Conflictul din Kosovo

De aproximativ 60 de ani, de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial nu a mai existat niciun conflict de avengură în lume, acesta fiind cunoscută drept o „ perioada de pace”. Lucrurile stau doar aparent aşa, în toată această perioadă de 60 de ani deşi nu au existat conflicte majore au existat peste 100 de conflicte armate de natura etnică, religioasă lingvistic, economic etc., care s-au soldat cu aproximativ 25 de milioane de victime, un număr imens de refugiaţi, plus multe alte distrugeri materiale. Un exemplu de acest fel, este conflictul etnic dar şi religios din Kosovo şi din Iugoslavia. Părţile aflate în conflict fiind: etnicii albanezi de religie islamică versus sârbii de religie ortodoxă. De-a lungul timpului acest conflict a făcut şi el nenumărate victime, fiind o problemă geopolitică intens dezbătută în întreaga lume.

Scurtă introducere

Destrămarea Iugoslaviei, în ultimul deceniu al secolului trecut cere o examinarea foarte minuţioasă a viabilităţii unui anume model de organizare statală a ansamblurilor multietnice. Deşi propaganda comunistă a pretins decenii în şir că federaţiile sub regimurile comuniste ar avea o superioritate evidentă faţă de regimurile federale capitaliste experienţa ulterioară dispariţiei blocului comunist a demonstrat contrariul. Federaţia Iugoslavă constituită în 1945 s-a destramat la fel ca şi Uniunea Sovietică (1922) şi Republica Federală Cehoslovacă (1968).

Iugoslavia a existat în cadrul frontierelor stabilite în 1945 cu toate republicile fondatoare vreme de numai 46 de ani. Cauzele destrămării Iugoslaviei se regăsesc şi în cazurile republicilor separatiste din arealul fostei URSS (Cecenia, Abkhazia, Oseţia de Nord şi de Sud). Aceste cauze îşi au rădăcinile seculare într-un anume tip de experienţă negativă a trecutului, legată de matrice identitară diferită, asimilarea forţată, discriminarea naţională şi religioasă, asuprirea colonială. Această experienţă negativă n-a fost uitată în pofida experienţei comune pozitive a războiului naţional de eliberare din 1941-45 şi a propagandei asidue promovate de oficialităţi cu privire la „unitatea şi fraternitatea" dintre naţiunile iugoslave. Nu poate fi ignorat faptul că prezenţa în Balcani a mai multor civilizaţii şi mari religii este la originea acestor diferende seculare. Trebuie să se ia în calcul că factorul destabilizator al moştenirii coloniale a jucat în Iugoslavia un rol mai puţin important decât în Uniunea Sovietică (dar mai important decât în Cehoslovacia).

Ultima deşteptare naţională a albanezilor din 1981 şi represiunea sârbă care a urmat, au afectat dramatic relaţiile, deja încordate, între cele trei popoare slave din Iugoslavia. Iniţial între conducerile sârbă şi slovenă a intervenit un conflict politic în ceea ce priveşte revendicările sârbe în Kosovo. Sârbii vroiau ca slovenii să sprijine în continuare, politic şi militar politica colonialistă sârbă, care dusese la violări masive şi grosolane ale drepturilor omului. Conducerea slovenă a refuzat datorită unor motive nu numai etice, ci şi politico-economice.

“Datorită discursurilor politice ale liderilor sloveni această poziţie a fost puternic susţinută de către opinia publică din Slovenia. Conducerea sârba, susţinută de mulţi sârbi (şi macedoneni) a răspuns printr-o campanie mass media de propagandă anti-slovenă, prin întreruperea legăturilor comerciale, prin refuzul de a efectua anumite plăţi, prin confiscarea proprietăţilor slovene din Serbia, lezând astfel interesele slovene prin acţiunea autorităţilor federale etc.” (Tom Gallagher, 2005).

Date cronologice

Totul începe în 1989, atunci când Slobodan Milosevic anuleaza autonomia provinciei Kosovo, act care, odată aprobat de adunarea legislativă a Kosovo, dă nastere la violenţe în rândul populaţiei majoritare. În anul următor, în iulie 1990, albanezii din Kosovo declară independenţa provinciei, această independenţă este recunoscută un an mai târziu, în 1991, şi de către Albania, 1991 este anul când începe războiul în Iugoslavia, iar în 1992 Republica auto-proclamată Kosovo alege preşedinte pe Ibrahim Rugova. În februarie 1998 conflictul devine evident. După numeroase ciocniri între poliţie şi separatişti, soldate cu morţi si răniţi în ambele tabere, unitaţi ale armatei sârbe atacă satul Prekaz, considerat ca fiind un adăpost al Armatei de Eliberare a Kosovo. In martie 1998, apare prima rezoluţie a Consiliului de Securitate care impune Iugoslaviei un embargo asupra armelor ca o consecinţă directă faţă de evenimentele din Kosovo. Tot în 1998 se hotăraşte şi implicarea fortelor NATO în restabilirea păcii iar în urma unui acord de încetare a focului parţile admit ca 2000 de observatori OSCE sa fie trimişi în zonă pentru a supraveghea aplicarea acestuia.