Istoria statului si dreptului in Grecia antica

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Istoria statului si dreptului in Grecia antica.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Istorie Universala

Extras din document

1. Considerațiuni generale.

Grecia Antică ocupă, ca și Grecia contemporană, sudul peninsulei Balcanice și insulele din jur. Din punct de vedere statal, Grecia antică cunoaște o organizare diferită de organizarea statelor pe care le-am studiat până acum. Ea n-a avut niciodată un stat unitar, ci a fost constituită din cele mai vechi timpuri dintr-o serie de state-cetăți, numite în grecește polis. Aceste cetăți s-au constituit în baza vechilor ginți din epoca de descompunere a orânduirii gentilice. Ținând cont de numărul, oarecum, redus de membri, care formau o gintă, este firesc că nici aceste polis să nu fie prea mari.

Din punct de vedere istoric, la greci, statul-cetate reprezintă sfârșitul unei evoluții, pe când la romani, cum vom vedea, statul-cetate reprezintă începutul evoluțiunii.

Poporul grec, fiind așezat pe malurile mării și pe insulele Mediteranei, pe de o parte, iar pe de altă parte la încrucișarea principalelor drumuri comerciale antice, s-a ocupat din vechi timpuri cu comerțul, în cadrul acestei activități comerciale, grecii au construit cetăți, polis-uri, orașe comerciale pe teritoriul altor popoare și, în special, pe malurile mării.

Din punct de vedere politic, polis-urile grecești aveau o organizare diferită. Unele din ele cunosc ca formă de stat, tirania sclavagistă, altele aristocrația sclavagistă, iar altele, dimpotrivă, cunosc o democrație sclavagistă. Între izvoarele de cunoaștere ale istoriei statului și dreptului Greciei antice, în primul rând stau "întemeietorii" științei istoriei, marii istorici greci: Herodot, Tucidides și Xenofon. Tot ca izvor de cunoaștere ne pot servi și filozofii greci: Heraclit, Democrit, Platon, Aristotel, etc. De asemeni, scriitorii greci, prin lucrările lor literare, fac să ajungă până la noi prețioase date în legătură cu instituțiile de drept din Grecia Antică. Trebuie amintiți aici: Eschil, Sofocle și Euripide, dar, mai ales, marele Aristofan, care în comediile sale satirizează obiceiurile, instituțiile (chiar și religia) și persoanele (sofiștii, Socrate, etc.), punând în discuție, mai ales, lupta dintre democrație și aristocrație. Un loc de frunte ocupă și Homer, cu poemele sale istorice.

2. Perioada Homerică

Prin perioada homerică se înțelege acea perioadă a istoriei Greciei, care ne este prezentă în epopeile lui Homer: Iliada și Odiseea. Societatea grecească în această perioadă prezintă anumite trăsături caracteristice.

Înainte de a trece la această problemă, trebuie să facem o mică introducere, pentru a putea înțelege apoi mai bine cele ce vor urma. Civilizația grecească a fost precedată de o altă civilizație, premergătoare. Și anume, încă cu câteva mii de ani î.e.n., în insula Creta și pe teritoriul continental al Greciei a existat o civilizație numită civilizația cretană-miceniană. Aceasta era o civilizație veche și influențată de unele elemente ale civilizației orientale.

Anterior, despre această civilizație se știau prea puține lucruri, pentru că autorii se bazau doar pe câteva texte, prea puține, pentru a ne oferi date exacte și, mai ales, com plete asupra acestei străvechi civilizații. Dar unele săpături arheologice au scos mai bine la iveală această civilizație.

Schliemann Heinrich, arheologul german, a făcut săpături la Helespont, unde a descoperit urmele vechii cetăți a Troiei, sub zidurile căreia s-au desfășurat o mare parte din evenimentele relatate în Iliada. După câțiva ani de muncă la Helespont, acest arheolog a întreprins săpături în sudul peninsulei Balcanice, la Micene, unde în vremea războiului troian domnise Agamemnon, căpetenia armatelor asediatoare grecești. Săpăturile de aici au prezentat o serie de urme ale civilizației miceniene: podoabe de aur și de argint, măști de aur mortuare, ceramică făcută pentru uzul popular, nu pentru lux, etc. Tot Schliemann a descoperit și zidurile ciclopice, cât și alte monumente, în diferite regiuni ale Greciei.

După Schliemann, englezul Evans a descoperit în insula Creta urme extrem de importante ale unei civilizații și mai vechi ca cea miceniană, civilizația cretană. Și anume, a descoperit în Creta două mari palate: la Cnossos și Faistos. Palatul din Cnossos este o construcție impresionantă, care, conform legendei, a aparținut regelui Minos. Acest palat are un număr foarte mare de săli, încăperi și coridoare, în care te puteai ușor rătăci și care se numește Labirint, în Creta s-au mai descoperit ateliere, magazii, morminte, case, vase de lut, statui de bronz, arme, etc. De asemeni, au fost scoase la iveală picturi pe vase, care oferă date despre portul cretanilor și despre dezvoltarea artei lor și o serie de inscripții, încă nedescifrate.

Descoperirile din Creta au demonstrat că civilizația cretană a suferit o oarecare influență din partea civilizațiilor mai vechi, ale Egiptului. De asemeni, descoperirile arheologice făcute atât în Creta, cât și la Micene și în restul Greciei, i-au condus pe savanți la concluzia că civilizația cretană și civilizația miceniană, formează o civilizație unică, că între ele există o mare asemănare și o strânsă legătură, cu toate aspectele lor specifice, cu toate deosebirile dintre ele. Această civilizație unică, anterioară civilizației grecești propriu-zise, a fost denumită civilizația cretano-miceniană.

Grecii, din istorie, nu sunt băștinași ai Peloponezului. Ei au venit aici mai târziu, din regiunile nordice de la Dunăre sau chiar poate mai de la nord de Dunăre. Erau organizați în triburi și au venit să-și ocupe locul în Peloponez, în valuri succesive. Aceste triburi, numite triburi aheiene, în drumul lor, i-au întâlnit pe băștinași, populația purtătoare a civilizației cretano-miceniene, care a opus o dârză rezistență năvălirii aheienilor. Lupta dintre aceste două forțe s-a sfârșit până la urmă cu supunerea definitivă a autohtonilor de către aheieni. Astfel se explică faptul că în Peloponez sau în Morea întâlnim o populație cu situație de semi-robie. Această populație este predecesoarea populației care înainte stăpânea Peloponezul, populație purtătoare de civilizație cretano-miceniană, dar care a fost învinsă și supusă de aheieni (sau greci).

Poporul grec, organizat în triburi, după cum s-a văzut, a venit în Peloponez cu vreo 2000 sau 1500 ani î.e.n. această năvălire are efecte și prin faptul că o parte a populației băștinașe se vede silită să plece din fața năvălitorilor și fiindcă erau corăbieri, pleacă cu corăbiile pe Marea Mediterană spre Asia Mică. Aici ei întâlnesc, desigur, o altă populație băștinașă, care se opune venirii lor și, de aici, o serie întreagă de lupte între băștinași și greci.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria statului si dreptului in Grecia antica.docx