Istoria civilizațiilor - Islamul

Religie Monoteista înca vie în zilele noastre dupa ce s-a impus, cu ajutorul armelor, unui imens im¬periu si a însufletit apoi focare locale mai mult sau mai putin independente, Islamul pastreaza în prezent o remarcabila forta de influentare, desi de acum înainte pasnica, si ramîne, din Africa neagra pîna în Pakistan si chiar în Malaysia, religia dominanta a unui mare numar de state moderne.

Trasaturile acestei credinte simple, care este înso¬tita de îndatoriri sociale si individuale demult codificate, sînt suficient de marcate pentru a fi modelat si a continua sa modeleze si în epoca actuala numeroase aspecte de ordin psihic si de¬prinderi de ordin sociologic ale adeptilor ei. De aici tendinta comuna de a vorbi despre o civilizatie islamica originala si mereu asemanatoare siesi, care s-ar regasi în regiuni geografice foarte diferite si care s-ar fi constituit înca de la proclamarea reve¬latiei coranice prin gura lui Muhammad, pentru a se perpetua apoi, fara vreo modificare însem¬nata, dupa ce a contopit într-o singura „Comu¬nitate a credinciosilor" pe toti reprezentantii unei lumi islamizate.

Consideratiile care militeaza în favoarea unei atare conceptii sînt evident puternice. Civilizatia islamica exista prin contrast cu formele de civi¬lizatie neatinse de aceasta doctrina, si înca de multa vreme un orientalist ca L. Massignon a stiut sa puna în valoare realitatea permanenta a ceea ce el numea „blazoanele Islamului" si a carei influenta continua s-o discearna de-a lungul veacurilor pina la viata, totusi multiforma, a acestei lumi musulmane moderne care suscita azi atîta curio¬zitate. Asadar, lui i se datoreaza în parte favoarea de care s-a bucurat, in cursul ultimilor ani, notiu¬nea de „cetate islamica" atemporala, de care te poti servi ca de o cheie pentru a întelege multe fenomene istorice ramase fara aceasta obscure, incepînd cu acel fenomen de întrepatrundere care a contribuit timp de secole la unificarea mentali¬tatilor unor grupuri etnice sau politice initial foarte diferite.

De Islam merita într-adevar sa fie legata o forma de cultura pe care o distinge preeminenta in activitatea intelectuala a acelor stiinte juridice si credinte religioase întemeiate pe respectul tradi¬tiei, stiinte care i-au furnizat baza armaturii sale doctrinale. Tot de Islam tine un tip de societate ce atribuie primul loc, alaturi de o autoritate tem¬porala suportata mai degraba decât justificata, unor învatati, juristi si judecatori care sînt prin definitie investiti, printre contemporanii lor, cu un prestigiu moral indiscutabil, daca nu cu o putere de constrângere. De unde acea grija pentru conformismul legal si acel respect fata de interpretii Legii care dau culoarea specifica unei morale publice si indivi¬duale dominata de aplicarea constanta a unor pre¬scriptii minutioase.

Fenomenul a fost chiar întarit de actiunea altor factori, cum sunt conditiile socio-geografice comune zonei subdesertice, în care Islamul s-a raspândit mai întâi, precum si natura mostenirii totodata inte¬lectuale si tehnice pe care din antichitatea târzie Orientul o lasase invadatorilor sai. Acesti din urma factori, independenti de faptul religios propriu-zis, dar atât de strâns legati de acesta, încât este adesea dificil de a-i deosebi de el, explica fara îndoiala perenitatea în teritoriul islamic a acelei forme de regim autocratic dominat de puterea arbitrara a suveranului si a acelei economii de tip medieval bazata pe bogatia funciara si pe marele negot, care au constituit multa vreme unele din aspectele sale cele mai izbitoare. Ei au contribuit astfel la întarirea, în tarile Islamului, a sentimentului acelei uni¬tati fundamentale care avea sa prevaleze multa vreme fata de constiinta opozitiilor interne si sa permita a se distinge domeniul musulmanilor de acela al „necredinciosilor".

De la toate aceste fapte evidente nu s-ar putea însa ajunge la concluzia uniformitatii în timp si nici în spatiu a civilizatiei ce s-a nascut astfel din Islam. Nu numai ca dinastiile rivale au aparat fiecare, în sânul acestuia, propriile lor ambitii istorice si au întrupat în state distincte mentali¬tatea sectara ce-i anima, dar lumea islamica însasi deja nascuta din reunirea sub o aceeasi autoritate a unor tari cu populatii si trecuturi extrem de variate, n-a încetat de a suferi efectele tendintelor lor constante de secesiune. Ea a cunoscut în cursul secolelor numeroase mutatii de ordin politic si social, atingând atât Orientul Apropiat arabo-musulman, care a ramas totdeauna adevarata ei inima, cât si provinciile excentrice, unde au putut fi ela¬borate, prin contactul cu obiceiuri straine, sim¬bioze uneori departate de realizarile anterioare. Primelor imperii unitare nascute din cuceririle arabe le-au urmat astfel regate de întindere mai mica, pe care jocul cauzelor economice si al pof¬telor dinastice le-a facut sa evolueze la rândul lor în proportii foarte diverse, de la micul principat independent grupat în jurul suveranului sau local pâna la agregatul fragil de provincii adunate prin forta unui cuceritor norocos.