Conflictul din Transnistria

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Conflictul din Transnistria.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Istorie Universala

Extras din document

Dupa 45 de ani de uitare quasi-totala, in lexicul limbii române toponimul Transnistria a recapatat o larga utilizare. Odata, insa, cu aceasta reanimare lexicala a reînviat si contextul utilizarii sale - starea de conflict si disputele privind romanitatea sau slavitatea tinutului. Notiune mai mult naturgeografica decât istorico-geografica, Transnistria ar desemna teritoriul dintre cursul inferior al Nistrului si al Bugului Meridional. Ea cuprinde teritorii din doua regiuni istorice - extremul vest al Novorusiei si extremul sud al Podoliei. Daca ne conducem de actualele frontiere administrative, atunci cea mai clara imagine a Transnistriei ar putea sa ne-o dea frontierele celor cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova si raioanele transnistrene ale regiunii Odesa. Regiunea transnistreana cuprinde un teritoriu de circa 4 163 km2 sau 12% din teritoriul Republicii Moldova. Transnistria ocupa întregul teritoriul Republicii Moldova de-a lungul malului estic al râului Nistru si câteva localitati de pe malul vestic. Transnistria, sau asa numita „republica moldoveneasca nistreana” (rmn) s-a autoproclamat drept stat independent si suveran în 1991, dar nici pâna în prezent nu a fost recunoscuta ca atare de catre comunitatea internationala. În ciuda izolarii internationale, de-a lungul a mai mult de 10 ani de stare de conflict Transnistria si-a creat toate atributele caracteristice unui stat: institutii de stat, forte armate, structuri de politie, servicii de securitate, organe vamale, dar si propria valuta nationala – rubla transnistreana, propriul sistem economic si financiar.

Pe teritoriul Transnistriei se afla 167 de localitati, dintre care 4 orase (Tiraspol, Tighina (Bender), Rîbnita si Dubasari), 8 comune de tip orasenesc si 143 de sate. Administratia regiunii îsi are sediul la Tiraspol, care este principalul oras si capitala regiunii.

Deoarece ultimul recensamânt al populatiei în Republica Moldova, inclusiv în Transnistria, a avut loc în 1989, exista doar date aproximative despre situatia demografica actuala din regiune. Astfel în prezent populatia Transnistriei este estimata a fi între 500 000 si 700 000 de persoane, dintre care 40-45% sînt moldoveni, 25% - ucraineni, 23% - rusi, iar restul fac parte din alte grupuri etnice .

Evident, pe parcursul perioadei de dupa 1792, când Rusia a anexat asa zisa Novorusie Occidentala, populatia moldoveneasca a fost in continua diminuare, partial din cauza imigratiei ruse si ucrainene, partial din cauza slavizarii masive a etnicilor romani din regiune. De mentionat ca in 1792 moldovenii transnistreni reprezentau majoritatea populatiei sedentare, peisajul etnic al regiunii fiind unul tataro-romanesc.

Nu putem spune ca moldovenii au avut o prezenta permanenta in tinut. Colonizarea stângii Nistrului a început cu precadere din sec. XVII, cu toate ca valuri migrationiste au existat si in sec. XV, dar mai ales in sec. XVI. Totusi in virtutea faptului ca rusii si ucrainenii nu si-au facut masiv prezenta in regiune decât dupa 1792, nu se poate afirma ca moldovenii ar avea mai putine drepturi asupra tinutului dat decât ucrainenii.

De regula, in istoriografia rusa si cea ucraineana se face trimitere la prezenta slava in spatiul interfluvial bugo-nistrean in perioada sec. IX-XII. Posibilitatea acestei prezente nu poate fi nicidecum respinsa; or, sunt stiute campaniile migrationiste slave din secolele anterioare, precum si limitele extinderii maxime a Rusiei kievene. Dar nu exista nici o dovada ca teritoriul transnistrean a fost temeinic controlat de slavi si, cu atât mai mult, nu exista vestigii importante ale culturii materiale slave din perioada data. Chiar daca au fost prezenti in Tinut, slavii au constituit o aparitie efemera, precum efemera a fost si dominatia lor de aici. Mai mult decât atât, daca se face apel la slaba prezenta slava din sec. IX-XII, atunci si istoriografii romani pot argumenta ancestralitatea romanitatii tinutului prin prezente dacice, romane si ulterior valahe - nu prea semnificative nici acestea, dar mult mai argumentate, evidente si îndelungate decât cele pe care le pot invoca istoriografii rusi si ucraineni in pledoaria lor pentru vechea slavitate a tinutului.

Astfel, declaratiile care încearca sa justifice separatismul transnistrean pe motive istorice nu sunt cele mai credibile. Transnistria nu a fost un teritoriu politic moldovenesc, dar a facut parte incontestabil din spatiul etnocultural romanesc. Moldovenii transnistreni sunt autohtonii care au suportat dupa 1792 un regim de ocupatie si o presiune nationala din partea Imperiului Rus. Din acest considerent afirmatiile de tipul "teritoriul dat n-a fost niciodata romanesc" nu sunt corecte; or, ele decurg din confuzia dintre dominatia etnica si politica asupra unui teritoriu.

Din pacate, romanitatea Transnistriei a fost contestata chiar in România. Atunci când maresalul Antonescu a ordonat trecerea trupelor romane peste Nistru au fost mai multe voci rezervate fata de acest gest. La fel s-a întâmplat si la Chisinau in 1992, când se strecura un murmur de nemultumire in legatura cu pierderile pe care le sufeream pentru a mentine in componenta Republicii Moldova "un teritoriu strain trupului tarii".

E surprinzator, dar de fapt cei ce au recunoscut caracterul moldovenesc (romanesc) al tinutului transnistrean au fost chiar sovieticii, atunci când au creat in 1924 Republica Autonoma Moldoveneasca. Chiar daca scopul era unul de revansa teritoriala in Basarabia si dincolo de Prut, constituirea autonomiei moldovenesti in stânga Nistrului a pus începutul prezentei politico-geografice moldovenesti in Transnistria. In august 1940, o data cu transformarea Republicii Autonome Moldovenesti in republica unionala, Ucrainei i-au fost atasate cinci din cele unsprezece raioane transnistrene moldovenesti - Kodima, Balta, Kotovsk, Ocnele Rosii si Ananiev. Din pacate, foarte adesea uitam ca Basarabia a pierdut in august 1940 nu doar patru raioane la nord si 9 raioane la sud, ci si aceasta parte a Transnistriei, in care mai locuiesc zeci de mii de moldoveni transnistreni.

Fisiere in arhiva (1):

  • Conflictul din Transnistria.doc