Federația Rusă și România

1). Locul si rolul Federatiei Ruse in noua situatie internationala de la destramarea URSS pana in prezent.

La 25 decembrie 1991, semnarea declaratiei tripartite ( Rusia, Ucraina, Belarus ), considerata drept data incetarii existentei URSS, fosta Republica Sovietica Socialista Rusa ( RSFSR ) si-a capatat independenta.

Boris Eltin ales inca din 12 iunie 1991 in fruntea acestei republici, cu sprijin direct si indirect din partea SUA si celorlalte state occidentale dezvoltate, si-a prezervat pozitia de sef al statului si dupa schimbarea denumirii acesteia in Federatia Rusa, reconfirmandu-si pozitia de presedinte ales in mod democratic pe perioada de 4 ani, in iulie 1996, ceea ce in principiu ii asigura mandatul pana in vara anului 2000.

Pana in prezent Boris Eltin isi mentine declaratiile anterioare, potrivit carora el nu mai intentioneaza sa mai candideze pentru un nou mandat la alegerile de anul viitor, in mod legal, constitutia in vigoare a Rusiei adoptata la 13 decembrie 1993 prin referendum popular, nepermitand mai mult de doua mandate prezidentiala pentru aceeasi persoana.

Politica externa a noului stat ex-sovietic a fost sinuoasa in mai multe privinte, ea incercand totusi sa pastreze o constanta: putera de la Kremlin intruchipata de presedintele Boris Eltin ( conform constitutiei seful ststului este si seful puterii executive ), a urmarit promovarea cu consecventa a unor relatii de colaborare cu SUA si marile puteri occidentale. Desigur aceasta politica nu a izvorat di simpatie reala pentru sistemul democratic occidental, ci din dorinta de a reusi sa depaseasca cu ajutorul vestului criza economica si politica, careia trebuiau sa-I faca fata toate republicile ex-sovietice dupa disparitia fostei URSS, fenomen de la care nu face exceptie nici Federatia Rusa.

Dar, chiar daca fortele liberale din jurul lui Boris Eltin au cautat, poate in mod sincer, sa-si insuseasca regulile democratice, care sa garanteze derularea vietii politice in mod civilizat, in Rusia a existat si exista inca un potential conservator de sorginte ex-sovietica care actioneaza pentru restauratie. Aceste forte, avand in frunte Partidul Comunist, au blocat adesea procesul democratic, punand in pericol evolutia Rusiei spre o reala democratie. De dragul sustinerii gruparii liberale si fortelor democratice, al caror exponent a fost si ramane inca, in conceptia occidentala, presedintele Boris Eltin, marile puteri vestice au facut numeroase concesii Moscovei, tolerand inclusiv pretentiile exagerate ale Federatiei Ruse, de a fi recunoscuta ca unic “ succesor de drept si continuator “ al fostei URSS, desi pretentii similare erau indreptatite sa ridice si celelalte republici ex-sovietice. ( Cel mai regretabil gest din punctul nostru de vedere a fost tergiversarea valului de extindere a NATO si refuzul acceptarii cererii Romaniei de a fi primita in alianta. Incheierea conventiei de baza de colaborare dintre Rusia si NATO, semnata la Paris in 1997 a reprezentat apogeul concesiilor. )

Conventia a dat practic Rusiei dreptul de a opune in mod legal “ veto “ la actiuniile aliantei. Rezultatul se vede in actuala pozitie a Rusiei fata de interventia NATO in Iugoslavia, pentru oprirea procesului de “ purificare etnica “ declansat de presedintele Milosevici in provincia Kosovo, locuita in majoritate de etnici albanezi.

Dincolo de declaratiile pacifista ale ambelor parti, mai mult sau mai putin oficiale, pozitiile si obiectivele Rusiei si ale celorlalte mari puteri ale lumii au ramas si sunt si in prezent opuse.

Lumea occidentala si in primul rand SUA, urmaresc neutralizarea puterii nucleare a Rusiei. ( indiferent de afirmatiile linistitoare ale liderilor de la Kremlin si de fenomenul de dezagregare reala a industriei de razboi a Rusiei mostenita de la fosta URSS, acest potential ramane inca un pericol real pentru securitatea lumii.)