Ludovic al XIV-lea - sfârșitul domniei

Ludovic al XIV-lea (1638-1715), rege al Franţei între 1643 şi 1715 a fost cunoscut şi sub numele de Regele Soare. El a condus Franţa timp de 72 de ani fiind cea mai lungă domnie din istoria europeană. A fost copilul neaşteptat al regelui Ludovic al XIII-lea şi Anei de Austria, care nu avusese nici un copil în cei 22 de ani de căsătorie de aceea el a primit şi numele de botez Ludovic Dieudonne (în traducere ”darul lui Dumnezeu”) La moartea lui Ludovic al XIII-lea, în anul 1643, urmaşul său, Ludovic al XIV-lea, nu avea decât cinci ani. Neavând încredere în soţia sa Ana de Austria, pentru că Franţa era angajată în războiul de 30 de ani (1618-1648) împotriva Casei de Habsburg, Ludovic al XIII-lea a transmis puterea unui consiliu de regenţă. Ana de Austria reuşeşte însă, în scurt timp, să obţină singură regenţa din partea Parlamentului, iar conducătorul de fapt al ţării devenea favoritul său, cardinalul Jules Mazarin. Împreună au supravegheat educaţia regelui Ludovic al XIV-lea şi nu este lipsit de semnificaţie faptul că Mazarin i-a devenit naş.

Sărăcia generală, ca rezultat al războiului, nemulţumirea marilor nobili, care doreau să joace un rol efectiv şi eficient în conducerea treburilor publice, aveau să ducă la mişcări ţărăneşti şi la ridicarea nobilimii împotriva autorităţii lui Mazarin.

Opoziţia marilor nobili(Conde, Conti, Beaufort), faţă de autoritatea centrală se manifestă violent în timpul celor două Fronde(1648-1649 şi 1650-1653). Nobilimea declanşează cele două războaie civile cu intenţia de a obţine vechile privilegii şi libertăţi. Din acest punct de vedere Frondele reprezintă ultima încercare prin care marii principi feudali se opun centralizării statului.

Minoratul lui Ludovic al XIV-lea, faptul că Mazarin era un străin au fost socotite ca semne de slăbiciune ale regalităţii şi aşa se explică într-o anumită măsură izbucnirea Frondelor.

Una din realizările cele mai impresionante ale lui Ludovic a fost construirea unui palat imens la Versailles, care găzduia întreaga curte regală (se stabileşte definitiv în 1682). Ludovic a domnit în acest palat înconjurat de o splendoare ceremonială care-i accentua măreţia. Însă, Versailles avea şi scopuri politice. Era departe de Paris, astfel locuitorii acestuia nu mai puteau ameninţa monarhia, cum făcuseră în timpul frondelor (au pus în dificultate de mai multe ori familia regală). Prin atragerea marilor nobili la curte şi încurajarea acestora de a concura pentru atenţii şi favoruri din partea regelui, Ludovic îi ţinea sub supraveghere şi le înăbuşea ambiţiile politice. Pe măsură ce prestigiul lui Ludovic creştea, Versailles devenea un model pentru palatele Europei, iar clasele privilegiate de pretutindeni au adoptat limba şi cultura franceză.

Ludovic al XIV-lea a fost profund influenţat de Fronde, neabandonându-şi credinţa că ordinea şi autoritatea reprezintă antidotul haosului. El a învăţat de la cardinal să creadă că monarhia a fost rânduită de către Dumnezeu, să se identifice cu Franţa, să muncească din greu şi să-şi ia sarcina în serios. El a învăţat totodată să se prefacă, însuşindu-şi cinismul şi dispreţul faţă de motivaţia umană caracteristice lui Mazarin.

A învăţat să vorbească şi să scrie excelent în limba franceză, a fost învăţat să călărească, să tragă cu armele de foc şi să danseze. De la mama sa a moştenit indubitabila sa pietate catolică şi ura faţă de erezie, cu toate că, la fel ca şi ea, nu poseda o cunoaştere profundă a problemelor teologice.

Statura lui Ludovic(1,62m) trebuia să fie sporită prin tocuri înalte şi periuci luxuriante pentru a părea mai înalt. Era inteligent, pricepea repede şi poseda o bună memorie a chipurilor şi a faptelor. Avea un dezvoltat simţ al umorului şi poseda un autocontrol remarcabil.

Dacă Ludovic al XIV-lea a făcut să sufere pe cineva apropiat, aceasta a fost regina, care nu s-a împăcat niciodata cu infidelitatea soţului ei. Ludovic a fost obligat să se căsătorească cu o soţie de care nu era atras. Maria Tereza, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, cu care s-a căsătorit în 1660, conform termenilor Tratatului din Pirinei. Ludovic o considera proastă, urâtă şi stângace iar reacţia lui a fost aceea de a-şi găsi compensaţii în altă parte. Trei femei au fost recunoscute, în mod deschis, succesiv, în calitate de amante principale: blajina şi neştiutoarea Louise de la Valliere, inteligenta şi intriganta Francoise-Athenais de Montespan şi autoritara dar rezervata Francoise de Maintenon. Fiecare amantă a fost mai vârstnică decât predecesoarea sa şi a intrat în graţiile regelui în timp ce făcea parte din anturajul predecesoarei.După moartea Mariei Tereza în 1683, Ludovic s-a căsătorit cu doamna de Maintenon şi sub influenţa ei dură n-a mai avut aventuri extraconjugale.

Ludovic a avut importanţă nu numai din cauza faptului că era rege, ci şi din pricina felului în care a domnit. Căci şi-a dobândit o reputaţie formidabilă de conducător despotic, constituind exemplul clasic de monarhie absolută în acţiune.