Papalitatea între temporal și spiritual - de la donația lui Constantin cel Mare la primul jubileu creștin

Papalitatea intre temporal si spiritual : de la donatia lui

Constantin cel Mare la primul jubileu crestin

Ideea Papalitatii nu poate fi considerata prin detasarea sa de realitatea sa istorica. Papalitatea reprezinta o adevarata forta spirituala , care îsi duce existenta în timpuri si locuri diferite.

Biserica , o adevarata luptatoare pe pamânt , este o institutie divina , care are menirea de a aduce mântuirea celor care au nevoie de ea .Ea este scena pe care se va desfasura lupta între mântuire si osânda , între spiritual si temporal.

Istoria , de multe ori tumultoasa , a relatiilor Papaliatii cu puterea temporala cunoaste o mare dezvoltare începând cu pontificatul papei Zaharia(741-752).

Papa Zaharia urca pe Scaunul papal în conditiile amenintarii longobarde . În urma negocierilor de la Terni cu regele longobard Liutprand , papa reuseste sa obtina de la acesta restituirea teritoriilor care tineau de Patrimonium Petri . Începând cu anul 749 , mesageri ai Regatului franc pornesc spre Roma pentru a întâlni pe noul papa în vederea unei schimbari de dinastie. La conducerea Regatului franc se afla Pepin , detinator doar al titlului de Majordom al Palatului lui Childeric al III-lea .

Relatiile Papalitatii cu longobarzii intra într-o stare conflictuala o data cu venirea la conducere a regelui Aistulf . Papa , care rupsese relatiile cu împaratul Rasaritului Leon al III-lea ,din cauza disputei iconoclaste(2),este lipsit de ajutor în fata atacurilor longobarde. Acum , pentru prima oara , succesorul Apostolilor face apel , în apararea sa , la un print care nu este urmasul lui Constantin , anume la Pepin(3) .

Pepin avea nevoie de o autoritate mai înalta , care sa poata sanctiona alegerea sa ca rege al francilor si care sa poata înlocui prin ungerea cu mir lipsa osului de domn(4) din descendenta sa .Aceasta autoritate nu putea fi oferita decât de persoana papei . Papa Zaharia s-a pronuntat în favoarea variantei în care acela care detine puterea sa devina rege , varianta oferita de Pepin ;având acordul papei ,Pepin se înfatiseaza în fata dietei imperiale de la Soissons(751/ 752) , punând sa fie încoronat ca Rege al francilor . Papa l-a însarcinat pe un mitropolit franc cu ungerea lui Pepin , acordându-i astfel consacrarea oficiala(5) .

Aceasta ungere este prima care acorda unui rege puterea temporala , având consecinte importante atât în istoria Europei , cât si în cea a papilor(6) .

Imediat cu începerea pontificatului lui Stefan al II-lea (752-757) , se isca iar pericolul longobard ; Aistulf a cerut Romei în octombrie 752 recunoasterea suveranitatii sale si plata unui mare tribut . Papa cere ajutor Imperiului Bizantin , dar cum acesta se afla în razboi civil din cauza luptei iconoclaste , nu-i poate oferi papei nici un ajutor .

. Papa se întâlneste cu Pepin si pe 7 ianuarie 754 au început tratativele prin care s-a încheiat alianta de prietenie între Regatul franc si Papalitate . Pepin a promis papei ajutor împotriva longobarzilor , precum si cedarea teritoriilor cucerite de longobarzi .

Pepin dispune redactarea unui act în care enumera:Corsica,Toscana,Roma ,Ravenna , Venetia , Istria , precum si Spoleto si Benevent , Venetia ; cu aceasta s-a pus temelia formarii Statului Papal(7) .

Cu acesta ocazie , papa a reînnoit ungerea si consacrarea lui Pepin si a fiilor sai ca regi ai Regatului franc ; papa le confera acum si titlul de Patricius Romanorum (patricieni ai romanilor )(8) . Consacrându-l si ungându-l rege pe Pepin , papa îl ridica pe acesta deasupra poporului si crea monarhia de drept divin în spatiul ocupat de Regatul franc. Acum are loc transfeearea catre franci a misiunii de aparator al Romei .

În urma campaniei din 756 împotriva longobarzilor , Pepin îl obliga pe longobardul Aistulf sa restituie papei teritoriile cucerite . Astfel , Statul Papal a devenit o realitate concreta , el cuprinzând ducatul Romei si exarhatul Ravennei împreuna cu Pentapolida italiana .

În sprijinul pretentiilor sale , papa Stefan al II-lea emite un document care va cunoaste un destin aparte , document intitulat Constitutum Constantini sau Donatio Constantini . Acest fals se prezinta ca un act emis de împaratul Constantin cel Mare si adresat papei Silvestru I în semn de recunostinta prntru învataturile care i-au permis sa îmbratiseze credinta crestina(9) . Prin acest act , Constantin acorda papei întâietatea asupra celor 4 sedii episcopale - Antiohia,Alexandria ,Constantinopol si Ierusalim . Îi daruieste palatul de la Lateran si Biserica Vaticanului .

Declarând ca nu doreste sa domneasca în calitate de împarat pamântean acolo unde papa , ca loctiitor al Sfântului Petru si Capul religiei crestine , a fost statornicit de împaratul Cerului (10) , Constantin se va retrage în Rasasrit , lasând papei tarile Apusului , cu Roma si toata Italia .