Instituția inchiziției - acțiune și represiune

Inchizitia a fost o instanta judecatoreasca instituita de biserica catolica, prin decretul papei Gregor IX in anul 1231, in scopul depistarii si reprimarii sângeroase a asa-zisilor "eretici". Sarcina interogatoriilor, persecutiilor, torturilor si arderilor pe rug a fost preluata de catre ordinele calugaresti ale Franciscanilor si Dominicanilor. In fruntea inchizitiei a stat un Mare Inchizitor. Inchizitia a constituit una din cele mai grave erori savârsite de Biserica Romano-Catolica, care a dus la crime pe scara de masa impotriva umanitatii.

Dupa ce Romano-Catolicismul si-a consolidat puterea in Evul Mediu, cetatenii cu vederi liberale, care nu se aliniau cu dorintele, nu intotdeauna biblice, ale Bisericii oficiale, au inceput sa fie priviti ca "eretici", ca inamici ai societatii. La doi ani dupa masacrarea ereticilor albigenzi, Papa Grigore IX publica documentul apostolic Excommunicamus (20 aprilie 1231) prin care anunta infiintarea unui tribunal supranational care sa judece cazurile de erezie. Intentia Papei Grigore IX stabilea ca obligatorie efectuarea unei anchete care sa confirme sau sa infirme temeinicia acuzatiei de erezie. Tribunalul a primit numele de inchizitie (l.lat. inquisitio = cercetare, ancheta).

1. Originea

In primele trei decenii ale secolui al 13-lea, Inchizitia, ca o institutie, nu a existat. Totusi, dupa un timp, Europa a ajuns sa recunoasca adevarata faptul ca Catharistii(albigenzi) reprezentau o amenintare foarte mare. Inca din secolul 10, conducatorii bizantini au luat masuri impotriva ereticilor. Imparateasa Teodora a dat ordin de ucidere a numerosi paulicieni, iar in 1118, imparatul Alexius Comnenus i-a tratat pe bogomili cu severitate asemanatoare. Toate acestea nu i-au impiedicat, totusi, sa patrunda si in Europa de Vest, in special in Spania. Aceste secte erau extrem de agresive fata de crestini si de guvernul feudal prin atitudinea lor fata de juraminte, pe care nu le tolerau sub nici o forma, invataturi asa-zise false in materie religioasa, in dauna credintei. De asemenea, ei erau periculosi pentru insasi propagarea rasei umane deoarece, pentru ei, nu exista casatoria, iar cat despre datoria lor de sinucidere(Endura), se spune ca mai multi catharisti au murit de pe urma acesteia, decat de pe urma Inchizitiei. Asadar, a fost necesar ca masuri represive sa fie adoptate impotriva unor invataturi atat de revolutionare.Biserica a considerat firesc sa aiba si ea un for care sa ceara socoteala celor care se amestecau in probleme religioase fara a fi - dupa parerea ei - competenti; aceasta a fost Inchizitia. Ea a jucat un mare rol mai ales in istoria Evului Mediu. Condamnarile care s-au facut se datoreaza principiilor considerate optime pentru a apara ordinea publica lezata prin invataturile asa-zise eretice.

Episcopul Douais, a incercat, in lucrarea sa LInquisition. Sus Origines. Sa procedure, publicata in Paris in 1906, sa explice aparitia acestei institutii ca un rezultat al dorintei papei Grigore IX de a nu amesteca actiunile lui Frederick II, cu doctrina bisericeasca. In acest scop, el a infiintat un tribunal ecleziastic, distinct, pur din punct de vedere spiritual care avea sa asigure libertatea ecleziastica si autoritatea acestuia deoarece era in mainile unor oameni experti ai cunoasterii si cu reputatie impecabila. Pe de alta parte, pentru a satisface si dorintele imparatului, codul penal al imperiului a fost, de asemenea, adoptat, in linii mari.

2. Noul Tribunal

a) Caracteristicile esentiale

Papa, initial, nu a stabilit Inchizitia ca un tribunal distinct si separat; el a numit judecatori speciali, permanenti, care executau functiile doctrinei in numele papei. Acolo unde erau ei, acolo se afla si Inchizitia. Caracteristicile acestei institutii nu erau, in acel moment, procedurile diferite, examinarile secrete ale martorilor sau urmarirea ereticilor in orice loc. Acestea erau practicate de catre orice tribunal al vremii. De asemenea, nu se caracteriza nici prin tortura, confiscari sau aruncari in temnita. Inchizitorul doar vorbea, fiind un judecator permanent, actionand in numele Papei si avand drept legal de a apara Credinta. Acesta pronunta si sentinta.

In exact acelasi timp, s-au nascut doua noi ordine calugaresti : dominicanii si franciscanii. Acestia, din cauza pregatirii lor teologice si datorita faptului ca nu puteau fi influentati de lucruri lumesti(teoretic, cel putin), pareau candidatii perfecti pentru a indeplini rolul Inchizitorului. De asemenea, datorita popularitatii lor din randul oamenilor, acestia nu vor intampina obstacole prea mari. Totusi, inchizitorii nu erau alesi numai din randul acestor calugari. In jurul anului 1255, gasim Inchizitia in plina actiune, in toate tarile din centrul si vestul Europei.(Toulouse, Sicilia, Aragon, Lombardia, Franta, Germania, Brabant si Germania).

Numirea dominicanilor si franciscanilor ca inchizitori, nu avea sub nici o forma, intentia de a submina autoritatea episcopilor. De altfel, papa Grigore IX a mentionat ca, daca inchizitorii vor manifesta vreodata intentia de a actiona independent, fie ca autoritatea episcopala sa ii mentina in limitele corecte. Inca din 1254 Inocentiu IV a interzis pedeapsa cu moartea fara consimtamantul episcopal. Ordine asemanatoare au dat si papa Urban IV in 1262, Clement IV in 1265, Grigore X in 1273, Boniface VIII si Clement V. scopul acestora era ca sentinta sa nu fie influentata de posibilele capriciile sau lipsa de obiectivism a inchizitorilor.