Cultele orientale în lumea romană

Religia în lumea romană a cuprins, pe lângă credințele și obiceiurile de cult indigene, și numeroase credințe ale popoarelor ajunse sub ocupația romană. Aceștia adorau o multitudine de zeități despre care se credea că influențau fiecare aspect al vieții cotidiene dar și al lumii naturale. Cucerirea Orientului de către Alexandru Macedon, apoi a lumii mediteraneene de către romani va provoca o serie de contacte, schimburi, ce aveau să pătrundă și în sfera cultică, mai ales cea romană, aceștia fiind foarte permisivi când venea vorba despre asimiliarea unei anumite zeități. Este bine de știu că prin „religii orientale” istoricii se referă la cultele egiptene, siriene și anatoliene, potrivit lui F. Cumont

Se consideră că lumea romană este un produs al educației grecești, după cum preciza și Horatius: „Graecia capta ferum victorem cepit et artes intulit agresti Latio - Grecia cucerită a cucerit pe cumplitul său învingător și a adus artele în agrestul Latium”(Horatius, Epistole, II, 1, 156-157). Astfel, se poate înțelege fondul grecesc al lumii romane, iar ca dovadă ne stau imnurile Cybelei, care erau cântate în grecește, sărbătorile anului liturgic isiac care aveau nume grecești, dar și terminologia ierarhiei inițiatice din misterele lui Mithra care era de asemenea în greacă

În acele vremuri, fiecare cetate își apăra interesul propriu dar și încerca să-și impună zeii, iar lumea romană fiind centrul politic al acelor timpuri, evident că a intrat în contact cu o multitudine de culte și divinități. Însă, nu toți romanii erau la fel de receptivi la noile culte, ca exemplu fiind Varro sau Cicero, care erau de părere că romanii trebuiau să se mulțumească cu religia țării lor: „Pentru ca nimeni să nu aibă zei pentru sine cu titul separat, nici noi nici străini, doar dacă sunt admiși oficial”(Cicero,Regi, II, 19) Astfel, la Roma, are să se opună cu ușurință termenul de religio (națională și autentică) termenului superstitio (exotică și suspectă). Termenul de superstitio însemna tot ceea ce devia de la ritualul învățat de la strămoși și legitimat de tradiție, în această categorie fiind încadrate, în mod special, practicile marginale de profeție și ocultism

Integrarea zeilor în urbs se putea face doar prin consultarea Cărților Sibilene sau prin ritualul de eucatio. Din multitudinea de zei ce au pătruns în lumea romană din Orient făcea parte și „Marea Mamă”, aceasta sosind din Asia Mică (mai întâi în Grecia, în secolul al VI-lea î.Hr.), unde de foarte mult timp se onorau zeițe mame și doici. Aceasta este regăsită în mai multe ipostaze: într-un car tras de o pereche de sălbăticiuni în Gigantomachia tezaurului lui Siphnos de la Delfi (cca. 525 î.Hr.), în teracotele cipriote apare așezată, cu un copil în brațe ce poartă boneta lui Attis, la Marsilia apare într-o mică lojă în formă de capelă, șezând cu un pui de leu pe genunchi Aceasta este asemănată cu Rhea sau Demetra la greci, și cu zeița Cybele la romani. În 415 î.Hr., un bărbat a sărit pe altarul celor 12 zei și s-a castrat cu ajutorul unei pietre, așa cum aveau s-o facă și gallii în epoca romană. Astfel de gesturi îi dezgustau pe greci și erau , totodată, considerate de rău augur. Această zeitate beneficia și de niște acoliți înarmați, numiți corybanți, care dansau în zgomot de tamburine și cimbale, izbindu-și săbiile de scuturi.

Contextul care o aduce pe zeița Cybele la Roma este dat de războiul cu Cartagina. În anul 205 î.Hr. acesta părea să nu mai aibă sfârșit și romanii aveau să consulte oracolele sibiline, care au prevestit că dușmanul va fi alungat din peninsulă cu condiția de a aduce la Roma pe „Mama Ideană de la Pessinus”. Existența a 2 munți Ida, unul în Creta altul în Troia, avea să-i aducă pe romani la idea că „Mama Ideană” îi veghează deja, încă de la Enea, cel care, din pădurile Idei troiene, își luase lemnul necesar vaselor ce-l purtaseră în Italia.

Cultul Cybelei și „Misterele lui Attis” ilustrează diversitatea structurală a creațiilor sincretiste. Piatra neagră în care era prezentă ritualic zeița Cybele probează vechimea cultului: din cele mai străvechi simboluri ale „Mamei-Pământ”. Sărbătorile se țineau de la 15 la 23 martie, în timpul echinocțiului de primăvară. În prima zi se aduceau în templu trestii tăiate, pentru că, potrivit legendei, Cybele îl găsise pe copilul Attis pe malul fluviului Sangarios. După șapte zile, se aducea din pădure un pin tăiat care era acoperit cu bandaje, asemeni unui cadavru, care avea în mijloc o imagine a lui Attis, arborele reprezentând zeul mort. Pe 24 martie, așa numita dies sanguinus („ziua sângelui”), gallii și neofiții alcătuiau un dans sălbatic, se flagelau până la sânge, își crestau brațele cu cuțitele, iar unii neofiți își retezau organele genitale și le ofereau zeiței sub formă de adorație. În zori se anunța învierea zeului, aceasta fiind hilaria („ziua bucuriei”), după care urma o zi de odihnă, ca mai apoi, pe 27 martie, să aibă loc marea procesiune spre râul în care se îmbăia statuia Cybelei (lavatio). Neofiții erau sanctificați pe 28 martie cu sângele unui taur sau a unui berbec (taurobolium sau cribolium), acest ritual înlocuindu-l pe cel de automutilare pentru că aceștia ofereau ca jertfă organele genitale ale animalului sacrificat. Astfel, neofiții erau admiși în „camera nupțială” sau „sub baldachin”, asemeni preoților galli care intrau în acest loc sacru pentru că ofereau „Mamei” resturile însângerate ale mutilării lor

La Roma ia naștere sincretismul, acesta fiind un curent filozofic sau religios care îmbină diferite feluri de gândire sau credințe, uneori îndepărtate. Un alt cult prezent în Imperiul Roman este cel al lui Mithra. Inițial s-a crezut că acest cult și-a manifestat influența în timpul lui Cezar, dar, în realitate, abia în timpul lui Nero există semnele exploatării acestui cult. După opt ani de război între Roma și parți, aceștia recunosc suzeranitatea imperiului asupra Armeniei, iar regele lor, Tiridates, vine la Roma în anul 66 d.Hr. pentru a fi încoronat de împărat. Acesta îl salută pe împăratul Nero ca pe „zeul” său, dându-i numele de Mithra. Anexarea Cappadociei, a Pontului Occidental, Commagenei și Armeniei Minor în secolul I d.Hr. a favorizat acest curent. Potrivit lui Plutarh, acest cult era celebrat de pirații din Cilicia,