Fascismul în Europa 1920-1945

Istoricii, politologii, specialiştii în alte domenii nu sunt unanimi în a defini fascismul datorită faptului că fiecare manifestare a acestei ideologii – partide, mişcări, a avut forme distincte. O serie de trăsături comune fac posibilă o definire generală a fascismului ca ideologie radicală, naţionalistă care este în acelaşi timp antiliberală, anticomunistă şi anticonservatoare. Deşi aveau conducători „providenţiali”, erau partide populiste, fără apartenenţă la o anume clasă, care promovau politici radicale pentru a salva naţiunea de la decadenţa parlamentarismului liberal.

Termenul fascism, din itliană fascismo, îşi are originea în Roma antică unde denumea o legătură de vergele de lemn legate în jurul unui topor (fascio littorio), care simboliza puterea şi autoritatea magistratului. Fasciştii îl folosesc ca simbol al puterii realizate prin unire.

Doctrina de bază a fascismului este naţionalismul. Naţiunea, în concepţia fasciştilor, este o entitate organică în care oamenii sunt uniţi prin originea lor comună. Ei pun pe primul plan aparteneţa la o naţiune sau rasă şi în strânsă legătură cu aceasta promovează cultul unităţii, forţei şi purităţii. Toate partidele fasciste europene au susţinut ideea superiorităţii europenilor faţă de ne-europeni, dar poziţiile lor s-au nuanţat. În ceea ce priveşte superioritatea lor rasială, fascistii italieni şi naziştii germani au avut nenumerate dispute, fiecare susţinându-şi supremaţia (rasa nordică şi rasa mediteraneană).

Naţionalismul fascist se legă şi de ideea de tinereţe, sănătate fizică şi morală, necesare pentru a da naţiunii forţă şi putere de acţiune. Considerând perioada de tinereţe, ca vârstă, esenţială în dezvoltarea morală a oamenilor şi a viitorului societăţii, ei au pus acccent pe „igiena morală” a tinerilor, mai ales pe latura sexuală. Se condamna şi interzicea orice abatere de la normal, pornografia, majoritatea formelor de control al naşterilor, prostituţia, homosexualitatea şi orice alte forme de comportamente sexuale deviante.

Poporul unit trebuie să acţioneze pentru renaşterea statului, refacerea măreţiei de odinioară. Benito Mussolini visa la un Imperiu Roman, în timp ce Hitler considera regimul său ca un al treilea Reich, primul fiind Sfântul Imperiu Roman, iar al doilea, Imperiul German al lui Bismarck. Fasciştii britanici pretindeau că agenda lor politică şi economică avea ca scop crearea Angliei din timpul dinastiei Tudor, susţinând că statul din acea vreme a fost un prototip al statului fascist.

Fascismul a susţinut crearea unui stat totalitar. Doctrina fascistă susţinea că înafara statului nu pot exista valori umane sau spirituale. Statul fascist este o sinteza a tuturor valorilor, este cadrul în care se desfăşoară întreaga viaţa a poporului. Un stat puternic se bazează pe unitate politică, dincolo de orice diversitate. De aici, respingerea democraţiei liberale şi a pluralismului şi susţinearea ideii de partid unic. Respingerea formei de democraţie parlamentară se baza pe ideea că aceasta funcționa pe regula majorităţii, ceea ce însemna egalitatea cetăţenilor, ori fascismul respingea conceptul de egalitarism universal.

În ceea ce priveşte economia, fascismul se prezenta ca o alternativă viabilă la două sisteme – capitalist şi socialist. Ei erau adepţii unei economii mixte, al cărei scop principal era autarhia, asigurarea independenţei prin măsuri protecţioniste şi politici economice intervenţioniste. În opinia lor, conflictul de clasă între proletariat şi burghezie trebuia rezolvat tot în cadrul naţiunii. Mussolini definea proletariatul ca fiind tot una cu producătorii, care includea mai multe categorii cum ar fi întreprinzători, tehnicieni, muncitori sau soldaţi. Crearea unei economii puternice era posibilă prin unirea producătorilor burghezi cu cei proletari. Fascismul italian propunea un sistem economic corporatist în care asociaţiile de patroni şi angajaţi, reprezentând producătorii, să lucreze împreună pentru stabilirea politicilor economice. Conflictul dintre clase urma să fie înlocuit cu colaborarea dintre clase. Statul urma să aibă controlul asupra economiei în care proprietatea asupra mijloacelor de producţie era privată şi publică. Planificarea se aplica în sectorul privat şi cel public, prosperitatea întreprinderii private depinzând de sincronizarea acesteia cu scopurile statului. În acest sens, profitul ca motivaţie era acceptat dar se insista asupra necesităţii ca interesul naţional să stea inaintea celui personal de a realiza profit.

Propaganda fascistă, diversă în funcţie de diferenţele care au caracterizat partidele şi mişcările europene, a avut în comun exaltarea naţionalistă. În acest scop organizaţii fasciste care au existat în mai toate ţările europene în perioada interbelică au recurs la elemente din mitologia şi inceputurile istoriei lor. După modelul fasciilor italiene, ideea de forţă prin unitate a fost exprimată la falangiştii spanioli printr-o legătură de săgeţi prinse laolaltă. Naziştii, care au pus accent pe diferenţele rasiale, au folosit ca simbol svastica pentru a accentua arianismul germanilor.