Prima intervenție din golf

1. Operaţiunea « Furtună în deşert »

Invadarea Kuweitului de catre trapele irakiene la 2 august 1990 si transformarea acestuia intr-un guvernorat al Irakului au declansat criza din Golful Persic, cu implicatii si consecinte pentru securitatea zonala.

Mentinerea starii conflictuale in Orientul Mijlociu a fost determinata in special de impletirea intereselor mai multor puteri militare, avand ca protagoniste pe cele doua mari puteri in aceasta zona de importanta strategica din punct de vedere militar si economic, precum si escaladarea fara precedent a cursei inarmarii tarilor arabe din regiune.

Conducerea politico-militara irakiana a scontat pe lipsa de coeziune, atat intre principalele forte mondiale, cat si in cadrul lumii arabe, care ar fi diminuat efectul unor sanctiuni. Daca in privinta lipsei de coeziune a lumii arabe Saddam Hussein nu s-a inselat prea mult, in schimb, ralierea U.R.S.S. la pozitia adoptata de comunitatea internationala nu a intrat in calculele sale.

Reactia imediata de condamnare a invaziei irakiene s-a concretizat prin adoptarea unor rezolutii ale Consiliului de Securitate al O.N.U. privind impunerea unui embargo economic total. Unanimitatea membrilor Consiliului de Securitate a dat posibilitate S.U.A sa declanseze o puternica ofensiva politico-diplomatica in sprijinul masurilor luate pe plan militar pentru impunerea in practica a embargoului. S.U.A a angajat in aceasta actiune in primul rand pe aliatii lor din N.AT.O., precum si alte tari prietene sau legate prin anumite interese.

Romania s-a axat pe colaborarea cu atitudinile statelor europene si ale S.U.A, ca si a tarilor arabe, astfel incat sa se poata promova interesele nationale, atat in directia statelor dezvoltate, cat si in cea a statelor arabe.

De-a lungul celor cinci luni si jumatate de la declansarea crizei in Golf pana la inceperea razboiului, partile angajate au luat masuri energice pentru dislocarea si realizarea unui dispozitiv militar operativ-strategic pe teatrul de razboi in concordanta cu scopurile si obiectivele urmarite.

Forta multinationala, constituita sub egida rezolutiilor Consiliului de Securitate al O.N.U., avand ca element de baza forte armate americane (mai mult de 2/3), a reunit forte si mijloace de lupta din alte 30 de state, bazate in special pe teritoriul Arabiei Saudite si in bazinele maritime adiacente Peninsulei Arabe. Potentialul militar multinational a avut un caracter cvadridimensional, fiind constituit din forte si mijloace de lupta terestre, navale, aeriene si cosmice.

Trupele de Uscat au cuprins peste 800.000 de militari, aproximativ 4.000 de tancuri, 3800 piese de artilerie si instalatii rachete sol-sol si 3.200 masini blindate de lupta. Fortele Maritime Militare multinationale au cuprins aproximativ 185 nave de lupta, dintre care sapte portavioane americane, 5 portelicoptere ale S.U.A. si Frantei, submarine etc., dislocate in Golful Persic, Golful Oman, Marea Araba, Marea Rosie si Marea Mediterana. Fortele Aeriene Militare multinationale, dislocate in principal in Arabia Saudita si bazate pe portavioanele aflate in zona, au cuprins 1900 avioane de lupta, 1350 elicoptere de sprijin si transport. Mijloacele cosmice intrebuintate in conflict au apartinut Statelor Unite: sapte sateliti de cercetare, comunicatii si navigatie.

Din punct de vedere calitativ, potentialul militar multinational a cuprins mijloace de lupta ce apartineau ultimelor generatii tehnologice, multe dintre ele fiind pentru prima data intrebuintate in conditii reale de lupta (rachete de croaziera �TOMAHAWK", �CRUISE", avioane �invizibile" F-117, rachete antiracheta �PATRIOT", bombe si rachete dirijate prin laser si televiziune, sisteme de cercetare, navigatie si ochire pe timp de noapte etc.) Pregatirea personalului a fost de inalt nivel, mare parte din efective facand parte din unitati si mari unitati cu destinatii speciale.

Irakul dispunea la data declansarii conflictului de cel mai puternic potential militar din cadrul lumii arabe, aproximativ un milion de militari, din care peste 150.000 in cadrul Garzii Republicane, avand o buna dotare tehnica si un inalt nivel de pregatire. De asemenea, Irakul avea posibilitatea de a mobiliza inca 1,5-2 milioane de rezervisti.

Din punct de vedere al potentialului militar tehnic, fortele armate irakiene dispuneau de aproximativ 500 tancuri, 8.500 masini blindate, peste 4.000 piese artilerie, 1100 rachete sol-sol, aproximativ 870 avioane de lupta, 520 elicoptere si peste 60 de nave de lupta, in principal de patrulare si dragaj. Irakul a reusit, de asemenea, sa-si pregateasca din timp teritoriul pentru razboi, iar dupa invadarea Kuweitului a trecut la realizarea unui sistem de fortificatii si obstacole de-a lungul granitei sale cu Arabia Saudita.

Fiecare din partile angajate, in raport cu acordurile urmarite au pus accentul pe acele elemente ale potentialului militar care le-ar fi putut aduce succesul. Forta multinationala a dislocat si intrebuintat o puternica forta aeriana si navala. Irakul a mizat pe superioritatea numerica in efective, mijloace blindate, piese de artilerie si rachete si pe puternicul sistem de baraje, fortificatii si obstacole terestre si navale.

Scopul declarat al razboiului, potrivit Rezolutiei nr. 678 din 29.11.1990 a Consiliului de Securitate al O.N.U. a fost eliberarea Kuweitului si reinstaurarea guvernului emirului Al. Sabah, aflat in exil. Dar, scopurile nedeclarate ale marilor puteri occidentale au fost: reasezarea echilibrului strategic regional prin anihilarea sau reducerea substantiala a potentialului militar al Irakului; inlaturarea presedintelui Saddam Hussein si instaurarea unui guvern democrat cu orientare pro-occidentala; apararea propriilor interese strategice in zona prin controlul asupra extractiei si pretului petrolului; extinderea. influentei si prezentei lor militare in zona.

Irakul a urmarit: cresterea influentei sale politico-militare in Orientul Apropiat si Mijlociu; mentinerea Kuweitului ca parte integranta a Irakului, din interese economice si militar-strategice; eliberarea teritoriilor ocupate de Israel si rezolvarea problemei palestiniene: reducerea pana la anulare a influentei S.U.A. si Israelului in zona.

Conform scopurilor si obiectivelor propuse, forta multinationala, printr-un impresionant pod aero-naval a actionat dupa o conceptie unica, avand in vedere ca, prin executarea unei operatii aeriene ofensive strategice sa realizeze: dezorganizarea sistemului militar central de conducere al Irakului; neutralizarea sistemului de aparare antiaeriana; cucerirea si mentinerea suprematiei aeriene; distrugerea potentialului economico-militar irakian si a posibilitatilor de reactie ofensiva cu aviatia si rachetele sol-sol; dezorganizarea totala a sistemului logistic; scoaterea din lupta a marilor unitati aflate in rezerva strategica; izolarea Fortelor de Angajare Imediata strategice si crearea conditiilor favorabile declansarii si ducerii cu pierderi umane si materiale minime a operatiei aeroterestre si navale finale, hotaratoare pentru realizarea scopului declarat al razboiului.

Operatia aeroterestra si navala a fost conceputa a se desfasura simultan pe patru directii de ofensiva, doua pe teritoriul Irakului si doua pe teritoriul Kuweitului, in scopul incercuirii fortelor irakiene dislocate in sudul Kuweitului si eliberarii capitalei.

Conducerea irakiana, constienta de superioritatea tehnologica si numerica a aliatilor in mijloace aeriene si navale, a conceput ducerea unui razboi de aparare, pe aliniamente si pozitii consolidate din timp, cu efortul principal in Kuweit si la granita cu Arabia Saudita. Pentru evitarea deschiderii mai multor fronturi si disponibilizarea marilor unitati dislocate la granita de rasarit, Irakul a semnat Tratatul de pace cu Iranul. In acelasi timp si-a consolidat dispozitivul de paza si de aparare a granitelor cu Turcia si Siria. In conceptia de aparare a Irakului, strategii militari au avut in vedere executarea unor riposte ofensive asupra Israelului si fortei multinationale prin lovituri. succesive cu rachete sol-sol cu raza medie de actiune.