Evoluția agriculturii României în secolul XIX

Procesul de productie in agricultura depinde foarte mult de obiectul muncii, pamantul, care este specific acestui domeniu.

In epoca moderna, pe la mijlocul sec. XIX prin legile de reforma agrara si stingerea raporturilor feudale ─ anii 1848-1853 in Transilvania, Banat si Bucovina, 1864 in Moldova si Muntenia si 1868 in Basarabia ─ majoritatea pamantului cultivabil pe teritoriul Romaniei a devenit proprietate privata individuala, cu atributele sale economice si juridice.

Agricultura si taranimea au avut o pozitie importanta si o functie determinanta in viata economica si sociala a Romaniei. Astfel proprietatea funciara si modul ei de repartitie intre agricultorii mari si mici, au constituit o tema permanenta in dezbateri. In esenta, aceasta problema era generata de insuficienta proprietatii funciare ─ pamantul arabil si pasunile ─ pentru o categorie de tarani, categorie in crestere, produsa de sporul natural de populatie rurala care diviza in parcele din ce in ce mai mici mostenirea.

Existau doua solutii in practica pentru satisfacerea nevoii de pamant de exploatare a taranilor. Prima solutie era arendarea pamntului necesar de la marele proprietar sau de la mandatarul acestuia si a doua solutie, improprietarirea satenilor cu pamant din marea proprietate; ambele solutii fiind folosite. Prima printr-un sistem de relatii cunoscut sub denumirea de invoieli agricole; prin aceasta marea proprietate si arendasii arendau pe baza de dijma taranilor pamantul necesar, dar impuneau conditii economice grele taranimii in nevoie, aservind-o si inrautatindu-i situatia materiala prin insusirea partii prioritare din rezultatele muncii sale. A doua solutie, improprietarirea cu loturi de pamant, s-a practicat din timp in timp prin exproprirea marii proprietati de stat si particulare din anii: 1878, 1889, 1921, 1945.

Relatiile sociale agrare ca si problema agrara in economia moderna a Romaniei se plaseaza in perioada de dupa reforma rurala de la 1864; aceasta a desfiintat prin lege, sistemul raporturilor feudale din agricultura; taranii clacasi, independenti de boieri, au fost eliberati de obligatiile juridice si materiale fata de acestia. Pe de alta parte, marii proprietari funciari nu mai aveau nici un drept asupra taranilor fosti clacasi , nici la zile de munca, nici la dijma.

In agricultura Romaniei din secolul XIX ─ ramura a economiei in care majoritatea oamenilor isi asigurau existenta materiala prin munca ─ s-au produs transformari radicale si contradictorii, marcand intreaga evolutie economico-sociala a tarii. Pe langa inlaturarea regimului agrar feudal prin reforma agrara din 1864 si schimbarea structurii proprietatii funciare, s-au produs o serie de ale evenimente care au condus la modernizarea tarii. Printre aceste evenimente se pot numara si schimbari ale structurii agrar-pastorale in structura cerealista, declansarea procesului de inlocuire a mijloacelor de munca traditionale cu mijloacele moderne, trecerea de la caracterul preponderent natural, de autoconsum, la un sistem preponderent comercial, reprezentat in principal de marea exploatatie agricola, adoptarea Regulamentului Organic (1831-1832) care a hotarat cresterea suprafetelor destinate loturilor taranesti stabilind proportii fixe ale celor doua parti; o treime pentru proprietar si doua treimi pentru taranii clacasi, sau dobandirea independentei nationale (1877/1878).