Conținutul legilor psihologice invocate de John Maynard Keynes pentru a explica dezechilibrele din economia contemporană

Economie fără munca omului nu există. Acest adevăr axiomatic a fost înţeles şi folosit în feluri variate de diversele şcoli şi curente de gândire economică. Economiştii clasici şi neoclasici au pus accent pe creşterea productivităţii muncii şi sporirea eficienţei în vederea sporirii avuţiei în condiţiile economiei de piaţă libere. Economiştii marxişti au pus în evidenţă limitele şi inconvenientele acesteia (inclusiv cele legate de folosirea forţei de muncă, a ciclicităţii crizelor), evoluând de la negarea de principiu a economiei de piaţă la admiterea ei ca un rău necesar, ca apoi să fie socotită, în zilele noastre, ca mijloc de ieşire din criză. Keynes şi numeroşii săi adepţi au pus în centrul atenţiei ocuparea forţei de muncă – element esenţial pentru orice economie şi civilizaţie – în condiţiile economiei de piaţă altfel înţeleasă decât economiştii clasici, neoclasici şi cei marxişti.

John Maynard Keynes, (5 iunie 1883 – la Cambridge ; 21 aprilie 1946) a fost economist britanic ale cărui idei numite economie keynesiană radicale au avut un impact major atât asupra teoriei politice şi economice moderne, cât şi asupra politicilor fiscale ale multor guverne. Este cunoscut în mod special pentru pledoaria sa în favoarea politicilor guvernamentale intervenţioniste, prin care guvernul ar folosi măsuri fiscale şi monetare în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunilor economice, crizelor economice şi boom-urilor economice. Este considerat de mulţi economişti unul dintre principalii fondatori ai macroeconomiei teoretice moderne. Populara expresie lui Keynes „Pe termen foarte lung suntem toţi morţi” este încă citată.

John Maynard Keynes a fost fiul lui John Neville Keynes, un lector de economie de la Universitatea din Cambridge şi al Adei Florence Brown, o autoare de succes şi o reformistă în domeniul social.

Keynes a fost foarte înalt, atingănd înălţimea de 198 cm. A avut o legătură serioasă între anii 1908 şo 1915 cu pictorul Duncan Grant, membru al grupului Bloomsbury. A continuat să îl susţină financiar pe Grant pe parcursul întregii vieţi a acestuia. Keynes a întâlnit-o în octombrie 1918 pe Lydia Lopokova, o binecunoscută balerină rusoaică. Cei doi s-au căsătorit şi din cele mai multe relatări a reiese că cei doi au avut parte de un mariaj fericit. Din motive medicale, cei doi nu au putut avea copii, deşi ceilalţi doi fraţi ai lui au avut copii.

Keynes a fost în cele din urmă un investitor de succes, construindu-şi o avere privată substanţială. A fost aproape ruinat în urma crahului bursier din 1929, însă şi-a recuperat într-un timp scurt averile. De-a lungul vieţii i-a plăcut să colecţioneze cărţi, de exemplu colecţionând şi protejând multe dintre lucrările lui Isaac Newton. A fost interesat de literatură în general şi de dramă în special, sprijinind financiar teatrul Cambridge Arts, ceea ce a permis instituţiei să devină, cel puţin pentru un timp, o mare scenă britanică din afara Londrei.

Keynes a beneficiat de o educaţie aleasă la institute de elită cum ar fi Eton unde a studiat matematica, clasicii şi istoria şi la King's College din Cambridge unde a studiat matematica, însă fiind interesat de politică a studiat domeniul economiei, avându-i ca profesori pe Arthur Cecil Pigou şi pe Alfred Marshall.

Economia de piaţă – privită de economiştii clasici sub aspectele ei pozitive, iar de cei socialişti în latura ei negativă – trebuia resupusă unui examen critic din care să rezulte remediile necesare.. De la cele câteva idei intuite în Urmările economice ale păcii, dezvoltate de autor şi completate cu altele în Tratat asupra banilor (1930), J.M.Keynes ajunge la un sistem teoretic, expus în lucrarea Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor (1936). Autorul se detaşează de clasicism şi neoclasicism, afirmându-se o nouă paradigmă în ştiinţa despre economie.