Euripide, Medeea - scena infanticidului

Medeea este personajul tragediei eponime a lui Euripide (scrisă în 431 î.Hr.), eroină care, în numele răzbunării își va sacrifica propriii copii. Mitul Medeei este legat de legenda argonauților, eroii greci care l-au însoțit pe Iason pentru a recupera Lâna de Aur în vederea ascensiunii la tronul din Iolcos. Medeea, fiică a regelui Colhidei, un ținut barbar, îl ajută pe Iason să fure faimoasa Lănă de Aur, ucigându-și propriul frate pentru a scăpa de cei care îi urmăreau. Iason se întoarce victorios în Iolcos însoțit de Medeea, însă aici este întâmpinat de refuzul fratelui său de a-i ceda tronul. Prin intermediul unor vrăji, Medeea face astfel încât Pelias să fie ucis de fiicele lui. Dar Iason nu izbuti să capete puterea, căci fiul lui Pelias îi alungă pe cei doi soți din cetate. Aceștia se refugiază în Corint, unde trăiesc mai mulți ani până când Iason, vrăjit de frumusețea fiicei lui Creon, Glauke, își încalcă jurămintele făcute Medeei și se hotărăște să se căsătorească cu prințesa din Corint. Aici începe, de fapt, tragedia Medeei, femeia trădată care concepe o răzbunare cumplită. Îi trimite în dar noii soții veșminte bogate și o cunună de aur otrăvite, care îi vor adduce lui Galuke moartea. Creon încearcă s-o ajute, dar piere și el sub efectul otrăvii. După ce-i ucide și pe cei doi copii avuți cu Iason, Medeea dispare în văzduh într-un car trimis de zei. Aceasta este, pe scurt, povestea Medeei.

Semnificația uciderii copiilor nu este însă una clară. Eroina și-a ucis copiii din mânie, disperare sau din dorința de răzbunare? Totuși, drama Medeei este mult mai complexă iar scena uciderii pruncilor nu poate fi rezumată la un act comis doar pe bază emoțională. Imaginea acestei eroine antice trebuie conturată pornind de la imaginea femeii în tragediile antice și de la însăși gândirea greacă a acelor vremuri.

În tragediile antice femeia hellenică apare ca soră, soție și mamă, ca subordonată bărbaților, iar pentru a excela în afara acestui statut ea trebuie să fie dispusă să renunțe la propria feminitate. In acest sens, tragedia greacă subliniază contradicțiile ce întorc femeia împotriva ei însăși, opozițiile ce vin din statutul său social și psihologic. Un exemplu în acest sens este Clitemnestra care, în afirmarea voinței sale, tinde să se substituie bărbatului pe toate planurile, revedincându-și un rol activ în acțiunile pe care Egist trebuia să le întreprindă, ca bărbat și soț. Clitemnestra reneagă copiii pe care i-a avut cu Agamemnon și care sunt legați de descendența paternă, de căminul soțului și de supunerea soției față de acesta. Prin analogie, Medeea renunță la propria ei feminitate din dorința de răzbunare, iar ca să reușească acest lucru trebuie să renunțe la statutul de mamă, singurul care i-a mai rămas. Astfel, putem vorbi chiar de o mutilare a propriei sale ființe, de o autopedepsire sau de un sacrificiu (temă recurentă în tragedia antică). Ea nu își reneagă copiii, ci îi salvează de la o soartă cruntă, aceea de bastarzi, sau chiar de la moarte, bănuind că ei vor plăti pentru moartea lui Creon și a lui Glauke. Totuși, asemenea Clitemnestrei, îndepărtează tot ce i-ar putea aminti de bărbatul ei. Ucigând-o pe Glauke și pe copiii lui Iason, Medeea îi refuză acestuia din urmă dreptul la o familie, îi reduce în mod simbolic bărbăția, căci nu își mai poate perpetua numele și averea. În societatea greacă, bărbatul (cetățeanul) este soț și tată; Medeea i le refuză lui Iason pe amândouă. Spre deosebire însă de Clitemnestra, Medeea este (până la un punct) soția devotată total, ea se află în interiorul spațiului familial pe care vrea să îl mențină.

Probabil că ura Medeei nu ar fi fost atât de mare dacă Iason, după căsătoria cu Glauke, nu și-ar fi abandonat copiii („PEDAGOGUL: Dar cine nu-i ca el? Doar astăzi ai aflat/ că dragostea de sine poruncește-n om?/Un tată-nsurățel își uită de feciori”). Mai mult, se zvonea că Creon voia să-i alunge pe feciorii lui Iason din Corint. De aceea Medeea îl roagă pe Iason să intervină pe lângă Glauke în vederea rămânerii pruncilor în Corint, dar toată această rugăminte nu este decât o prefăcătorie, un pretext ca veșmintele otrăvite să ajungă cât mai repede la Glauke. Medeea invocă injustiția pe care Iason o arată copiilor lor, asumându-și o posesivitate maternă în soarta copiilor.