Ordinul Cavalerilor Ioaniți

Introducere.

Tema referatului ,,Ordinul Cavalerilor Ioaniţi” este o privire de ansamblu asupra istoriei ordinului militar al Cavalerilor Ioaniţi plecând de la definirea conceptului de ordin militar religios, la apariţia şi evoluţia sa istorică.

Terminologie

Ordinul Cavalerilor Ioaniţi sau Ordinul Cavalerilor Ospitalieri, face parte din ordinele militare religioase apărute în Palestina, şi reprezintă organizaţii ale cavalerilor medievali, care au îndeplinit funcţii militare, religioase şi caritabile şi ale căror membri se supuneau unui triplu legământ de sărăcie, de castitate şi de obedienţă. Ordinele militare religioase au dat naştere la un nou tip de monasticism care îmbina arta războiului cu viaţa monahală. Ordinele au fost create în timpul cruciadelor deoarece biserica s-a arătat preocupată să asigure securitatea Pelerinajului la Ierusalim şi în locurile sfinte. Această securitate a condus la crearea ordinului militar al Cavalerilor Ioaniţi.

Evoluţia istorică a Ordinului Cavalerilor Ioaniţi

Ordinul Cavalerilor Ioaniţi denumiţi adesea Ospitalieri a fost fondat în prima cruciadă (1095-1098) şi este ordinul militar religios cel mai vechi. La origine, Ordinul Ospitalierilor n-a fost un ordin militar, ci un ordin de călugări care se dedicau asistenţei călătorilor şi pelerinilor, şi îngrijirii bolnavilor. Ordinul a luat fiinţă în anul 1055 la Ierusalim de un grup de negustori din Italia de sud, în scopul îngrijirii medicale a pelerinilor şi de ajutorare a celor săraci, veniţi să viziteze locurile biblice. Numele de Ioaniţi vine de la Ioan Botezătorul, ordinul s-a numit şi ,,Cavalerii Ospiciului Sf. Ioan Botezătorul din Ierusalim” deoarece membrii Ordinului au primit numele de Hospitallers (Capelani sau îngrijitori în spital). În anul 1099, când Ierusalimul este cucerit de creştini în urma Primei cruciade, Ordinul îşi însuşeşte, pe lângă atribuţiile religioase. atribuţii militare, având rolul de a apăra, printre altele, Ţinutul Sfânt de atacurile musulmane. În anul 1113, la 63 de ani de la înființare, sub îndrumarea conducătorului său Blessed Gerrard și în urma unei petiții trimise de acesta către Papa de la Roma de a pune Ordinul sub tutela bisericii și a fi recunoscut ca un Ordin Religios al Fraților, Ordinul este acceptat de Papa Pascal II, printr-un Bull Papal (Pie Postulatio Voluntatis), recunoscândui-se dreptul, rar la acea dată, de a-și alege liber superiorii și primește și primul său nume: Ordinul Sfântului Ioan al Ierusalimului (The Order of Saint John of Jerusalim). Ospitalierii, aşa cum au ajuns să fie numiţi, au început să atragă un patronaj internaţional tot mai larg. Membrii ordinului purtau o mantie neagră cu o cruce malteză in opt puncte. Organizarea ordinului era asemanatoare cu cea a Templierilor. Ospitalierii aveau un mare maestru, care prezida peste organizaţia centralizată a cavalerilor, capelanilor şi servitorilor. Ei urmau regulile monastice stabilite de Sfantul Augustin (episcopul roman Augustin din Hippo). Aceste reguli guvernau ritualurile zilnice ale rugăciunii, studiului şi muncii. Regulile Sfantului Augustin au fost adoptate frecvent de călugări în sec. al XII-lea. Tot în acea perioadă, membrii Ordinului Sfântului Ioan al Ierusalimului stabilesc un set de reguli de existență și conduită și ca orice Ordin care se respectă își aleg și un motto: Pro Fide, Pro Utilitate Hominum (Pentru Credință, Pentru Serviciu în Slujba Umanității). Mai târziu, când Ordinul devine unul cu atribuțiuni strict militare, motto-ul se restrânge, din acesta rămânând doar Pro Fide. Sub cel de-al doilea mare maestru, Raymond de Puy, ordinul a început să capete şi atribuţii militare, astfel încât funcţiile caritabile ale Ospitalierilor au trecut pe plan secund. Raymond du Puy, reorganizează Ordinul pe baze militare împărțind membrii săi în trei clase: cavalerii justiției sau militarii, care erau cavaleri din întreaga Europă cu titlul dobândit din naștere, capelanii, care erau preoți și se ocupau de nevoile spirituale ale Ordinului și frații servanți. Mai existau și membrii onorifici, care se chemau donatori, și care contribuiau cu donații la fondul Ordinului. Începând din 1137, Ordinul Ospitalierilor a luat parte foarte activ la luptele contra musulmanilor, construind şi stăpânind cetăţi foarte puternice: Krak des Chevaliers, Belvoir si Margat. Anul 1142 îi găsește, pe Cavalerii Ordinului Sfântul Ion al Ierusalimului în Siria, adăpostiți în celebra fortăreață Krak des Chevaliers, care a fost capturată, în urma unei cruciade, de la Emirul de Allepo (Allepo actualmente localitate în Siria) și le-a fost dăruită de Către Raymond II, conte de Tripoli, spre administrare și apărare. Fortăreața făcea parte din linia de apărare a statelor Cruciate, putea adăposti 2.000 de oameni și a fost sediul Ordinului Sfântul Ioan al Ierusalimului pe durata cruciadelor, până în anul 1271 (131 de ani) când este cucerită de mameluci. De aici, membrii Ordinului, se retrag în orașul port Acre (actualmente oraș în Israel), capitala de atunci a Regatului Ierusalimului. Tot în această perioadă încep neînțelegerile și disensiunile cu Ordinul Cavalerilor Templieri iar misiunea umanitară (îngrijirea bolnavilor) dispare complet din atribuțiile Ordinului Sfântul Ioan al Ierusalimului. În jurul anului 1291, la 241 de ani de la înființarea Ordinului, mamelucii cuceresc întreg Ținutul Sfânt (Regatul Ierusalimului – în urma Asediului de la Acre) iar Cavalerii Ordinului Sfântului Ion al Ierusalimului se refugiază în Italia pentru a-și întări forțele și a se reorganiza. În anul 1307 membrii Ordinului pleacă în Cipru unde pun la punct un plan pentru a găsi un loc unde să se stabilească definitiv și de unde lansează, pe mare, o serie de atacuri militare și cuceresc, de la arabii nemusulmani (Saracens), insula Rodos, precum și alte câteva mici insule înconjurătoare. Astfel în anul 1310 se stabilesc pe insula Rodos care devine pe deplin proprietatea lor.