, fiind primul moment în care a început o intervenţie mai serioasă în această parte a lumii.

Aşadar printre cauzele ce au determinat intervenţia Statelor Unite ale Americii în Irak în anul 2003 s-a numărat şi acest conflict din 1990. Astfel, printr-o lovitură de stat, Kuweitul a fost ocupat şi apoi anexat de către Irak în data de 28 august 1990. În perioada ce a urmat acestui eveniment, au avut loc numeroase tratative pentru a se ajunge la un compromis pentru a se evita în cele din urmă un război.

Consiliul de Securitate O.N.U. îi cere Irakului să se retragă imediat şi necondiţionat, iar Liga Arabă condamnă această agresiune. Au fost întreprinse diferite acţiuni de constrângere asupra Irakului, de la embargouri asupra exportului de petrol, distrugerea armelor de distrugere în masă până la ultimatumuri. Cum Irakul nu s-a retras din Kuweit la ultimatumul O.N.U., Statele Unite şi aliaţii săi au reuşit cu uşurinţă să înfrângă armata irakiană, evacuând-o din Kuweit. Statele Unite ale Americii au furnizat cea mai mare parte a forţei militare, faţă de contingentele occidentale şi arabe. Aşadar acest prim război contra Irakului a fost scurt.

Pe plan strategic, Statele Unite ale Americii se afirmă ca singura putere capabilă să hotărească soarta lumii şi mai ales a regiunii, în special în legătură cu problemele din Orientul Mijlociu. Unul dintre cele mai semnificative dezacorduri transatlantice, a avut loc în momentul în care s-au pus în discuţie noile ameninţări la adresa securităţii internaţionale.

Aşadar, în cele ce urmează, va avea loc prezentarea şi desfăşurarea evenimentului politic reprezentat de conflictul din Irak din 2003, în principal, şi a actorilor politici implicaţi în cadrul acestui conflict. Dar pentru început trebuie menţionat punctul de vedere al celor implicaţi, astfel puctul de vedere al Statelor Unite şi punctul de vedere al statelor europene. Totodată are loc şi formarea a două tabere, pro şi contra conflictului din Irak. Majoritatea europenilor au adoptat un punct de vedere mai moderat faţă de această chestiune, datorită unui şir lung de conflicte ce au avut loc mai tot timpul pe acest continent, comparativ, cu izolarea Statelor Unite şi a dorinţei acestora de a domina lumea.

Europenii nu l-au considerat pe Saddam Hussein ca pe o ameninţare la adresa integrităţii şi securităţii proprie, ci l-au considerat drept o problemă a Statelor Unite şi drept o ameninţare pentru aceştia, mai ales după evenimentele din 11 septembrie 2001. Ţinând cont de disparitatea transatlantică a puterii, şi a sarcinii Statelor Unite de a-l îngrădii pe Saddam Hussein, Irakul a considerat Statele Unite adversarul lor, şi nu Europa. Statele europene tindeau spre nişte soluţii paşnice pentru soluţionarea problemelor din Irak, spre nişte stimulente pentru a îmbunătăţii situaţia şi viaţa oamenilor din Irak. Însă americanii erau de altă părere, mai ales după evenimentele din 11 septembrie şi bănuielilor lor în privinţa unor legături dintre Irak şi organizaţiile teroriste, precum Al – Qaida. Aceştia considerau că prin constrângerea Irakului pe cale economică şi militară vor reuşi să îl determine pe Saddam Hussein să regândească politica pe care o duce.

În viziunea majorităţii americanilor, de la proclamarea anexării Kuweitului de către Irak, şi mai ales datorită evenimentelor petrecute în lume din cauza grupărilor teroriste, aceştia îl consideră pe Saddam Hussein drept o ameninţare la prosperitatea lumii şi a păcii din sistemul internaţional. Preşedintele american reacţionează cu fermitate şi condamnă agresiunile, dorind astfel să salveze aprovizionarea cu hidrocarburi a Statelor Unite în principal, dar şi a celorlate naţiuni, mai ales a Europei Occidentale şi a Japoniei dealtfel. Acesta, pentru a îndeplini obiectivele politicii sale externe apelează la naţiuni europene, primind de la acestea atât susţinere militară, cât şi financiară.