Istoria civilizațiilor - Leonardo Da Vinci

Introducere

Faima de nedescris de care s-a bucurat Leonardo Da Vinci în timpul vieţii a rămas neatinsă până în ziua de azi şi acest lucru se datorează, în mare măsură, neobositei dorinţe de cunoaştere care i-a îndrumat gândirea şi felul de a fi. Şi-a folosit puterea creatoare în toate domeniile ce foloseau reprezentarea grafică: pictură, sculptură, arhitectură şi inginerie. Însă nu s-a oprit aici. Ajutat de inteligenţa sa sclipitoare, de puterea neobişnuită de observaţie şi de măiestria de desenator, a realizat studii asupra naturii, fapt ce i-a permis să exceleze în artă şi ştiinţă deopotrivă.

Origini

Leonardo Da Vinci s-a născut în anul 1452, în ziua de sâmbătă, 15 aprilie, ora 22:30, într-un mic oraş numit Vinci, oraş situat în regiunea Toscana în apropierea oraşului Florenţa. Aici, printre pâlcurile de măslini, se află casa despre care localnicii cred că ar fi locul unde s-a născut Leonardo, Casa Natale di Leonardo, o clădire frumoasă cu un singur etaj şi acoperiş de ţiglă.

Leonardo, a fost fiul unui cunoscut notar florentin, pe numele său Ser Piero, un tânăr ambiţios şi de success care îşi petrecea mai tot timpul la Florenţa, revenind rareori şi numai pentru a-şi face datoria la moşia familiei din Vinci, unde la vârsta de 25 de ani a întreţinut o scurtă legătura cu o fiică de ţărani din partea locului, pe nume Caterina, care i-a dăruit primul copil, un fiu nelegitim pe nume Leonardo.

Originea i-a afectat viaţa în mai multe feluri. Cel mai important este faptul că Leonardo nu a beneficiat niciodată de o educaţie într-o familie stabilă, tradiţională. A fost crescut de bunicii lui bătrâni în căsuţa modestă în care se născuse şi de unde nu pleca decât pentru a face drumuri ocazionale la Florenţa, unde petrecea câteva zile cu tatăl său. Mama lui Leonardo,Caterina, a fost o prezenţă ştearsă în aproape toată copilăria lui, şi probabil că şi acest lucru l-a tulburat şi dezorientat pe băiat.

Un nou început-Florenţa

Pe la mijlocul anului 1460 familia s-a stabilit în Florenţa, unde lui Leonardo i s-a oferit cea mai bună educaţie. El a avansat rapid atât social cât şi intelectual. Leonardo da Vinci era chipeş, perseverent în conversaţie, un bun muzician şi improvizator. Prin 1466 a fost apreciat ca garzone al lui Andrea del Verrocchio(mare sculptor şi pictor florentin). În atelierul acestuia, Leonardo a fost introdus în multe activităţi, de la pictarea pieselor din altar până la sculptarea unor mari monumente din marmură sau bronz. Situat pe Via de Agnolo, atelierul lui Verrocchio era unul dintre primele două ca importanţă în oraş şi era recunoscut ca fiind cel mai bun în ceea ce priveşte ucenicia pe care o oferea tinerilor artişti.

În 1472 Leonardo a intrat în cercul pictorilor din Florenţa, iar în 1476 era considerat asistentul lui Verrocchio. În 1478 Leonardo da Vinci a devenit un maestro independent. Primul său angajament a fost să picteze piesele din altar, din capela Palazzio Vecchio. Prima sa mare operă a fost,,Adoraţia Magilor”(începută în 1481, dar neterminată). Alte lucrări din tinereţea sa sunt: ,,Benoise Madonna”(1478), portretul ,,Ginerva de Benci”(1474) şi ,,Sfântul Jarome”(neterminat).

Perioada milaneză-Leonardo da Vinci ca inginer

În 1482, Leonardo pleacă la Milano pentru a intra în slujba ducelui şi rămâne aici 17 ani până la prăbuşirea guvernării lui Lodovico, în 1499. Firea lui blândă, precum şi purtarea aleasă au făcut să fie foarte apreciat la curtea ducelui. Foarte preţuit, i se cereau mereu picturi, sculpturi şi era însărcinat cu organizarea balurilor regale. De asemenea, a servit adesea drept consilier în domeniul arhitecturii, fortificaţiilor şi problemelor militare, dar şi ca inginer pe probleme de hidraulică şi mecanică.

Însă la început el era privit ca un simplu servitor al ducelui. Dacă nu ar fi fost trimis din ordinul lui Lorenzo la Milano ca unul dintre pionii propagandei culturale, Leonardo ar fi putut fi considerat în cel mai bun caz un artist liber cu reputaţie locală. Dar Leonardo era conştient de valoarea lui, iar printre însemnările sale se regăseşte o scrisoare în care îşi subliniază toate calităţile ce puteau fi oferite ducelui.

În scrisoarea adresată ducelui Milanului Ludovico Sforza spre a-şi oferi serviciile, Leonardo da Vinci îşi dezvăluie în 10 paragrafe problemele de tehnologie pe care le studiase şi pe care era convins că le soluţionase. De altfel, nenumăratele desene, schiţe şi explicaţii aflate în manuscrisele rămase de la el confirmă aceste afirmaţii.Textul scrisorii, deşi limitându-se aproape exclusiv la domeniul ingineriei militare, indica varietatea cu totul neobişnuită a unor asemenea probleme şi soluţii: