Ordinele Religios - Militare în Evul Mediu

I.INTRODUCERE

I.1.Ordine religios-militare, ordine cavalereşti, ordine de merit

În 1120, la Ierusalim, în condiţii greu de preciyat, a fost întemeiat primul ordin religios-militar medieval, Ordinul Templului. Primii săi adepţi şi-au spus pauperes commilitones Christi Templique Salamonici, adică săracii campioni de luptă ai lui Christos şi ai Templului lui Solomon. Ei se supuneau unui maestru, urmau o regulă şi se angajau să-i apere pe pelerini pe traseele care conduceau la Ierusalim.Biserica romană recunoaşte legimitatea experienţei lor începând cu 1129 – un Conciliu întrunit la Troyes, sub preşedenţia unui legat, le-a recunoscut regula. Puţin timp după aceea, Sfântul Bernard a scris, gândindu-se la ei, de laude novae militae, sau elogiu al noii cavalerii- aici, el a justificat misiunea celor care în ochii săi erau deopotrivă călugări ţi cavaleri. De remarcat faptul ca un ordin religios-militar nu este echivalent unui ordin cavaleresc. Societăţile occidentale au produs, în diferite momente ale istoriei lor, „cavalerii”, ordine cavalereşti, dar dacă Templul, ordin religios-militar,se adresează cu prioritate cavalerilor, ar fi o greşeală să îl înscriem într-o continuitate istorică.

Au apărut, deci, grupuri cooperative în diferite epoci, ele fiind uneori desemnate prin cuvîntul ordo- la plural ordines,ordin, al cîror calificativ,ecvestru, cavaleresc, se referă la cal.

La Roma, în timpul Republicii, cele optsprezece centurii de cavalerie sunt recrutate din rândul cetăţenilor bogaţi şi se atribuie fiecăruia dintre cei ce sunt reţinuţi un „cal public”. Împreună ei formează Ordinul Ecvestru, distinct de Ordinul Senatorial, expresia ordo equester este în mod riguros echivalentă celei de equites romani, sau equites romani equo publico. În timpul Imperiului, cavalerii văd încredinţându-li-se funcţiile administrative şi militare pe care aristocraţia senatorială le neglijează tot mai mult. Ordinul Ecvestru are, deci, drept rol degajarea unei „elite” în serviciul statului. El a sfârşit prin a se contopi în Ordinul Senatorial şi a dispărut la sfârşitul Imperiului Decadent fără a lăsa urme în posteritate.

Romanii cunosc şi termenul de miles pentru a desemna soldatul în general.Militia înseamnă deci serviciul militar sau meseria de soldat şi militare să serveşti sub arme sau să fii soldat.Comanda este asigurată de magistri militum sau magistri militiae. În Imperiul Decadent, secolele al III-lea – V-lea, s-au produs transformări sensibile în armată şi în administraţie. Astfel s-au confundat funcţiile civile şi militare ţi sunt tot mai mult exercitate de militari. În armată, cavaleria începe să devină mai importantă şi să se distingă magister peditum de magister equitum.Iar termenul de militae sfârşeşte prin a califica orice funcţie publică în serviciul statului.

În cursul Evului Mediu, cavaleria a devenit principala armă a oştirilor, iar cavalerul, modelul luptătorului.Cuvântul miles îl desemnează.

Cavalerii sunt cei care vor furniza membrii cei mai eminenţi ai ordinelor religios-militare

al Templului, al Ospitalierilor, Teutonilor, ordinelor spaniole. Există, întâi ordine religioase, precum Clunz, Cîteaux. Şi principii creează ordine de cavaleri laici, aşa cum au fost Ordinul Banda din Castilia, Ordinul Jartierei din Anglia 1347 şi Ordinul Lânii de Aur din Statele Burgunde 1429, Ordinul Stelei 1350

În epocile modernă şi contemporană sunt create ordine de merit, de exemplu Ordinul Legiunii de Onoare în Franţa. Iar Ordinul religios-militar al Vestirii din Portugalia, cât şi Ordinul Jartierei din Anglia au fost transformate în ordine de merit.

Ordinele religios-militare nu au avut o existenţă originală decât în Evul Mediu.Unele au supravieşuit până în zilele noastre,dar renunţând la caracterul militar care le conferea originalitatea, pentru a se adapta sau a se reconverti în ordine caritabile.

II.Cuprins

II.1.Contextul apariţiei ordinelor milirare-călugareşti

Secolele al XII-lea şi urmatorul sunt poate cele mai agitate şi strălucitoare din contorsionata perioadă a Evului Mediu. Se poate spune că în această perioadă apare renaşterea dinaintea Renaşterii pentru că direcţiile umaniste şi progresiste încep să se dezvolte cu o anvergură fără precedent până atunci. Populaţia occidentală cunoaşte o explozie demografică, apar inovaţii tehnice, înfloresc spaţiile dedicate şlefuirii intelectuale, apar creşterile economice, se construieesc numeroase catedrale. În perioada înfloritoare a civilizaţiei creştine apar şi se dezvoltă simultan aproape trei ordine sociale: agricultorii, razboinicii si preotimea. Sistemul economic, eminamente agricol oferea fundamentul unei dezvoltări pe orizontală, dar şi pe verticală, lupta pentru putere ducându-se între ordinile militare şi cele clericale. Începând cu secolul al XIII-lea apar marile universităţi europene influenţate de modelul grecesc preluat şi dezvoltat de către arabi, aşadar, putem vorbi de naşterea unei noi clase sociale: intelectualitatea. Aceste începuturi „spiritualiste" se confundă cronologic şi cu apariţia mişcărilor eretice. În 1277, episcopul Parisului, Etienne Tempier condamnă violent tezele intelectuale prea îndrăzneţe, care urmareau un filon gnostic opus dogmatismului roman.Urmează cruciada împotriva catarilor (albigenzilor), apariţa instituţiei Inchiziţiei care avea misiunea primordială de a eradica toate formele de erezie ( non canonice, în spiritul moştenirii lui Constantin cel Mare). În 1244 cade Montesgur. Se prefigurează un nou triunghi de forţe: Papa, împăratul german şi regele francez.

Întregul complex filosofic, economic, social şi religios în Evul Mediu este profund influenţat de Cruciadele care vor afecta ireversibil relaţiile Europei Occidentale cu Orientul Apropiat. Naşterea şi dezvoltarea ordinelor militar-religioase nu pot fi înţelese în afara acestui context care a pus în mişcare un număr impresionant de grupuri şi cavaleri ce au traversat mările pentru a aduce puterea crucii pe pământurile sfinte.

Ordinele Militare Religioase reprezintă organizaţii ale cavalerilor medievali, care au îndeplinit funcţii militare, religioase şi caritabile şi ale căror membri se supuneau unui triplu legamânt – de sărăcie, de castitate şi de obedienţă.

Aceste grupări au aparut începând cu secolul al XII-lea şi s-au dezvoltat în timpul evului mediu avansat. Cele trei mai importante ordine religioase au fost: Cavalerii Săraci ai lui Christos, cunoscuţi sub numele de Cavalerii Templului lui Solomon sau Templieri, Cavalerii Sfântului Ioan din Ierusalim sau Ospitalierii şi Cavalerii Spitalului Sfântei Marii din Ierusalim, numiţi şi Cavaleri Teutoni.