Omul bizantin - viața și rolul femeii bizantine

Femeia bizantina a devenit un interes pe planul cercetarilor abia in urma cu aproximativ 1 000 de ani , cercetarile fiind incomplete pana in zilele noastre. Ele sunt relativ, dificile ,deoarece oamenii bizantini s-au ocupat in mod special de observrea si analizarea barbatilor(istoriografi , juristi , hagiografi).

Femeile bizantine aveau o viata linistita, in special cele de clasa inferioara, ocupatia lor principala fiind aceea de casnica , mama si sotie.

In secolul al –IX-lea , poeta Casia a acuzat afirmatia Imparatului Theophilos , care a incercat sa o atace pe Eva , spunand ca : “Izvor si cauza pentru toate neplacerile omenesti a fost o femeie”.

In acea perioada , viata unei femei bizantine cunostea trei faze : copilaria , perioada casatoriei si a maternitatii , si (daca aceasta supravietuia sotului) perioada vaduviei si a batranetii.

Exista documente care afirma faptul ca abandonarea si sufocarea nou-nascutelor , avea loc in mod frecvent, avand ca scop controlarea numarului mambrilor familiei , in ciuda faptului ca era interzisa de Dreptul Civil si cel Canonic(religios) Fetele erau in majoritate private de posibilitatea instruirii , nefrecventand scoli cu program regulat.Ele luau lectii in incinta caselor cu parintii sa tutorii lor,avand numai in imprejurari iesite din comun(cum ar fii Ana Comnena)accesul la diferiti scriitori antici si la studierea a mai multor discipline.

Tot in acea perioada fetele erau total izolate de privirile straine. Chiar si atunci cand solii Imparatului Constantin al-VI-lea au sosit la locuinta lui Philaretos Milostivul, acesta nu le-a acceptat cererea de a-i vedea nepoatele,spunand: ”Chiar daca sintem saraci fiicele noastre nu si-au parasit niciodata iatacul”.

Daca fetele ieseau totusi din casa,trebuia sa aiba doar destinatii motivate (cum ar fi cele religioase).

Pentru majoritatea fetelor din Bizant copilaria era foarte scurta,sfarsindu-se odata cu pubertatea,care era urmata de logodna sa de nunta.Faptul ca fetele se maritau de timpuriu constituia o lege stricta bizantina,insa avea si o alternativa: aceea de a merge la o manastire.

Varsta minima admisa pentru casatorie era de doisprezece ani,iar cea maxima de douazeci de ani, avand loc la varsta adolescentei din motivele importantei acordate virginitatii fetei alese. Femeia, odata casatorita trebuia sa aduca pe lume un numar mare de copii, deoarece rata mortalitatii la nivelul varstei copilariei, era foarte crescuta.

Casatoriile erau organizate de catre parinti, care se axau in mod special pe partea economica, dar si pe cea a relatiilor de familie. Elementul esential consta in obligatia fetei de a prezenta o dota sotului. Sotia ramanea insa stapana dotei pana la moarte, aceasta insemnand ca dota facea parte din mostenirea familiei.

Cele mai multe femei tineau sa aduca pe lume cat mai multi copii, de regula baieti. Acestea nasteau acasa asistate de un personal mai putin calificat (vecine). Daca se intampla ca intr-o familie sa supravietuiasca mai mult de trei copii sotii hatarau sa nu mai aiba urmasi, urmand metoda abstinentei.

Comentariul lui Procopios insinueaza ca Theodora si-ar fi ucis probabil fiul nedorit , daca tatal lui nu ar fi avut grija sa-l salveze

In Bizant organizarea zilnica a ocupatiilor gospodaresti constituia o problema care solicita o implicare serioasa. Era nevoie de pregatirea mancarurilor , cosmeticelor , de confectionarea si brodarea tesaturilor si cea a imbracamintii, de a tine casa curata si de spalarea rufelor.

Asa cum observa Giorgios Tornikos , in oratia sa funebra pentru Ana Comnena : “Femeile sunt nascute pentru a toarce si a tese”, insa si printre barbati existau tesatori de profesie.

In afara familie, femeia era , femeia avea o imagine negativa, avand obligatia de a sta “condamnata la domiciliu”.Fetele de familie buna erau tinute sub o stricta supraveghere pentru a li se proteja fecioria si reputatia.