Începuturile reînarmării Germaniei

Tema dezarmării, respectiv a reînarmării Germaniei interbelice, ca parte a cercetării istorice a militarismului german, constituie un subiect amplu, preferat îndeosebi de istoricii militari și cei ai relațiilor internaționale. Popularitatea sa a fost creată în urma nevoii de cercetare a originilor celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv a mentalităților poporului german, care trebuia pacificat pentru a doua oară. Perioada studiată în prezenta comunicare - primul deceniu interbelic - este esențială pentru înțelegerea circumstanțelor în care naziștii s-au dezvoltat și au început să-și croiască drumul spre putere, precum și a mentalităților populației germane din primii ani ai Republicii de la Weimar.

Dificultatea abordării unei astfel de teme rezidă în numărul relativ mic de surse (majoritatea autorilor s-au axat pe perioada nazistă), respectiv pe accesul limitat la unele lucrări de specialitate în engleză (o parte au fost consultate prin intermediul previzualizării gratuite de pe Google books). De asemenea, o precauție necesară presupune ca măsurile și evenimentele analizate să nu fie criticate excesiv (deoarece cunoaștem finalitatea lor), ci privite în concordanță cu motivațiile, respectiv efectele scontate de respectivii factori de decizie.

Pe lângă factorul intern, asupra căruia mă voi apleca mai târziu, dezarmarea Germaniei a început încă din momentul negocierii condițiilor Armistițiului. Astfel, pentru a se asigura că ostilitățile nu vor reizbucni, respectiv a-i putea amenința pe germani cu atacul în cazul unei eventuale nesupuneri ulterioare, clauzele Armistițiului prevedeau predarea către Aliați a unor cantități importante de material de război în bună stare. Pentru ca efectul să fie maximizat, aliații menționat ca mijloacele de luptă predate în această primă fază să fie din cele mai noi și temute arme ale inamicului - toate submarinele și puitoarele de mine, alături de un număr însemnat de piese de artilerie, mitraliere și aparate de zbor, care includeau toate zeppelinele și aeroplanele D VII . De asemenea, germanii urmau să predea Aliaților material logistic (locomotive, vagoane și camioane motorizate), ceea ce ar fi făcut imposibilă o nouă mobilizare și să le indice locațiile câmpurilor de mine terestre și maritime (pe care Aliații aveau dreptul de a le neutraliza, asemenea tuturor celorlalte obstrucții militare inamice) . Mai mult, germanii urmau să îi instruiască pe foștii inamici cu privire la folosirea materialelor de război predate și să-i asiste în dezamorsarea și distrugerea minelor, ceea ce a contribuit suplimentar la crearea sentimentul de umilință și ură față de inamicul considerat lipsit de cavalerism și necruțător.

Una dintre primele și totodată cele mai celebre încălcări ale Armistițiului a fost sabordarea, cu puțin timp înaintea semnării Tratatului de la Versailles, a 70 de nave germane, ancorate în portul britanic Scapa Flow, pentru a nu trece formal sub pavilioanele foștilor inamici. Incidentul, posibil datorită lipsei marinei britanice care păzea navele confiscate, aflată în larg pentru exerciții, nu a avut urmări grave asupra marinarilor germani (cu excepția unora împușcați de britanici în încercarea de a-i determina să le spună cum să închidă trapele) , deoarece amiralul von Reuter a preluat întreaga responsabilitate pentru acțiune, pe bazele onoarei militare, predându-se amiralului englez Fremantle îndată ce acesta s-a întors de la exercițiu și trecând astfel de la statutul de internat la cel de prizonier de război . În final, britanicii s-au simțit ușurați deoarece nu urmau să împartă navele cu celelalte state învingătoare, astfel încât își păstrau supremația navală în același raport, iar criticile franceze au fost aduse neglijenței britanice mai mult decât gestului germanilor.

Pentru ca prima conflagrație mondială să fie cu adevărat un Război pentru încheierea tuturor războaielor, după populara sa denumire și motivație din epocă, era imperios necesar ca militarismul german, considerat printre principalele cauze ale izbucnirii războiului să fie suprimat. Influența ideilor wilsoniene asupra organizării noii Europe a oferit un plus de încărcătură morală păcii, astfel încât legea internațională urma să ia locul imperialismului, caz care necesita într-un mod imperios dezarmarea totală a Germaniei, considerată principalul factor imperialist de pe Continent . Trebuie menționat că această măsură constituia o măsură extremă, fără precedent în istoria modernă europeană, ca expresie a radicalizării factorilor de decizie ai Puterilor Aliate și Asociate (chiar și a moderatului Wilson) în urma încălcării repetate ale legilor războiului de către germani (toate părțile le-au încălcat, însă germanii au avut cel mai mare teritoriu ocupat), alături de nevoia compensării distrugerilor lăsate de război în statele învingătoare .