Iudaismul

Religia evreilor este cunoscuta, in special, din cartile vechiului testament. Noi descoperiri, cum sint manuscrisele de la Marea Moarta, arunca o naua lumina asupra religiei evreilor din epoca elinista. In mod special, pentru secolul I d. Hr. Se pot afla date despre religia evreilor si din Cartile Noului Testament. Toate aceste scrieri servesc la cunoasterea religiei evreilor pina in anul 70, cind Ierusalimul este asidiat si darimat de catre romani. Dupa anul 70, se gasesc date pretioase in Literatura rabinica: Misna Tosefta; Adosul la Misna sau la Misna Tosefta, comentariile la Misna, facute de invatatii evrei din secolul III si IV.

In evul mediu au aparut curente mistice in iudaism, dar abia in secolul VIII s-a dat la iveala “Cartea splendorii” de catre Moise Lioan. Catrtea este cunoscuta sub numele de Kabbala.

Evreii sau afirmat in lume ca un popor exclusiv monoteist. Dumnezeu este unul singur fara egal. Inca din momentul cind il cheama pe avraam sa iasa din Urul Chandeii, El isi descopera unicitatea Sa, intr-o lume spre politeism. De aceea dind poruncile, Decalogul, lui Moise, el insista :”Sa nu ai alti dumezei afara de Mine!”. Dumneseu este Creatorul, Proniatorul si Stapinul universului. El confera existenta tuturor existentelor. Este vesnic, atotintelept, calauzitor, omniprezent. Numele sau este “Cel ce este”, mai este numit : El (Dumnezeu) sau Elohim, sau Adonai (Domnul).

Cominica cu cei alesi prin teofanii, prin semne, prin preotie, in chip deosebit prin ingeri sau trimisi.

Fiind de la inceput un popor de pastori, evreii s-au onchinat lui Dumnezeu in locurile de popas, fara sa aiba sanctuare propriu zise. Abia dupa robi a egipteana, dupa exod, la inceputul peregrinarii prin pustiul Sinai, evreii au construit un cort sfint, ca loc de pastrare a chivotului Legii (in care se aflau cele doua table ale Legii) si de jertfapentru curatirea pacatelor poporului. Cortul, numuit si Cortul maruriei, era compus din doua incaperi, una sfinta si una sfinta sfintelor. In sfinta aveau acces preotii, iar in sfinta sfintelor, numai Marele Preot (arhiereul), iar acesta acesta numai o singura data pe an. Forma cortului era dreptuinghiulara, o treime fiind rezervata sintei sfintelor, iar celelalte doua treimi din spatiu era pentru sfinta. Cortul era portabil, si desigur, pinza din care era facut era inoita dupa trebuinte.

Dupa asezarea difinitiva a evreilor in Canaan si dupa cosolidarea puterii de stat prin instituirea regalitatii, s-a trecut la construirea unui maret templu – templul din Ierusalim. Acest templu a fost o dorinta ipoasa a regelui poet David.

Nevoia de cult, prezenta in oricare oras din palestina, a dus la construirea unor locasuri speciale. Acestea sint sinagogiile. Acolo se pastreaza sulusrile cu texte sfinte si tot acolo se desfasoara cultul oral.

Functia sacerdotala a fost indeplinita individual de fiecare dintre patriarhii Vechiului Testament, incepind de la Avraam, fara sa fie vorbade o preotie specializata. De altfel jertfa si rugaciunea s-au adus in chip traditional astfel, pina la instituirea lui Araon. Acesta din urma s-a instituit prin porunca divina, de catre Moise, in cadrul tribului lui Levi – urmasii unuia dintre cei 12 fii a lui Iacob. Puterea sacedortala suprema a fost conferita lui Aaraon. El a devenit Mare preot (arhiereu) printr-0 sfintire speciala, dupa darea Legii si construirea cortului Marturiei. Consacrarea s-a facut prin ungere cu singe din jertfe unui berbec pe virful urechii drepte, pe degetuol mare de la mina dreapta, si pe degetul mare de la piciorul drept, apoi prin stropire prin mir si singe