Destrămarea URSS - cauză, manifestări și consecințe

INTRODUCERE

S-a scris foarte mult despre motivele, care au dus la destrămarea întinsului imperiu sovietic. Însă până în clipa de faţă nu se au în vedere trei circumstanţe. Primul motiv, precum o mină cu efect întârziat, a stat ascuns timp de zeci de ani în acel articol al Constituţiei sovietice, care dădea dreptul republicilor unionale să iasă în mod liber din componenţa URSS. Al doilea motiv, “virusul urii”, care s-a manifestat pe deplin la sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90. Nerezistând în faţa crizei fără precedent, vecinii au început să se invidieze reciproc pentru bunuri elementare, sperând să reziste pe cont propriu. La Tbilisi şi Vilnius se vorbea că “ajunge să lucrăm pentru Moscova”, în Urali se cerea întreruperea “alimentării” republicilor din Asia Centrală, etc.

A treia cauză o reprezintă procesele de obţinere a autonomiei. La începutul anilor 90, “perestroika” şi-a pierdut din intensitate. Odată cu slăbirea politică şi economică a Centrului, puterea a început să “alunece” către nivelele inferioare – republicile unionale şi autonome. În lupta dintre Elţîn şi Gorbaciov pentru obţinerea rolului de lider politic a devenit din ce în ce mai evidentă slăbiciunea primului preşedinte al URSS ales de Congresul deputaţilor poporului şi nu prin votul direct al populaţiei. Din acest motiv, poziţia acestuia a fost mai puţin legitimă şi mai lipsită de autoritate, decât a oricăruia alt preşedinte din republicile unionale.

Scopul acestei lucrări îl constituie destrămarea URSS- ului. Originea destrămării începe chiar cu începutul războiului rece

Cercetarea acestei probleme este complexă şi plină de sinuozităţi. Datorită caracterului său integru care cuprinde tangenţial aproape toate sfere societăţii.

Literatura utilizată este diversă. În această lucrare am încercat să prezint puncte de vedere atât a autorilor străini cu privire la acest fenomen cât şi a autorilor sovietici. La fel caracterul interdisciplinar al temei a fost respectat prin includerea unor tratări din domeniul psihologiei sociale, economiei politice, sociologie etc.

Capitolul 1. Gorbaciov , Perestroika si destrămarea URSS-lui

1.1. Gorbaciov , Perestroika

Ceea ce Gorbaciov si colaboratorii săi Eduard Sevarnadze si Aleksandr Iakovlev au intenţionat la bun început, când au dorit să reformeze Uniunea Sovietică a rămas neclar, chiar si pentru ei. Există numeroase supoziţii si explicaţii privind intenţia lor, dar majoritatea factorilor care s-au vehiculat par să fie absenţa unei corelări între planuri si realitate si puterea forţelor de opoziţie, care s-au dezlănţuit chiar si împotriva celor mai mici reforme. Evenimentele din URSS si din Europa de Est au uimit pe toată lumea, mai ales pe cei care aveau un oarecare respect pentru sistemul comunist, si, printre acestia deşigur se afla întreaga conducere sovietică. S-ar putea să existe, totusi, o excepţie importantă de la această nepotrivire totală între intenţie si realizare. Gorbaciov, Sevarnadze, în mod deosebit, si alte personalităţi sovietice au insistat pe faptul că unul dintre pilonii noului lor mod de a gândi a fost acordul ferm privind inadmisibilitatea războiului nuclear si, deci, necesitatea unei minime cooperări internaţionale, în mod deosebit între URSS si Statele Unite.

Cu toate rezervele, se poate afirma că politica externă sovietică a reflectat această atitudine si, în acest caz, avantajul mondial a fost incalculabil, deşi rezultatul în sine a fost minor, iar începuturile sale, chiar în Uniunea Sovietică, au fost, în mare parte, anterioare regimului lui Gorbaciov.

La baza reformei lui Gorbaciov se află necesitatea de a scăpa de impasul economic, care se contura tot mai clar la sfârsitul regimului lui Brejnev. Deşi unii specialisti afirmă că statul si societatea sovietică încetaseră să mai progreseze după căderea lui Hrusciov, lunga perioadă a lui Brejnev a devenit una de necontestată stagnare si corupţie. Indicatorii economici coborau continuu, deşi, până atunci, doar rata productivităţii si producţia scăzuseră si nu productivitatea si producţia în sine. Cu toate marile cheltuieli si cu toate eforturile multiplicate, situaţia agriculturii sovietice rămânea tragică. În industrie, ca si până atunci, calitatea rămânea în urma cantităţii, dar, cel mai important, întreaga industrie, o mostenire a primelor planuri cincinale, nu reacţiona competitiv la noul val tehnologic. Într-adevăr, rămânerea în urmă din punct de vedere tehnologic si stiinţific a constituit una dintre principalele îngrijorări sovietice. Necesităţile militare continuau să folosească sume mari din produsul intern brut – procentul era mai mult decât dublu faţă de cel al Statelor Unite . Stagnarea si criza economică s-au regăsit, în mod normal, în pesimismul si moralul scăzut care predominau în ţară.

Primii doi – trei ani ai regimului lui Gorbaciov, care a început la 11 martie 1985, au prezentat aspectul « tradiСional ». Noul secretar de partid trebuia să se străduiască să-si întărească poziţia si, chiar, un timp, el a efectuat o rotire a personalului de conducere si de înalt nivel administrative.

Astfel, la 1 iulie 1985, Sevarnadze a devenit membru al Biroului Politic, iar a doua zi a fost numit ministru de externe.

Perestrioka, reconstrucţia ţării si a sistemului propusă de Gorbaciov, a fost plină de promisiuni, dar, la început, destul de asemănătoare propunerilor si îndemnurilor reformatorilor sovietici anteriori.

Proiectul de plan, asa cum a fost prezentat de Gorbaciov în octombrie 1985, propunea dublarea venitului naţional în 15 ani, insista pe modernizarea instalaţiilor si pe cresterea productivităţii muncii. Era foarte important să întrerupă stagnarea, să pună Uniunea Sovietică în miscare.