Intervenția SUA în Liban

Introducere : După obţinerea independenţei în 1945 , instituţiile libaneze , puncte ale constituţiei din 1926 şi ale pactului din 1943 , au asigurat acestei ţări o relativă stabilitate . Războiul cu Israelul din 1948 , problemele interne provocate de Partidul Popular Sirian , care a pus la cale asasinatul primului ministru Riad Sohl în 1949 , un război comercial cu Siria între 1951 şi 1953 nu au împiedicat Libanul de la cunoaşterea unei prosperităţi economice remarcabile în raport cu restul Orientului Mijlociu şi de ocupare în regiune a unui loc esenţial pe plan comercial şi financiar . Specificitatea economică a Libanului dinaintea independenţei l-a predispus să joace acest rol . Crearea Israelului , abătând o parte din traficul de la Haifa în profitul Beirutului şi afluxul de produse petroliere către câteva ţări arabe în care o parte a fost girată de băncile libaneze , au favorizat dezvoltarea .

Acest paradis de liber schimb a cunoscut o inegalitate economică mai mare decât înainte . Dar condiţiile climatice foarte favorabile agriculturii şi dezvoltarea de numeroase activităţi şi servicii au permis majorităţii libanezilor săraci să trăiască în condiţii care le depăşeau fără îndoială pe cele ale celor din Egipt sau Irak . Aparatul de stat , armata şi administraţia erau aproape inexistente . Statul libanez era un compromis permanent între clientela politică şi interesele economice . Parte importantă a economiei lumii arabe , Libanul era cunoscut şi pentru circulaţia oamenilor şi a ideilor . Toţi cei exilaţi s-au reântors ; toţi cei a căror operă a fost cenzurată au putut publica ; toate partidele şi toate guvernele au recrutat partizani şi au întreţinut agenţi .

Cauzele conflictului : Opoziţiei dintre creştini şi musulmani i-a corespuns un conflict , mai semnificativ din punct de vedere politic . Pentru primii , Libanul era mai mult o ţară mediteraneeană decât arabă în care legăturile privilegiate se uneau cu emigraţia libaneză prin toată lumea . Pentru ceilalţi , această naţiune originală făcută de şi pentru creştini , n-a putut decât să îi atragă şialegerea lor prioritară s-a îndreptat către naţiunile arabe . Criza din 1956 , creşterea prestigiului lui Nasser şi integrarea Siriei în S. A. U.(Statele Arabe Unite) , au dat acestui naţionalism arab o mult mai mare vigoare . Acestea sunt cele două date , mărirea proprţiei de musulmani în numărul populaţiei totale şi creşterea naţionalismului arab într-o ţară fondată pe simboluri colective diferite , care au servit ca subiecte ale războiului civl care a izbucnit în 1958 .

Pretextul a fost furnizat de preşedintele Camille Chamoun . Aderant la doctrina Eisenhower , el şi-a atras ostilitatea naţiunilor arabe din interiorul şi exteriorul Libanului . În 1958 , el a ajuns la sfârşitul mandatului său şi a vrut să modifice constituţia care nu-i mai permitea de a se face reales . O insurecţie a izbucnit pentru a-l împiedica . Grosul populaţiei care i se opunea era recrutată din rândul musulmanilor , dar s-au întâlnit şi creştini printre aceştia , interesele personale devenind mai importante decât apartenenţa confesională . Nu au fost două câmpuri omogene care erau în opoziţie , ci două coaliţii de clientelă politică . Generalul Chehab , şeful armatei , veghea atent la ceea ce se afla în spatele conflictului .

Limitată la dimensiunile Libanului , această afacere nu a fost de o gravitate excepţională . Dar ea s-a produs la un moment în care Orientul Mijlociu se afla într-o situaţie explozivă . Venind după crearea S. A. U., evenimentele din Liban au fost percepute la Washington ca şi consecinţe ale expansionismului nasser-ian . Interpretat în aceeaşi manieră , şeful de stat de la Bagdad a crescut îngrijorarea occidentalilor şi a aliaţilor lor . Devreme , în 1958 opoziţia preşedintelui Camille Chamoun s-a înverşunat în toate regiunile din cauza poziţiei sale pro-vestică de creştin maronit , în legătură cu afacerea Suez . În mai , musulmanii din Tripoli revoltaţi şi agitaţi s-au împărţit curând în Sidon , Beirut şi Baalbek ; forţele Siriene , în sprijinul opoziţiei , au trecut graniţa . Până în iunie au fost lupte puternice în Tripoli şi Beirut , şi odată cu căderea monarhiei în Iraq , Chamoun a apelat pe 14 iulie la Statele Unite , în numele doctrinei Eisenhower , pentru a interveni militar .

Desfăşurarea operaţiunii : Răspunsul guvernului SUA a fost imediat — pretinzând că protejează cei 2500 cetăţeni americanidin Liban — şi 5000 de puşcaşi marini din Brigada 2 , Regimentul 2 , au debarcat la Beirut din unităţi ale flotei a şasea pe 15 iulie . Flota a şasea era compusă din nu mai puţin de şaizeci de vase , incluzănd şi portavioanele USS Essex (CVA-9) şi USS Saratoga (CVA-60) , care aveau îmbarcate unităţile : "Air Task Group (ATG) 201 " şi respectiv "Carrier Air Group (CVG) 3" . Pe 16 iulie , batalionul 3 din regimentul 6 de puşcaşi marini a aterizat cu ajutorul Serviciului Militar de Transport Aerian , cu aparate C-124 şi C-130 din Divizia 322 Aeriană vreo 2000 de paraşutişti din baze din Germania . O linie diplomatică minoră a fost ruptă în urma traversării Austriei , care era neutră , fără aprobare . Ca răspuns la această acţiune Forţele Aeriene Austriece şi-au mutat trei Vampires la Innsbruck pentru a intercepta viitoarele transporturi care vor viola spaţiul aerian austriac .