Etruscii - suport al civilizației romane

Pentru oricine este azi foarte clar rolul major pe care cultura şi civilizaţia romană l-a avut în devenirea europeană şi implicit, prin impunerea cvasigenerală a civilizaţiei occidentale, a întregului glob. Aceste influenţe culturale, religioase, juridice, administrative îşi au rădăcinile în civilizaţia romană.

Un aspect, poate mai puţin cunoscut este faptul că în istoria civilizaţiei şi culturii romane capitolul introductiv a fost scris de către etrusci, un misterios popor ce ocupa un teritoriu relativ vast al Peninsulei Italice, respectiv regiunea Toscanei de azi.

Importanţa contribuţiei sale culturale şi civilizatoare a fost considerabilă, atât prin ea însăşi, cât mai ales prin moştenirea transmisă romanilor. Astfel, începuturile, sursele, fundamentele civilizaţiei şi culturii romane se datorează, în primul rând etruscilor.

Vom încerca în cele ce urmează o cunoaştere succintă a istoriei, culturii şi civilizaţiei etrusce şi a rolului jucat în cultura şi civilizaţia universală.

Originea etruscilor a fost mult discutată în istoriografie dar cea mai acceptată teorie este aceea că aceştia originari din nordul Asiei Mici ar fi unul din popoarele mării care în sec. XIII a.Hr. au invadat Egiptul, după care, două secole mai târziu, împinşi la rândul lor de alte valuri migratoare, au debarcat în grupuri succesive şi mai masiv pe coasta vestică a Italiei Centrale. Aici s-au consolidat de-a lungul câtorva secole, efectuând lucrări de drenaj a zonelor mlăştinoase, exploatând zăcămintele de fier şi cupru din zona şi din insula Elba, dezvoltând metalurgia la un grad necunoscut de celelalte popoare din pesinsulă.

Sec. VII şi VI î.Hr. au fost marea perioadă de expansiune a etruscilor. Acţiunile lor militare erau iniţiate şi conduse izolat de oraşele-state etrusce şi au fost orientate, într-o primă etapă, spre sud. Bandele înarmate au pătruns în latium, supunând uşor triburile localnicilor. Cu această ocazie organizează aşezările ţărăneşti de pe cele şapte coline, punând temeliile viitorului oraş Roma.

După începuturile de probabilă urbanizare a aşezărilor de pe cele şapte coline ale Romei, regii etrusci şi-au început opere civilizatorică. Oraşul a fost construit după obişnuitele norme urbanistice etrusce, atât rituale cât şi raţionale; terenurile mlăştinoase au fost drenate, s-au construit două cisterne uriaşe pe Palatin; perimetrul oraşului unificat a fost apărat de un zid iar acropola de pe Capitoliu, unde a fost zidit un mare templu dedicat triadei etrusce, a devenit centrul religios al Romei. De asemenea, etruscii au dat Romei şi un guvern centralizat. Treptat Roma etruscă devine o forţă militară cu ambiţii de mare cuceritoare.

Întorcându-ne la societatea etruscă putem observa în ceea ce priveşte organizarea politică şi socială, se poate observa un fenomen ce se menţine de-a lungul întregii lor istorii şi care ar putea explica declinul puterii etrusce, respectiv lipsa de unitate politică. Astfel, Etruria nu era un stat ci un fel de confederaţie de douăsprezece (sau mai multe) mici state, fiecare fiind constituit dintr-un oraş cu teritoriul agricol din jur. Din nenorocire, nu întotdeauna între oraşele confederate exista o adevărată şi eficientă coeziune politică: interese contrare, invidii, ambiţii, resentimente, le separau chiar în momentele decisive în faţa pericolului comun, grec sau roman. Regimul politic al oraşelor state era monarhia, regele deţinând puterea militară, religioasă, civilă şi juridică. Simbolul demnităţii regale era securea dublă înfăşurată într-un mănunchi de vergi, simbol preluat de lictorii romani, de gărzile înalţilor demnitari şi ale împăraţilor. De asemenea, romanii au preluat de la etrusci fastul şi modul de organizare al ceremoniilor cu ocazia diferitelor ocazii solemne.

Întreaga organizare administrativă, acţiunile militare sau ceremoniile fastuoase erau finanţate de o economie puternică. Bogăţiile solului şi subsolului erau exploatate inteligent şi rentabil. Uleiul şi vinurile etrusce erau renumite şi în afara peninsulei, în păduri se găsea din belşug lemn de calitate iar cultura şi prelucrarea inului aducea profit foarte bun. De asemenea irigaţiile terenurilor aride şi drenarea zonelor mlăştinoase făcea posibilă o agricultură productivă. Pe de altă parte, zăcămintele de aramă, fier, plumb şi argint au stat la baza unei metalurgii înfloritoare, cea mai intensivă din zona centrală a Mediteranei. Calitatea superioară a armamentului produs aici le-a asigurat în mare măsură succesele militare dar şi economice. Nu în ultimul rând, se cuvine a aminti că obiectele de bronz şi de fier forjat produse de etrusci erau foarte apreciate în lumea greacă. Se cuvine a preciza că operaţiunile comerciale se efectuau, într-o primă fază, pe calea schimbului de produse deoarece moneda apare târziu la etrusci, abia în sec. V î.Hr., deci cu o întârziere de două secole faţă de lumea greacă.