Începuturile Tratatului de la Varșovia

Se spune că alianțele care nu sunt capabile să asigure siguranța tuturor membrilor, sunt sortite eșecului. Pactul de la Varșovia este un astfel de tratat. La semnarea sa în 1955, pactul trebuia să fie un fel de liant între țările din Europa de Est, de după cel de-al doilea război mondial, condus de către Uniunea Sovietică. Această alianță nu a fost creată pentru a contracara o eventuală amenințare venită din partea NATO, care a fost creat cu șase ani înainte. Ba din potrivă, liderul sovietic Nikita Hrusciov era de părere că un eventual război era destul de improbabil, astfel a început să demobilizeze o mare parte din armata sovietică. Însă necesitatea unei alianțe de acest fel între statele comuniste, aliate Uniunii Sovietice, a devenit mai mult decât necesară odată cu admiterea în NATO a Germaniei de Vest.

Dar cu toate acestea, intrarea în NATO a Germaniei Federale nu a afectat raportul de forțe din Europa. Armata Germaniei Federale nu era decât pe hârtie, iar finalizarea procesului de reînarmare era destul de departe. Ce s-a schimbat însă a fost modul de gândire a sovieticilor, care doreau o alianță care sa nu fie stric militară, dar și una politică, încredințând crearea acesteia ministerului de externe. Teama că Germania de Vest va fi pentru Statele Unite un pod spre Europa creștea, iar Uniunea Sovietică nu putea accepta acest lucru. Partea militară a alianței dintre statele prietene Uniunii Sovietice, avea să fie formată din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Polonia, România iar statele ca Vietnamul de Nord, Korea de Nord și China vor avea rolul de observatori.

În tratat erau specificate și numărul de forțe cu care contribuia fiecare stat, cu excepția Germaniei de Est. Mai târziu a fost adăugat de către mareșalul Zhukov, un document în care se specifica clar structura de comandă, dar și acesta era ambigu, datorită faptului că sovieticii nu au dezvălui exact toate detaliile.

Textul tratatului semăna foarte mult cu cel al Cartei Atlanticului semnată pe 4 Aprilie 1949 la Washington. La fel ca și membrele NATO, statele ce compuneau Pactul de la Vașovia trebuiau să respecte câteva reguli cum ar fi: trebuiau să se rețină în a face amenințări și acte care ar putea pune în pericol pacea, erau obligate să ofere ajutor statelor membre, în caz de necesitate, în special ajutor militar, cu toate mijlocele disponibile. Tratatul invoca principiile Cartei ONU, valabilitatea pe 20 de ani și permitea altor state să se alăture pe parcurs. Includerea altor state in Pactul de la Varșovia se făcea mult mai ușor decât în NATO.

Spre deosebire de NATO, care cerea tuturor membrilor să aibă respecte valorile și instituțiile democratice, contracandidatul său estic cerea membrilor doar să fie promotoarele pacii și înțelegerii între state. Mai mult decât atât, pactul promova și ideea de reducere a armamentului și milita pentru interzicerea folosirii de arme pentru distrugere in masă. Dar acestea nu erau decât laitmotivele diplomației Uniunii Sovietice la timpul acela. Numit oficial, Conferința țărilor europene pentru menținerea păcii și securității în Europa, Pactul de la Varșovia alianțe nu însemna decât distrugerea idei de siguranță și securitate în Europa. Dar sovieticii continuau să susțină această idee și au înaintat la Geneva în 1955 documentele pentru crearea unui Tratat general european pentru siguranță colectivă în Europa, creat pe câteva puncte identice cu cele ale Pactului de la Varșovia și susțineau că dacă această propunere va fi acceptată, cele două alianțe, NATO și Pactul de la Varșovia ar trebui dizolvate. Dacă acest plan al sovieticilor era acceptat și NATO ar fi fost desființată, Statele Unite ar pierde toate alianțele din Europa dar Uniunea Sovietică nu avea de suferit. Dat fiind faptul ca aliații ei erau ținuți mai mult cu forța decât cu bună voie. Acest lucru ar fi lăsat URSS-ul singura putere dominantă în Europa.