Cultura Rusă în Timpul lui Petru I cel Mare

Cultura de elita rusă de la începutul secolului al optsprezecelea s-a dezvoltat la Sankt Petersburg într-un mediu relativ excentric. Creatorul noii

capitale, Petru I, a chemat arhitecţi străini pentru a construi palate, şi artişti străini să le umple cu picturi. El şi-a instruit trimişii din străinătate să cumpere tot ce ce nu ar putea fi produs în Rusia. Odată văzut ca revoluţionar, programul cultural a lui Petru este privit ca o intensificare şi accelerare ale inovaţiilor care au avut loc mai puţin ostentativ în secolul al XVII-lea. Alexei, tatăl lui Petru (1629-1676) este primul domnitor rus de la care avem picturi mai mult sau mai puţin autentice tot el fiind şi primul care a avut teatru şi poeţi la curte.

Petru dorea să creeze un nou tip de bărbat rus, întreprinzător, patriot, deschis ideilor noi, liber de prejudecăţile moştenite. în acest sens, el a fost parţial încununat de succes, pentru că seminţele sădite de el au dat roade mai târziu în secol. Dar chiar şi la moartea sa, viaţa intelectuală şi educaţională a Rusiei era în mod remarcabil diferită de ceea ce fusese la momentul urcării sale la tron.

Două edicte emise la interval de câteva săptămâni ofereau o perspectivă a traiectoriei culturii ruse din secolul al XVIII-lea. La sfârşitul lunii decembrie

1699 Petru I înlocuieşte practica bizantină de numărare a anilor de la crearea

a omenirii, cu numerotarea lor de la naşterea lui Hristos, „în maniera

naţiunilor europene creştine". Din acel moment, anul începea în ianuarie,

şi nu în septembrie. La 4 ianuarie 1700 s-a ordonat orăşenilor să adopte vestimentaţia occidentală, decret care a fost extins mai târziu, în anul următor, şi femeilor. Ambele masuri propuneau „Europa creştină" ca model al Rusiei, însă ambele erau contrare tradiţiilor ortodoxe. Tradiţionalişti au protestat că Petru se juca cu timpul Divin şi că, vestimentaţia occidentală şi feţele bărbierite impuse bărbaţilor cu câţiva ani în urmă erau nedumnezeieşti. În timp ce elitele ruseşi adoptaseră noile elemente occidentale, cea mai mare parte a masei populaţiei tradiţionale, care avea prea puţină nevoie să ştie ce an este, a continuat să trăiască după calendarul ciclic al sărbătorilor şi zilelor în care erau celebraţi sfinţii. Aceste reforme şi cele ce au urmat au accentuat decalajul dintre înalta clasă socială şi clasa de jos care rămâne în urmă.

Începând cu anul 1690 şi până în jurul lui 1790 tendinţa dominantă

a fost asimilarea elementelor clasicismului, în formele sale diverse - baroc,

rococo, neoclasicism. Sursele de inspiraţie s-au schimbat în timp ce influenţele polono - ucrainene au fost înlocuite cu cele de origine germană, franceză şi cu o scurtă fază de „Anglophilia" în timpul domniei Caterinei a II-a, dar procesul de bază a rămas unul de imitaţie. Rusia secolului al optsprezecelea a fost în cele din urma recunoscută la nivel internaţional prin realizările literaturii ruse, în domeniul muzicii şi, în cele din urmă prin artele vizuale, fapt ce a continuat şi a evoluat în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Astfel de evoluţii derivau din două componente culturale principale, care au continuat în timpul domniei lui Petru şi nu numai. În primul rând, a existat cultura ortodoxă filtrată prin Ucraina şi Belarus şi propagate de Academia Slavonă, Greacă şi Latină (Moscova), înfiinţată în 1687 după modelul Academiei din Kiev. Profesorii, elevii şi artiştii produceau versuri silabice, gravuri alegorice, teatru şi programe şi pentru parade şi spectacole cu foc de artificii. În al doilea rând,

meşteşugari din Vest au intrat în serviciul ţarului, mulţi fiind angajaţi în atelierele de la Kremlin. Academia din Moscova a servit nevoilor culturale ale lui Petru, atât înainte cât şi după prima sa vizită în Occident (1697-1698). În anii 1690, de exemplu, artiştii pictau imagini înfăţişând „trupe mergând pe mare” copiate după gravuri germane şi decorau navele construite de Petru la Voronezh. În 1696 Academia a organizat un program de dispozitive arhitecturale clasice – picturi si sculpturi alegorice pe porti triumfale pentru o paradă de victorie care sărbătorea cucerirea Azovului de la Turci. Astfel de parade, inspirate din Roma Imperială, au continuat să aibă loc la Moscova şi mai târziu la Sankt-Petersburg, pentru a sărbători succesele Rusiei împotriva suedezilor în Marele Război al Nordului