Congresul de la Berlin 1878

În cele ce urmează, voi prezenta Congresul de la Berlin, din vara anului 1878. Voi avea în atenție contextul istoric și modul în care s-a ajuns la acest Congres, voi menționa participanți, dar și principalele prevederi ce au rezultat în urma Congresului.

Congresul de la Berlin a reprezentat pentru marile puteri europene momentul de consfătuire pe seama unei mari crize politice internaționale provocate de complicațiile din Orient. Toate puterile Europei erau interesate de Peninsula Balcanică și soarta Imperiului Otoman. Accesul la Dardanele, Marea Egee, Marea Neagră reprezentau elemente de mare importanță pentru comerțul și securitatea lor. Criza internațională a fost declanșată în 1875, moment în care sârbii creștini din Hertegovina, urmați la scurt timp de cei din Bosnia, s-au revoltat împotriva administrației otomane. Aceștia au mizat pe sprijinul Rusiei încă de la început și au reușit să-i convingă pe etnicii muntenegreni și pe cei din Serbia să se alăture răscoalei. Aceștia nu au putut fi calmați de iradelele sultanului din octombrie și decembrie 1875 care promiteau reforme favorabile pentru popoarele creștine din cadrul Imp. Otoman. Pentru calmarea spritelor, Andrassy, ministrul de externe al Austro-Ungariei a intervenit, cerând, printr-o notă, guvernului otoman să pună în practică reformele promise. Celelalte mari puteri au fost de acord cu nota lui Andrassy, cu excepția britanicilor, care considerau că documentul violează tratatul de la Paris, ce garanta independența și integritatea Imperiului Otoman. Astfel, otomanii văzând atitudinea britanicilor, nu vor ține cont de această notă. Astfel, în 1876, Gorceakov, ministrul de externe rus, i-a cerut lui Andrassy să se întâlnească la Berlin pentru a ajunge la o soluție care să pună capăt luptelor din Balcani. Susținuți de Bismarck, emit Memorandum-ul de la Berlin din mai 1876, prin care cele trei puteri și-au exprimat intenția de a proteja populațiile creștine din Balcani. Acest Memorandum nu a fost acceptat de otomani, fapt ce a dus la Conferința de la Constantinopol din decembrie 1876, o ultimă încercare a marilor Puteri de a soluționa criza, însă sultanul Abdul Hamid a refuzat orice mediere.

Pe 15 ianuarie 1877, Rusia și Austro-Ungaria au semnat o convenție secretă, care asigura neutralitatea acesteia din urmă într-un război ruso-otoman, în schimb, Austro-Ungaria putea ocupa cu armata Bosnia și Herțegovina.

Astfel, la începutul lunii aprilie a anului 1877, ambasadorul rus de la Constantinopol, Ignatiev, a înaintat protocolul de la Londra din 29 martie 1877, semnat de marile puteri europene, unde era precizat că „repre zentanții marilor puteri, dorind în comun pacificarea Orientului, afirmă din nou nevoia ameliorării situației populației creștine din Turcia și introducerea de reforme in Bosnia, Herțegovina și Bulgaria”. Dacă „condițiile supușilor creștini ai sultanului nu se vor ameliora de așa manieră ca să prevină repetarea complicațiilor care tulbură periodic liniștea Orientului”, marile puteri semnatare ale protocolului de la Londra „au datoria să declare că o astfel de stare de lucruri va fi incompatibilă cu interesele lor și ale Europei în general”. Acest ultim avertisment a fost respins de către otomani, fapt ce a dus la declararea războiului de către ruși la 24 aprilie 1877. Rusia obține victorii atât în Armenia, dar și în Balcani, cucerind Plevna, Vidin și orașul Adrianopol. Atât sârbii, cât și românii declară război otomanilor, S-a ajuns la semnare armistițiului de la Adrianopol, la 31 ianuarie 1878, urmat de tratatul de pace de la San Stefano din 3 martie 1878, dictat de ruși otomanilor datorită victorii lor. Tratatul a provocat reacții ostile din partea Marii Britanii și Austro-Ungariei, care nu erau de acord cu prevederi ca (formarea Bulgariei Mari sub ocupație militară rusă, care avea ieșire la Marea Neagră și Marea Egee, anexarea de către Rusia a unor mari părți din Armenia, garantarea Epirului și a Thesaliei), care le creștea rușilor influența în Balcani și Cauzaz. Reacțiile marilor puteri în urma acestui tratat nu au întârziat să apară, atât Marea Britanie, Franța, Austria au cerut revizuirea tratatului. În cele din urmă, britanicii și austro-ungarii reușesc să convingă Rusia ca tratatul de la San Stefano să fie revizuit în cadrul unui congres european, care urma să aibă loc la Berlin.

Înainte de a se deschide Congresul de la Berlin, Marea Britanie a fost foarte activă pe plan diplomatic, având interese comerciale în zona de sud-est a continentului. Astfel, britanicii au reușit să încheie acorduri bilaterale cu Rusia, Imperiul Otoman și Austro-Ungaria, pe care le vom aminti în cele ce urmează.

Marea Britanie și Rusia au încheiat la 30 mai 1878 un acord care prevedea că frontierele Bulgariei se îndepărtau de Constantinopol, retrăgându-se dincolo de linia defensivă a crestei Balcanilor, totodată, Marea Britanie se obliga să nu protesteze împotriva trecerii Batumului și Karsului, din estul Imperiului Otoman, sub stăpânire rusească.