Holocaustul

1. INTRODUCERE

Holocaust are etimologie greacă: din “holo” (întreg) şi “kaustos” (ars). În Antichitate termenul de “holocaust” desemna un ritual religios în cadul căruia un animal sacrificat era ars în întregime ca şi jertfă adusă zeilor. În zilele noastre termenul desemnează uciderea (prin ardere) a unui foarte mare număr de oameni. Cuvântul este folosit mai ales în legătură cu exterminarea aproape în totalitate a evreilor din Europa de către Germania nazistă.

Holocaustul a fost unul dintre cele mai groaznice genociduri din istorie. Un genocid similar a fost cel al armenilor omorâţi de turci sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk, "părintele" Republicii Turcia. Autorii Holocaustului au creat metodic mijloacele de a aduna şi de a omorî milioane de oameni.

Evreii nu au fost singurele victime ale naziştilor în timpul celui de-al doilea război mondial. Naziştii au încarcerat şi omorât şi oameni care, pe motive ideologice, se împotriveau regimului naţional-socialist; romi; germani cu handicap mental şi fizic; soldaţi slavi capturaţi în război, dizidenţi religioşi (Martorii lui Iehova etc.).

Timp de secole, creştinii din Europa au avut o atitudine discriminatoare faţă de evrei. Biserica şi anumite guvernări au adoptat măsuri legislative care prevedeau interdicţii pentru evrei, ca să nu poată desfăşura anumite activităţi sau să exercite anumite profesii, îi obligau să locuiască numai în anumite zone, îi împiedicau să urmeze studii universitare sau chiar îi expulzau de pe teritoriul anumitor state.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea în Europa a apărut o nouă teorie: cea a rasei. Potrivit acestei teorii, omenirea era împărţită în rase "superioare" şi rase "inferioare". După părerea adepţilor acestei teorii, evreii ar fi reprezentat o rasă subumană şi totodată ar fi constituit o ameninţare mortală la adresa "purităţii" raselor "superioare".

2. PERSECUŢIA EVREILOR ÎNAINTE DE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Mulţi germani i-au învinovăţit pe evrei pentru înfrângerea Germaniei în primul război mondial, unii susţinând chiar că aceştia au trădat naţiunea germană în timpul acestui război. În cartea sa „Mein Kampf”, publicată în 1926, Hitler a pus situaţia grea a Germaniei de la sfârşitul primului război mondial pe seama unei conspiraţii internaţionale evreieşti, folosind termeni ca stârpire şi exterminare cu privire la evrei. Hitler susţinea că evreii au dobândit puterea economică şi abilitatea de a controla şi manipula mediile de informare în folos propriu şi a scris despre necesitatea eradicării puternicei lor poziţii economice chiar prin eliminarea fizică, dacă era cazul.

Naziştii credeau că evreii sunt răspunzători de ceea ce era privit ca degenerarea societăţii moderne. Hitler vedea ideologiile moderne susţinătoare ale ideilor de egalitate şi emancipare ca pe o revoltă a claselor şi indivizilor inferiori conduşi de evrei. Era convins că rasa germană trebuia să dobândească şi să păstreze supremaţia totală printr-un război total împotriva evreilor, un război în care unica alternativă, pentru ambele tabere, era victoria sau dispariţia totală.

Când regimul nazist a ajuns la putere a trecut imediat la adoptarea unor masuri antisemite sistematice. Unul din primele decrete defineau noţiunea evreu. Crucială în această determinare era religia bunicilor. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era considerat automat ca fiind evreu, indiferent dacă persoana respectivă făcea sau nu parte din comunitatea evreiască. Cei care aveau doar doi bunici evrei, cunoscuţi ca "evrei pe jumătate", erau consideraţi evrei numai dacă erau de confesiune iudaică sau erau căsătoriţi cu un evreu. Ceilalţi "evrei pe jumătate", precum şi persoanele care aveau numai un bunic evreu erau clasificaţi ca Mischlinge ("metişi"). Evreii şi "metişii" erau "non-arieni", în contrast cu germanii zişi "puri", supranumiţi "arieni". În doctrina nazistă sublinierea descendenţei era privită ca o afirmare a rasei, dar scopul principal al acestor clasificări era delimitarea clară a celor împotriva cărora acţionau legile şi directivele discriminatorii.

La 15 septembrie 1935, Reichstagul s-a întrunit la Nürnberg şi a adoptat două legi, cunoscute ca "Legile de la Nürnberg". Prima, „Legea cetăţeniei Reichului”, prevedea că numai persoanele "cu sânge german" puteau deţine cetăţenia germană, ceea ce însemna că evreii nu mai puteau fi cetăţeni ai ţării. Cea de-a doua, „Legea pentru protecţia sângelui german şi a onoarei germane”, formaliza barierele între evrei şi germani, interzicând căsătoria şi relaţiile sexuale între evrei şi "arieni". Astfel, naziştii i-au lipsit pe evreii germani de drepturi civile şi i-au exclus efectiv din viaţa socială şi culturală. Politica nazistă a avut apoi în vedere exproprierea evreilor, în intenţia de a-i forţa pe evrei să părăsească Germania.

În 1938, evreilor li s-a interzis să profeseze ca medici şi avocaţi şi au fost obligaţi să-şi înregistreze proprietăţile, ca măsură preliminară a confiscării şi "arianizării", respectiv a vânzării forţate către germani. Evreii erau siliţi să accepte de la cumpărătorii "arieni" preţuri cee reprezentau doar o parte din valoarea reală a proprietăţilor.

Până în 1938, două treimi din evrei părăsiseră Germania şi 60% din rămaşi îşi pierduseră proprietăţile. Acţiunile antisemite naziste au culminat cu pogromul din Noaptea de cristal (în germană: Kristallnacht), care s-a desfăşurat pe tot teritoriul Germaniei şi Austriei în noaptea de 9 noiembrie 1938. Pretextul pogromului a fost asasinarea secretarului de legaţie Ernst von Rath al reprezentanţei diplomatice germane în Franţa de către tânărul (17 ani) evreu polonez Herschel Grynszpan (Grünspan). În acea noapte, bande de nazişti, mai cu seamă subunităţi SA ("batalioanele de asalt"), au ucis 90 de evrei, au bătut alte câteva sute, au demolat 76 de sinagogi, au incendiat alte 191 şi au distrus şi vandalizat mii de magazine şi birouri de afaceri deţinute de evrei. Autorităţile au arestat 30.000 de evrei pe care i-au trimis în lagăre de concentrare unde au fost supuşi unui tratament inuman. La o întrunire organizată la două zile după pogrom, liderii nazişti au decis ca evreii din Germania să suporte costurile distrugerilor, indiferent de acoperirea pe care o aveau prin asigurări.