Genealogia

Genealogia este una dintre cele mai vechi si una dintre cele mai importante stiinte auxiliare ale istoriei.

Termenul provine din limba greaca: genos = rasa, logos = cuvânt, învatatura, stiinta. Genealogia studiaza ,,nasterea si evolutia neamurilor si a familiilor, înrudirile care se stabilesc între persoanele unei epoci date, precum si rolul pe care aceste înrudiri îl joaca în desfasurarea unor evenimente istoric. Folosit la plural, termenul desemneaza însiruirea sistematica a membrilor unei familii realizata pentru a se putea stabili originea si gradul de rudenie existente între ei.

S-a apreciat, pe buna dreptate, de catre istorici, ca genealogia, ,,în masura în care fixeaza anumite adevaruri pe baza de cercetari metodice si criterii sigure /.../, poate revendica locul de stiinta de sine statatoare. Desi nu ajunge la stabilirea de legi cu caracter universal valabil si nici macar de adevaruri generale, satisface si ea, ca orisice alta stiinta, o frântura din nesfârsita sete de cunoastere a omului. Si întrucât ofera istoricului material de cercetare, genealogia poate exista numai ca disciplina auxiliara a istoriei. Genealogia foloseste ca izvoare mai ales actele de stare civila, registrele de stare civila care cuprind nasteri, casatorii, decese, registrele parohiale, cu date asupra botezurilor, cununiilor, a deceselor, însemnarile manuscrise marginale de pe vechi tiparituri, corespondenta din arhivele personale, pisaniile, diplomele de înnobiliare, de înaltari de grad, foile de zestre, testamente, pomelnice, inscriptiile funerare, registre de ranguri nobiliare si altele.

Rezultatele la care ajunge genealogia ofera istoricului un material deosebit de valoros, putând lamuri numeroase probleme uneori deosebit de importante, ,,care merg de la destinele individuale ale personalitatilor /.../ pâna la destinuri privitoare la întregi sociale sau epoci istorice.

Istoricul trebuie sa caute în cercetarile genealogice numai acele rezultate care îi pot aduce clarificari în ceea ce priveste viata sociala (de multe ori clarificari în domeniul sociologiei), politica si culturala a unei societati. ... Istoria cu ajutorul genealogiei se cunoaste succesiunile (elucideaza deci si cronologia), dar poate afla si explicatii sau realiza portrete prin cunoasterea ascendentei unei figuri oarecare /.../ Se pot crea chiar sisteme de gândire istorica bazate pe succesiunea generatiilor /.../ Numai genealogia poate da elemente esentiale pentru cunoasterea locului pe care îl ocupa omul în societate din punct de vedere istoric, juridic, etnic si biologic. Ea constituie o alta modalitate de cercetare complexa a istoriei.

Istoria genealogiei ca practica îsi are radacinile în antichitate. În comuna primitiva descendenta a fost socotita o perioada de timp numai pe linie materna (perioada matriarhatului) si înrudirile materne erau cele care se luau în consideratie, fiind singurele care se puteau stabili cu certitudine. Ulterior a aparut familia pereche, când erau cunoscuti si mama si tatal (perioada patriarhatului). În etapa descopunerii comunei primitive lua nastere marea familie patriarhala în care câteva generatii de rude directe se aflau sub autoritatea celui mai batrân (pater familiale) din comuniunea respectiva.

În ordinea sclavagista, arborele genealogic al familiei si cartea casei ocupau un loc important în familiile nobile romane. În Evul Mediu interesul pentru stramosi a sporit, începându-se alcatuirea tabelelor genealogice. S-au constatat de asemenea anumite reguli ce vor deveni principii de alcatuire stiintifica a filiatilor.

În epoca moderna când fondurile arhivistice au fost organizate pe baze mai riguroase, un rol important au început sa-l joace fondurile familiale cu rol deosebit în viata politica, sociala si culturala.

Astfel, cu aceasta ocazie s-a pus si problema întocmirii genealogiilor acelor familii pentru a se putea mânui mai bine fondurile arhivistice respective. Cea dintâi lucrare cu caracter genealogic este socotita Incunabulul anonim, aparut la Strassburg în 1486. Ea oferea date pretioase despre istoria familiilor si a persoanelor. În secolul urmator cartile de genealogie s-au înmultit, atât în Germania, cât si în Franta. În 1591 aparea primul tratat de genealogie scris de genealogistul german Eyzinger: Thesaurus Principium.

În Franta, Hyronymus Hennings, arhidiacon al bisericii Sf. Ioan din Luneburg este socotit, pentru a doua jumatate a secolului al XVI-lea unul dintre cei mai reprezentativi genealogisti. Opera sa, tiparita în 1598 în patru volume, contine pretioase tabele genealogice de suverani, de nobili si savanti.

Genealogia ca stiinta auxiliara a istoriei, cu norme, principii si reguli bine stabilite, a început sa se contureze abia în secolul al XVIII-lea. Printre marile personalitati ale acestei perioade trebuie mentionati istoriograful francez André Duchesne (1584 - 1640), cunoscut sub numele latinizat de Cheneus, Claude Fransois Ménestrier (1631 - 1705), Jean Le Laboureur (1633 - 1674), Pierre d’Hozier, englezul Sir William Dagdale (1605 - 1686), germanul Jakob Spener (1651 - 1703). Bazele cu adevarat stiintifice ale genealogiei au fost puse în secolul al XVIII-lea de germanul Johann Hübner (1668 - 1731), originar din Hamburg, prin lucrarile sale publicate între anii 1725 - 1733. Tot în acest secol genealogia a fost introdusa în învatamântul superior. Johann Cristoph Gatterer (1727 - 1788), la mijlocul secolului, preda, urmând drumul trasat de înaintasii sai, la Göttingen, printre alte discipline si genealogia. Tot el a alcatuit si primul curs universitar de genealogie si apoi l-a publicat ca manual de genealogie în 1788.

În secolul al XIX-lea aceasta disciplina a început sa câstige tot mai multi aderenti. În acest sens, o contributie remarcabila a adus-o opera lui Ottokar Lorenz, autor al unui celebru tratat: Lehrbuch des gesamten wissenchaftlischen Genealogie si a altor tabele genealogice toate aparute între anii 1886 - 1898.