Declarația drepturilor omului și cetățeanului

Drepturile omului reprezinta drepturile subiective individuale si esentiale pentru existenta, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea si libera dezvoltare a fiintei umane, inca din cele mai vechi timpuri pana astazi, precum si drepturile consacrate si garantate prin normele dreptului international public. Cetateanul francez beneficiaza de drepturi cuvenite fiintelor umane oriunde s-ar afla in lume, indiferent de statutul pe care il are ori regiunea unde s-a nascut, locuieste, munceste sau traieste, indiferent de nationalitate, rasa, sex, credinte religioase si stare materiala, fiindca aceste drepturi au un caracter universal, ceea ce constituie un fundament de baza al libertatii, dreptatii, securitatii si pacii în lume.

Putem afirma ca Franta anului 1789 era un „stat bolnav”, tot mai incercat de probleme si greutati, insa acest lucru era stiut, constatat si tot mai greu acceptat doar in interior, in exterior Franta fiind vazuta in continuare o tara bogata, populata si extrem de puternica. De aproximativ 3 sferturi de secol, in interiorul granitelor era o stare de liniste si pace, insa domnia lui Ludovic al XVI-lea, desi fusese inceputa in niste imprejurari foarte favorabile in anul 1774, incepuse sa fie amenintata de diverse forte din afara, ce doreau sa aduca in primul rand o schimbare generala, care insa va fi foarte lenta, la nivelul tuturor mentalitatilor economice. La nivelul agriculturii erau probleme foarte mari, in special datorita crizei tot mai acute in cadrul productiei viticole, in Franta fiind foarte multi viticultori, iar acest lucru a condus firesc la prabusirea exportului de vin. Deasemenea,industria era din ce in ce mai marginalizata, fapt ce a avut numeroase efecte negative si a dus inevitabil la subconsum.

Cea mai mare parte a opiniei publice avea o incredere mare in Ludovic al XVI-lea, mai ales cand acesta a convocat Adunarea Starilor Generale, foarte multi istorici afirmand si sustinand ca in 1789, Franta era aproape in unanimitate monarhista.

Revolutia franceza a reprezentat unul dintre cele mai importante evenimente din intreaga istorie universala. Cand vorbim despre epoca moderna, nu putem exclude acest episod, ce a marcat intreaga perioada si despre care se mai vorbeste si astazi extrem de mult. Aceasta revolutie a condus la inlaturarea si daramarea monarhiei absolutiste si instaurarea unei noi ordini politice si sociale in statul francez si a avut consecinte si urmari asupra intregii Europe in anii ce au urmat.

Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului, ce a fost scrisa la data de 26 august 1789 a fost unul dintre cele mai importante si influente acte, elaborate in timpul acestei revolutii, daca nu chiar cel mai important si totodata unul dintre primele documente scrise atunci. Un document fundamental, in dezvoltarea democratiei moderne si care a afectat aproape toate regimurile constitutionale moderne, Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului, prezinta cateva influente iluminste, precum si influente si preluari din diverse Declaratii anterioare, in special cele americane. Deasemenea, putem spune ca este actul, care a consacrat conceptul drepturilor si libertatilor fundamentale ale francezilor.

In acea perioada, intreaga societate franceza se confrunta cu o criza economica si financiara din ce in ce mai grava de la zi la zi, iar taranii si oamenii oraselor erau amenintati cu foametea. Incercand sa schimbe ceva, unii ministri au propus adoptarea unor reforme noi de ordin fiscal si economic, insa toate au esuat deplorabil din pacate.

Toate aceste probleme cumulate si in special problemele financiare au produs inevitabilul si astfel la data de 8 august 1788, regele Ludovic al XVI-lea a convoacat Adunarea Starilor Generale,ce nu mai fusese convocata de 175 de ani. Pe 5 mai 1789, Ludovic al XVI-lea deschide in mod oficial Adunarea Starilor Generale, la Versailles. O zi mai tarziu, deputatii din Starea a Treia isi numesc grupul dupa termenul englez, Communes, si refuza totodata sa se constituie intr-o camera separata. In urmatoarele doua saptamani continua negocierile si confuzia, nici una dintre parti nedorind sa cedeze deloc si astfel la data de 17 iunie, pe fondul unei nemultumiri tot mai acute in legatura cu ce se discuta in Adunare, deputatii din Starea a Treia, se proclama ei insisi in Adunare Nationala, iar 3 zile mai tarziu, pe 20 iunie, ei depun un juramant extrem de important pentru ce avea sa urmeze, si anume „juramantul solemn de a nu se desparti niciodata si de a se reuni ori de cate ori va fi nevoie, pana la adoptarea Constitutiei regatului si asezarea ei pe niste baze solide.”

„Pentru ca o Constitutie sa fie buna, ea trebuie sa se intemeieze pe drepturile omului si sa le ocroteasca; trebuie cunoscute drepturile pe care justitia naturala le acorda tuturor indivizilor, trebuie amintite toate principiile care urmeaza sa stea la baza oricarei societati si fiecare articol al Constitutiei trebuie sa fie consecinta unui principiu. Aceasta declaratie trebuie să fie scurta, simpla si precisa”. In urma acestui discurs, tinut in numele comitetului ales pentru elaborarea Constitutiei in sedinţa din 9 iulie a Adunarii Nationale de catre Jean Joseph Mounier, s-a afirmat necesitatea formularii Declaratiei Drepturilor Omului si ale Cetateanului pentru prima data.

Majoritatea istoricilor afirma ca acest eveniment a insemnat oficial sfarsitul pentru vechiul regim si apoi inevitabil si logic, in aceste circumstante a fost elaborata oficial la data de 26 august 1789, Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului, alcatuita din 17 articole.