Planul Marshall

1. Situația Europei postbelice

Cel de-al Doilea Război Mondial a lăsat în urma sa o Europă sărăcită aproape complet, distrusă din punct de vedere economic şi într-o criză politică. Primele guverne postbelice au trecut la măsuri ce aveau ca scop instaurarea unui control mai accentuat al statului asupra principalelor ramuri economice şi asupra pieţei. Însă criza nu a dispărut şi a atins punctul culminant în cursul anilor 1946 – 1947.

Anul 1947 reprezintă poate cel mai important an din perioada postbelică. În acest an, problemele cu care se confruntau statele europene au atins cote maxime. În primul rând, există problema proviziilor alimentare. Fiecare stat se confruntă cu foametea, aportul caloric în zona britanică a Germaniei scăzând de la 1.500 calorii/zi/adult la jumătatea anului 1946 la 1.050 la începutul anului 1947 . Grânarele din estul Europei nu mai reprezentau nici ele o sursă de hrană deoarece erau aproape epuizate datorită secetei din ultimii ani şi a reformelor agrare aplicate. Pe timp de iarnă situaţia s-a agravat din ce în ce mai mult: străzile au devenit impracticabile, canalele au îngheţat, reţele feroviare au fost şi ele afectate, iar lipsa cărbunelui a condus la scăderea producţiei industriale.

Cele două mari probleme le reprezentau dispariția Germaniei de pe planul economic al Europei şi criza dolarului. Odată cu lipsa Germaniei de pe piaţa europeană, s-a produs un dezechilibru în comerţ, iar producţia industrială a fost împotmolită datorită lipsei resurselor de cărbuni din bazinul Ruhr. În aceste condiţii, Europa s-a orientat spre Statele Unite ale Americii, având loc o creştere a cererii de produse americane, crescând astfel şi datoriile faţă de federaţie.

Cea mai importantă monedă europeană, lira sterlină, s-a devalorizat, iar în Germania nu mai circula nici o monedă: a înflorit piaţa neagră şi ţigările au devenit monedă de schimb acceptată.

Comunismul avea un real succes în acea perioadă în toate statele, fie vestice, fie din est sau centrale, însă era încă promovată o formă democratică. Numărul membrilor partidelor comuniste, care erau in coaliţii de guvernare, a crescut şi în Italia, Franţa şi Belgia.

2. Contextul apariției Planului Marshall

Declanșatorul interesului american pentru a revigora Europa după război a fost în primul rând teama că partidele comuniste vor prelua puterea în Italia și Franța, unde deveniseră, pentru scurt timp, majoritare în parlament. La baza acestei situații stătea dislocarea economică provocată de iarna neobișnuit de aspră a anilor 1946-1947, care a subminat optimismul postbelic inițial cu privire la potențialul de refacere al economiilor Europei de Vest. Washington-ul a început să fie tot mai îngrijorat de ambițiile comuniștilor din Europa.

Printr-o ironie însă, prima țară care a intrat într-o criză economică reală a fost Marea Britanie., suprasolicitată de angajamentele ei militare încă enorme și de eforturile pe care populația le făcuse în ce șase ani de război; finanțate în mare parte de enormele împrumuturi americane, care costaseră Statele Unite 48,5 miliarde de dolari .

Împovărată și mai mult de costurile responsabilităților sale militare și politice în estul Mediteranei, Marea Britanie a informat Washington-ul, la data de 21 februarie 1947, că nu mai poate oferi ajutor financiar guvernelor Greciei și Turciei (pe lângă substanțiala ei prezență militară în Palestina, unde mandatul britanic suporta acum presiuni intense din partea campaniilor naționaliștilor evrei și a grupărilor teroriste pentru a înființa un stat israelian) .

Această situație a precipitat întâlniri de criză între membrii Congresului și oficialitățile Departamentului de Stat. Rezultatul a fost o declarație a Subsecretarului de Stat al lui Truman , Dean Acheson, preopinând pentru ceea ce avea să se consacre mai târziu ca „teoria dominoului” . În fața posibilității unei preluări a puterii de către comuniști în Grecia și Turcia, Acheson a declarat că miza era mai mare decât doar aceste două țări. Dacă ele cădeau, comunismul se putea răspândi spre sud, ajungând în Iran și poate chiar în India.

Astfel, s-a elaborat în grabă un plan de sprijin și, adresându-se unei sesiuni reunite a Congresului, la data de 12 martie 1947, Truman a cerut aprobarea a 400 milioane de dolari, ca asistență militară și economică pentru Grecia și Turcia. Acest moment, a creat totodată și apariția Războiului Rece, într-o perioadă când fragila destindere dintre aliații occidentali și Uniunea Sovietică se dezmembra vizibil.

Pe acest fundal al unei Europe care se polariza între taberele comunistă și occidentală, Secretarul de Stat al SUA, George Marshall a organizat, la începutul anului 1947, o echipă de oficiali condusă de unul dintre cei mai importanți consilieri ai lui, George Kennan. Sarcina sa era aceea de a elabora o strategie nouă și ambițioasă pentru sprijinirea economică a Europei. Trei dintre personajele-cheie care au efectuat acest studiu erau membri ai Consiliului de Relații Externe: Dean Acheson, Will Clayton și George Kennan. Din eforturile lor combinate, a luat naștere Programul de Refacere Europeană, mai cunoscut ca „Planul Marshall”.

Acest plan a fost anunțat de Marshall la data de 5 iunie 1947, într-un discurs ținut la Universitatea Harvard. Un rol crucial l-a jucat faptul că, pentru a evita orice impresie că Statele Unite ar fi dictat politica europeană, Marshall a exprimat oferta de ajutor pentru toate statele europene. Astfel, Statele Unite ale Americii erau dispuse să acorde ajutor oricărui stat solicitant din Europa, dar cu următoarele condiții: cererea de ajutor să fie însoțită de un raport complet asupra stării economice reale, să vizeze proiecte viabile și pentru a căror realizare solicitantul va aloca fonduri proprii ce vor reprezenta 50% din totalul cheltuielilor, având prioritate în obținerea ajutorului american proiectele inițiate în comun de către statele europene .