Politica de Dezvoltare Regională

În prezent, regionalizarea este o tendinţă generală a conducerii locale şi modele teritoriale în statele europene. În statele ECE problema regionalizării a devenit actuală la începutul anilor ’90 sub influenţa a 3 factori:

- restaurarea democraţiei a determinat o voinţă puternică de a adopta standardele instituţionale ale ţărilor Europene de Vest (reformele regionale au schimbat sistemul de guvernare în multe ţări ale Europei de Vest)

- importanţa crescândă a politicii regionale a UE a determinat iniţiativa de a stabili sau a consolida instituţiile regionale drept modalitate de a îmbunătăţi nivelul de conformare cu cerinţelor UE, cu perspectiva unui eventual parteneriat

- tranziţia la economia de piaţă şi restabilirea economică recentă a cauzat discrepanţe între oraşele-capitală şi regiunile economice mai puţin avantajate şi între oraşe şi sate. Acest fapt cere dezvoltarea activă a politicii de dezvoltare regională şi sprijin instutuţional la nivel regional.

Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmăreşte impulsionarea şi diversificarea activităţilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea somajului precum şi îmbunătăţirea nivelului de trai.

Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cu diverşi actori (privaţi, publici, voluntari), în scopul asigurării unei creşteri economice, dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea întreprinderilor, piaţa forţei de muncă, atragerea investiţiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, îmbunătăţirea infrastructurii, calitatea mediului înconjurător,dezvoltare rurală, sănătate, educaţie, învăţământ şi cultură.

Cadrul de implementare şi de evaluare a politicii de dezvoltare regională îl reprezintă regiunea de dezvoltare, constituită ca o asociere benevolă de judeţe vecine. Regiunea de dezvoltare nu este unitate administrativ-teritorială şi nu are personalitate juridică.

Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională sunt urmatoarele: diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltarii echilibrate şi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare întârziată); preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre; îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de acces la instrumentele financiare de asistenţă pentru ţările membre (fonduri structurale şi de coeziune); corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare.

Principiile care stau la baza elaborării şi aplicării politicilor de dezvoltare regională sunt :

• Descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunităţilor regionale;

• Parteneriatul între toţi actorii implicaţi în domeniul dezvoltării regionale

• Planificarea - proces de utilizare a resurselor (prin programe şi proiecte) în vederea atingerii unor obiective stabilite;

• Cofinanţarea - contribuţia financiara a diverşilor actori implicaţi în realizarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională

Politica regională poate fi apreciată şi din perspectiva utilizării de către autorităţile publice centrale şi locale, a resurselor de care dispun; combinaţii de instrumente de politică economică şi financiară în scopul stimulării investiţiilor, creării de noi locuri de muncă şi al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, într-o regiune/teritoriu anume. Asemenea instrumente de politică economică acoperă o plajă largă, de la cele cu caracter general ca de pildă, cadrul legal destinat să susţină dezvoltarea, reglementările economice ale unor măsuri specifice, ca de exemplu, ajutorul de stat acordat firmelor, cu scopul de a stimula investiţiile sau de a susţine proiecte de restructurare.

De ce este nevoie de o politică de dezvoltare regională?

Uniunea Europeană are 27 de state membre care reprezintă o comunitate şi o piaţă internă de 493 de milioane de cetăţeni , ceea ce provoacă cu atât mai multe disparităţi economice şi sociale între aceste state şi cele 268 regiuni ale lor. O regiune din patru înregistrează un PIB (produs interior brut) pe cap de locuitor sub 75% din media înregistrată în Uniunea Europeană.(vezi anexa 3).

Conform definiţiei date de Dorin Dolghi, politica de dezvoltare regională reprezintă :”un ansamblu de măsuri adoptate la nivel comunitar , destinate sprijinirii regiunilor slab dezvoltate , având ca obiectiv crearea sau restabilirea unui echilibru relativ în activităţile economice, nivelul de trai , repartiţia populaţiei.” Politica regională a U.E exprimă în primul rând solidaritatea dintre statele membre.

Scopul unei politici regionale a U.E este este realizarea coeziunii economice şi sociale, bazată pe solidaritatea financiară, prin care mai mult de 35% din bugetul Uniunii este transferat regiunilor mai slab dezvoltate. Aceste regiuni mai puţin dezvoltate, care sunt în curs de restructurare sau se confruntă cu probleme economice şi sociale din cauza poziţiei lor geografice periferice în raport cu nucleul continental al UE, vor avea posibilitatea să facă faţă acestor dificultăţi şi vor beneficia deplin de oportunităţile oferite de piaţa comună.

NUTS (Nomenclature des Unités Territoriales Statistiques ) , reprezintă baza de referinţă unitară a statisticii regionale a UE.

NUTS1 defineşte macroregiunile, NUTS2 defineşte unităţile de bază a politicii regionale descentralizate, regiunile care fac parte din NUTS3 corespund nivelului judeţelor din România, NUTS4 acoperă nivelul microregiunilor în care se desfăşoară activităţi economice şi sociale legate de satisfacerea nevoilor locale, NUTS5 se referă la aşezări , adică la nivelul local . Sistemul NUTS este important pentru fundamentarea politicii regionale europene , aceste unităţi reprezintă cadrul sarcinilor de programare, finanţare şi dezvoltare.

Subsidiaritatea ca principiu al politicii regionale comunitare prevede conform opiniei domnului Vasile Puşcaş :”că implementarea asistenţei din fondurile structurale şi de coeziune este în responsabilitatea statelor membre , la nivelul teritorial adecvat, dar fără a prejudicia puterile investite de Comisie, în special cele responsabile pentru implementarea bugetului general al U.E ”.

Menţionarea în tratatePrincipiile unei politici de dezvoltare regională au fost avute în vedere la nivel European încă din 1957 , odată cu semnarea Tratatului de la Roma, când cele 6 ţări semnatare (Belgia, Franţa,Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) au căzut de acord asupra nevoii reducerii diferenţelor existente între diferitele regiuni şi sprijinirii celor mai puţin favorizate, în scopul realizării unei economii comunitare solide şi unitare .Această nevoie a fost concretizată în 1958, prin înfiinţarea Fondului Social European (FSE) ca principal instrument al politicii sociale comunitare, fiind centrat pe îmbunătăţirea modului în care funcţionează piaţa muncii în diferite ţări şi pe re-integrarea şomerilor pe piaţa muncii. Fondul Social European (FSE) este destinat să îmbunătăţească calitatea locurilor de muncă şi posibilităţile de ocupare a forţei de muncă în Uniunea Europeană. Acesta intervine în cadrul obiectivelor „Convergenţă” şi „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă”.