Gulagul în URSS - Studii de caz Solovky și Beloorkanal

Introducere

Gulagul desemnează rețeaua de lagăre și colonii de muncă forțată care au existat în URSS. Gulagul a fost o ramură a poliției interne și serviciilor de securitate sovietice care controla sistemul penal al lagărelor de muncă forțată și a închisorilor și lagărelor de detenție și de tranzit asociate. Cum aceste lagăre găzduiau criminali de toate tipurile, sistemul Gulag-ului a devenit cunoscut ca un loc pentru deținuții politici și ca un mecanism de represiune a opoziției politice în Uniunea Sovietică.

Situația prizonierilor din I Război Mondial din lagărele din Rusia era extrem de gravă. Se murea de boli cum ar fi tifosul și dizenteria. Din anii 30 însă, începând cu epoca lui Stalin, lagărul de concentrare desemnează o realitate mult mai tragică decât fostele lagăre de internare. Lagărul de concentrare avea două funcții esențiale:teroarea de masă mergând până la exterminare precum și exploatarea masivă a muncii forțate ca element al unei adevărate economii de război.

În URSS obiectivul lagărului era de a izola indivizi sau grupuri considerate drept dușmani în cadrul unui război, care deși „civil”, era și mai înverșunat și mai feroce. Primele lagăre din URSS, începând cu 1918, sunt instrumentele unei lupte pe viață și pe moarte. În războiul civil, obiectivul era acela de a zdrobi adversarul.

La 15 septembrie 1919, guvernul sovietic a publicat o lege care distingea două tipuri de lagăre:primul tip era o instituție penitenciară unde erau internați indivizi condamnați prin hotărâri ale justiției. Această rețea de „lagăre de muncă corecțională” pretindea să înlocuiască întemnițarea printr-o „reabilitare prin muncă”. În cadrul acestor lagăre de muncă corecțională se găseau „funcționari ai vechiului Regim”, considerați inamici politici ai noului regim. Pentru ei însă, această reabilitare prin muncă era un pretext.

Al doilea tip cuprindea lagărele de concentrare. Aici se găseau adversarii regimului. „Lagărul de muncă corecțională”prevedea o înlocuire a pedepsei cu reeducarea. Iar părerea Partidului bolșevic în 1919 era că munca era principala metodă de reeducare.

În 1920, lagărele instalate în URSS numărau 25.336 de deținuți, iar în ianuarie 1922 numărul lor era de 24.750. Începând cu anul 1922, lagărele au fost plasate sub jurisdicția NKVD. Începând din anul 1929, sistemul lagărelor lua avânt.