Politica internă a lui Justinian

Justinian a vrut sa redea Imperiului, pe care credea ca l-a reconstituit în chip durabil, ordinea, prosperitatea, buna gestiune din zilele fericite ale Romei de odinioara. Masurile la care a recurs în acest scop pot fi grupate în doua categorii principale: masuri legislative si masuri vizând reformarea administratiei.

Roma întemeiase stiinta dreptului. Cu ajutorul ei, statul îsi dobândise ordinea si unitatea, împaratul justificarea puterii absolute de care dispunea. Justinian a înteles importanta acestei mosteniri, rolul pe care ea putea sa-l mai joace, necesitatea de a o salvgarda. Datorita faptului ca a avut aceasta corecta întelegere a lucrurilor, ca si destula vointa pentru a-si duce la capat misiunea asumata, ca a stiut sa-si gaseasca colaboratorii capabili sa-i realizeze ideile, legislatia lui lustinian a devenit componenta cea mai vestita si mai vrednica, într-adevar, de pretuire a operei sale.

Corpus juris civilis, cum va fi numit mai târziu, este alcatuit din patru parti: Codul lui lustinian propriu-zis, culegerea tuturor constitutiilor imperiale de la Hadrian pâna în anul 534; Digestele sau Pandectele, sinteza operei marilor jurisconsulti si rezumatul întregii jurisprudente romane; Institutele, manual practic de drept pentru uzul studentilor; în sfârsit, Novellele, cele 154 de constitutii publicate de lustinian dupa 534. Fapt vrednic de luare aminte, Codul, Pandectele si Institutele sunt scrise în limba latina, în vreme ce majoritatea Novellelor au fost date publicitatii în greaca, pentru ca, dupa spusa lui lustinian însusi, sa fie întelese de toti: aceasta marturisire trebuie sa-l fi costat mult pe împarat, care nu iubea deloc elenismul si nu folosea greaca decât silit de împrejurari, fara placere.

Nu vom starui niciodata îndeajuns asupra importantei acestei opere: pentru Bizant mai întâi, care îsi însusea, pe aceasta cale, tot ce era mai solid din civilizatia romana; dar si pentru istoria omenirii, caci din legislatia lui lustinian, adoptata adesea fara modificari si aflata si azi la baza dreptului civil modern a învatat din nou Occidentul, începând din secolul al XII-lea, principiile vietii sociale si ale functionarii statului. în acest moment, datorita pazitorului sau inteligent care a fost Bizantul, «dreptul roman a refacut si unificat înca o data lumea întreaga» (1. Pokrovskij, citat de A. Vasiliev).

Reforma administrativa. în sensul strict al cuvântului, reforma administrativa a lui lustinian este cuprinsa în cele doua ordonante din anul 535, prin care împaratul dadea functiona-rilor sai instructiuni cu caracter general. într-un sens mai larg, este vorba de ansamblul masurilor luate de Iustinian pentru ameliorarea vietii interne a Imperiului.

Cumplita rascoala care a izbucnit la Constantinopol în 532 si care a primit, din pricina lozincii sub care s-a desfasurat, numele de rascoala Nika (acest cuvânt grecesc înseamna «victorie» sau «învinge!») îi dovedea îndeajuns de convingator lui Iustinian ca era nevoie de o reforma, ca nemultumirea populara împotriva functionarilor si, în genere, a politicii împaratului era mare. Rascoala a fost declansata spontan de poporul organizat, ca în toate celelalte orase mari, pe grupari sau deme (principalele erau albastrii si verzii), forme de supravietuire a partidelor politice. Manifestatiile din Hipodrom erau singurul mijloc de exprimare de care dispunea opinia publica, ele erau, de altfel, oarecum institutionalizate: atunci când dorea sa vorbeasca poporului, împaratul facea acest lucru în circ, de la înaltimea lojii sale si istoricii ne-au transmis unele dialoguri foarte ciudate care au avut loc, în împrejurari grave, între purtatorul de cuvânt al împaratului si factiuni. Rascoala din 532 a izbucnit în circ si a cuprins apoi întreg orasul, unde a agitat spiritele vreme de sase zile, provocând jafuri si incendii. Fagaduiala ca Tribonian si Ioan Capadocianul, doi ministri detestati din pricina asprimii cu care actionau în îndeplinirea îndatoririlor lor administrative, vor fi destituiti nu a fost de ajuns pentru potolirea rascoalei. A fost nevoie ca Belizarie sa ajunga sa-i închida pe rasculati în Hipodrom, unde a ucis pe putin treizeci de mii. Masacrul a pus capat revoltei, dar Iustinian a înteles lectia.

Cele doua novelle din 535, completate în anii urmatori cu masuri speciale, au avut drept scop reformarea aparatului

functionaresc: suprimarea posturilor inutile, suprimarea venalitatii functiilor, sporirea salariilor, obligatia depunerii juramântului la intrarea în functie, crearea unor agenti speciali, numiti «iustinieni», care cumulau puteri civile si militare: sunt tot atâtea masuri menite sa-i faca pe functionari mai independenti de cei pe care-i administrau si, totodata, mai dependenti de puterea centrala. Iustinian adauga la toate acestea însufletite îndemnuri la echitate, onestitate, bunavointa, adresate justitiei (el întreprindea de altfel, simultan, reforma administratiei judiciare).

Alte masuri sunt, poate, si mai semnificative: e vorba de cele prin care Iustinian a încercat sa curme abuzurile marilor proprietari funciari. El îsi dadea seama cât de ostila îi era aceasta nobilime agrariana, mândra de privilegiile ei, independenta fata de puterea centrala. Lovind în aceasta clasa, el lovea pe cei mai primejdiosi dusmani ai clasei mijlocii, pe cei mai rai contribuabili, pe cei care reprezentau, într-un cuvânt, pericolul cel mai grav pentru prosperitatea statului.

Iustinian proceda corect atunci când lua masuri împotriva functionarilor abuzivi si a seniorilor rebeli. Care a fost însa rezultatul eforturilor sale? Un esec, de care era responsabil în primul rând împaratul, silit de nevoia permanenta si din zi în zi mai mare de bani sa devina el însusi un exemplu negativ, de rau administrator, sa-si încalce propriile legi. Cheltuielile de razboi si pentru marile sale santiere de constructii facute de Iustinian erau uriase: fiecare ordonanta în favoarea contribuabilului coplesit de fisc era urmata de o alta care recomanda agentilor fiscului sâ procure, prin orice mijloace, cât mai mult aur cu putinta. Iustinian a vândut functii, a creat taxe si impozite noi, a alterat moneda; el a obligat functionarii sa raspunda personal de încasarea impozitelor, deschizând astfel drumul tuturor exceselor, atât de sever condamnate cândva. Functionarul a redevenit un perceptor nemilos ori necinstit, iar contribuabilul, pentru ca sa scape de acest flagel, a intrat în clientela marilor seniori pe care Iustinian dorise sa-i doboare.

Politica religioasa. Conceptia sa «romana» despre Imperiu, politica sa occidentala îl împingeau în chip firesc pe Iustinian catre o întelegere cu papalitatea. Acest lucru a putut fi vazut de la suirea pe tron a lui Iustin, în 518: sub influenta lui Iustinian, împaratul s-a împacat cu Roma si a pus capat schismei lui Acacius, acceptând conditiile formulate de papa si stergând din rugaciunile Bisericii numele lui Acacius si ale succesorilor sai, ca si pe ale celor doi împarati cu tendinte monofizite, Zenon si Anastasie. în primii ani ai cârmuirii sale personale, în 527 si 528, Iustinian a edictat ordonantele cele mai severe împotriva ereticilor, pe care i-a pus, într-un fel, în afara legii, iar în 529 el a poruncit închiderea Universitatii din Atena, ultimul refugiu al pagânismului. Cuceririle în Occident au fost urmate de persecutii împotriva arienilor si de numeroase marturii de respect fata de papalitate.