Karl Marx - Economistul

Karl Marx, se naşte la 5 mai 1818, la Trier, în Germania, fiind un filozof, economist şi publicist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului ştiinţific, teoretician şi lider al mişcării muncitoreşti.

La vârsta de 17 ani, se înscrie la Universitatea din Bonn, unde studiază dreptul, de aici se transferă la Berlin, pentru a studia istoria, dar până la urmă, îşi va da licenţa din filozofie la Jena.

După terminarea studiilor începe o perioadă tumultuoasă din viaţa sa, în care se vede exilat din cauza ideilor sale radicale. Începe să-şi câştige existenţa ca editor – şef la ziarul Rheinische Zeitung din Köln, dar datorită ideilor sale radicale se vede nevoit să se mute la Paris. Aici, scria o revistă la fel de acidă şi radicală, care irita suscebilităţile guvernului prusac. La cererea acestuia este expulzat din Paris, in 1845. În 1843, se însoară cu Jenny Von Westphalen, fiica unui aristocrat prusac, fată foarte frumoasă. În anul 1844, îl cunoaşte pe Friedrich Engels, fiul unui aristocrat industriaş, cu care va începe colaborare intelectuală foarte strânsă.

După ce e expulzat din Paris, se mută la Bruxelles, până în preajma evenimentelor revoluţionare din 1848, răstimp în care Marx începuse editarea “Manifestului”.

Marx începe să scrie opere de filozofie, criticând filozofia religiei a lui Feuerbach în lucrarea “Teze asupra lui Feuerbach” în 1845, iar în 1846 scrie „Ideologia germană”.

În 1847, scrie “Sărăcia Mizeriei”, operă prin care atacă “Filozofia Mizeriei” a lui P. J. Proudhon. În 1848 scrie “Manifestul Partidului Comunist”, împreună cu Engels, după ce ia contact cu mişcarea muncitorească, lucrare ce are drept motto celebra frază: „Proletari din toată lumea, uniţi-vă”

În 1848, revine în Germania, la Köln, pentru câteva luni, de unde va fi expulzat iar. Aici, Marx preluă redacţia unui ziar, a cărui suprimare de către guvern fu doar o chestiune de timp. Ultimul număr fu tipărit cu litere roşii, după care Marx îşi căută refugiu la Londra.

Se va stabili la Londra, în 1849, până la sfârşitul vieţii. Aici va scrie o serie de cărţi de politică, economie, exercitând în acelaşi timp meseria de ziarist, fiind corespondent al ziarului Herald Tribune din New York şi angajat al British Museum. În 1850, scrie „Luptele de clasă din Franţa”, iar în 1858, scrie “Bazele critice ale economiei politice”.

Marx era cărturarul german, par excellence, lent, meticulos, şi perfecţionist, aproape morbid, în comparaţie cu Engels, care putea redacta un tratat foarte repede.

În 1867, editează primul volum al operei sale, “Das Kapital”, care rămâne în mare parte,un uriaş morman de manuscrise ilizibile la moartea lui Marx. În 1883, la moartea lui Marx, rămăseseră nepublicate 3 volume. Engels va scoate al doilea volum în 1885, al treilea în 1894, iar în 1910, ultimul, al patrulea.

Perioada londoneză, e cea mai grea din viaţa lui, ducând o viaţă plină de lipsuri şi privaţiuni. În această perioadă reuşeşte totuşi să fondeze o mişcare muncitorească internaţională. Concomitent cu publicarea „Manifestului”, a luat fiinţă Liga Comuniştilor, fiind mai mult o organizaţie pe hârtie. Acestă Ligă a murit odată cu revoluţia de la 1848.

În 1864, i-a urmat Asociaţia Internaţională a Muncitorilor. Internaţionala se mândrea cu 7.000.000 de membri şi a fost de reală, deoarece a reuşit să provoace un val de greve ce au afectat continentul şi şi-a câştigat totodată o redutabilă reputaţie. Obiectivul principal al acestei Internaţionale a fost abolirea capitalismului. Internaţionala nu era o armată uniformă de comunişti, solidară şi disciplinată, ci mai degrabă o adunare pestriţă de owenişti, proudhonişti, fourierişti sau socialşti ezitanţi. Marx a reuşit să ţină unit acest grup pentru 5 ani, dar Internaţionala se destrămă în cele din urmă. Ultima întrunire a Internaţionalei se ţinu la New York, în 1874, şi fu un eşec lugubru.

Mult mai important decât crearea Internaţionalei a fost tonul specific impregnat de Marx problematicii clasei muncitoare.

Dupa Internaţionala I a urmat Internaţionala a II – a, mai blândă şi mai bine intenţionată, cu socialişti ca Bernard Shaw, Ramsay MacDonald şi Pilsudski, alături de Lenin şi chiar Mussolini, iar apoi de infama Internaţională a III – a, creată sub egida Moscovei.

2. Contextul social, economic şi istoric

Prima jumătate a secolului al XIX-lea este din punct de vedere economic, social şi istoric o perioadă foarte dinamică şi plină de acţiune.

În mediul economic are loc trecerea de la feudalism la epoca modernă, de la atelierele manufacturiere la fabrici, în acestea fiind introduse maşini care iau locul oamenilor în producţia de măfuri. Prin introducerea maşinilor în industrie, rolul muncitorilor e diminuat considerabil, iar preţuirea muncii acestora scade, ei fiind exploataţi doar pentru a genera profituri cât mai mari